in

Creștere constantă a prețurilor

Prețurile continuă să crească constant. În luna August a anului curent, comparativ cu August 2022, am observat majorării semnificative la zahăr (+30,20%), margarină (+20,85%), ouă (+19,69%), pește proaspăt (+18,7%), precum și la conservele de pește (+18,44%) și bere (+17,82%).

Pe de altă parte, uleiul a înregistrat o scădere semnificativă de 21,47%, iar uleiul, grăsimile și slănina au devenit mai accesibile cu o reducere de 17,45%. Făina a devenit mai ieftină cu 12,25%, produsele de morărit cu 8,61%, și mălaiul cu 3,43%.

Comparativ cu luna Iulie a acestui an, cel mai semnificativ au crescut prețurile la citrice și alte fructe meridionale (+4,88%), carne de bovine (+1,14%), conservele din fructe (+0,99%), conservele și alte produse din pește (+0,82%) și preparatele din carne (+0,7%).

În schimb, în August față de iulie 2023, făina a fost mai ieftină cu 16,97%, produsele de morărit au scăzut cu 15,34%, mălaiul a devenit mai accesibil cu 13,16%, iar uleiul s-a ieftinit cu 7,7%.

Când vine vorba de mărfuri nealimentare, în ultimul an s-au remarcat creșteri semnificative la prețurile energiei termice (+23,82%), detergenți (+22,17%) și articole de igienă și cosmetice (+17,96%).

Cu toate acestea, combustibilii s-au ieftinit cu 2,86% în ultimul an, iar energia electrică a consemnat o scădere de 2,78%. Față de luna precedentă, în August, medicamentele au devenit semnificativ mai scumpe cu 20,78%, iar articolele medicale au înregistrat o creștere de 15,49%. În schimb, energia electrică a fost mai ieftină cu 1,52%.
In ultimul an, am observat creșteri semnificative în tarifele pentru serviciile următoare:

Transportul aerian: +19,12%
Sectorul apei, canalizării și salubritate: +19,11%
Serviciile de igienă și cosmetică: +17,15%
În luna August, comparativ cu luna Iulie, au avut loc și creșteri de prețuri în următoarele domenii:

Transportul aerian: +1,99%
Reparații auto, electronice și lucrări foto: +1,44%
Confecționarea și repararea îmbrăcămintei și încălțămintei: +0,90%

What do you think?

Written by Redactie goNEWS

Guvernul utilizează fondul de rezervă.

Anunț important pentru Români