Începând cu 1 ianuarie 2026, prin Ordonanța de Urgență nr. 91/2025, prima zi de concediu medical nu mai este plătită, nici de angajator, nici de stat. Avocata Ana-Maria Udriște a reacționat dur pe LinkedIn, caracterizând modificarea drept „ciudată”, abruptă și o măsură care „nu rezolvă nimic”, ci lovește doar angajații vulnerabili.
Argumentele juridice împotriva măsurii
Critica avocatei se bazează pe mai multe argumente fundamentale:
- Eșecul în atingerea obiectivului declarat: Scopul oficial al măsurii este de a reduce „concediile medicale fictive”. Însă, potrivit statisticilor citate de la CNAS, aceste concedii fictive dură în medie 1-3 zile și erau deja suportate integral de angajator. Prin urmare, eliminarea plății pentru prima zi nu afectează fenomenul vizat.
- Impactul economic se mută asupra angajatului: În vechiul sistem, acea primă zi era o problemă a relației dintre angajator (care o plătea) și stat (care o putea rambursa sau nu). Noua reglementare transferă pur și simplu costul către salariat, fără a rezolva problemele sistemice.
- Diminuarea progresivă a protecției sociale: Avocata subliniază că indemnizația pentru concediul medical (pentru boli obișnuite, cod 01) a fost deja redusă treptat (55%, 65%, 75% din salariu, în funcție de durată). Noua măsură „adâncește această prăpastie”, făcând ca și mai mulți angajați să refuze să își ia concediu medical din cauza dificultăților financiare, punând astfel în pericol sănătatea publică.
Cine este afectat și cine este scutit?
Reglementarea are excepții importante. Indemnizația de 100% se păstrează pentru:
- Urgențele medico-chirurgicale.
- Boli infectocontagioase grave, tuberculoză, SIDA, neoplazii.
- Accidente de muncă și boli profesionale.
- Sarcina și lăuzia.
- Carantină.
Cu toate acestea, avocata argumentează că marea majoritate a salariaților se încadrează la categoria bolilor obișnuite (cod 01), unde noua reglementare are efectul cel mai dur, periclitatând „un drept la sănătate al persoanelor care contribuie constant la sistem”.
Concluzie și implicații
În încheiere, analiza juridică a lui Ana-Maria Udriște prezintă această modificare nu ca pe o reformă funcțională, ci ca pe un simplu transfer de costuri de la bugetul statului către cel mai vulnerabil participant la sistem: angajatul bolnav. Ea afirmă că aceasta este o măsură disproporționată, care ratează ținta declarată și subminează protecția socială fundamentală, într-un context în care indemnizațiile erau deja la un nivel critic de scăzut.
