goFM.ro LIVE

PUBLICITATE

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Viktor Orban și Donald Trump vor să facă alianță. Declarația fostului președinte american

  • Viktor Orban mizează foarte mult pe revenirea lui Trump la președinția SUA și îl ignoră vizibil pe Joe Biden.
  • În mesajul său pentru CPAC, Trump a spus că abia așteaptă să colaboreze cu Orban după ce va prelua președinția.
  • Orban și Trump s-au întâlnit luna trecută în Florida, la reședința lui Trump de la Mar-a-Lago.

Săptămâna aceasta a avut loc la Budapesta o conferință a forțelor conservatoare. Nu au participat personalități cunoscute, ca Giorgia Meloni sau Matteo Salvini, în schimb, Donald Trump a transmis un mesaj video în care îl elogiază pe premierul ungar, Viktor Orban.

Fostul președinte american a transmis un mesaj în același ton pe care îl cunoaștem, cu foarte multe superlative și l-a numit „un om măreț” pe Viktor Orban, un om cu care el a colaborat foarte bine pentru a avansa valorile și interesele națiunii americane și maghiare. El a rememorat faptul că au combătut împreună migrația ilegală, nu e clar, însă, cum.

Trump se pare că este foarte mulțumit de acest lucru: „Ne-am protejat frontierele, am creat locuri de muncă și ne-am apărat valorile iudeo-creștine”.

Viktor Orban, de altfel, contează foarte mult pe faptul că Trump va câștiga în noiembrie.

Orban parcă nu mai vorbește despre statul iliberal. A renunțat la idee?

El a formulat concepția statului liberal în 2014, deci acum exact 10 ani, a stârnit o mare vâlvă pe atunci și nu a renunțat la ideea în sine, dar a „rebotezat-o”. Acum el se declară „un politician suveranist”, care, așa cum a definit el acest lucru chiar la această conferință conservatoare de la Budapesta, reprezintă faptul că politicienii sunt responsabili numai față de alegători, numai față de poporul pe care îl reprezintă și nu marilor companii, NGO-uri, analiștilot și așa mai departe. Toți aceștia nu sunt importanți, nu contează. Suveraniștii răspund doar poporului.

Citește și

The post Viktor Orban și Donald Trump vor să facă alianță. Declarația fostului președinte american appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Barabas Balazs

In aceasta saptamana:

spot_imgspot_imgspot_img

stirile continua

Mai mult

    LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 645. Locurile de ajutor alimentar din Gaza sunt atacate; ONU afirmă că aproape 800 de persoane au fost...

    Șeful agenției ONU pentru refugiații palestinieni, a acuzat Israelul că a pus la cale „cel mai crud și machiavelic...

    LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 1.235. Kremlinul spune că așteaptă o „declarație importantă” din partea lui Trump

    Trump a lansat un avertisment amenințător pentru Vladimir Putin după ce o maternitate a fost lovită de drone în...

    Armata Română plănuiește noi achiziții de arme de asalt, mitraliere și pistoale. Costurile ar putea ajunge la 3 miliarde de euro

    Armata Română se dotează cu noi arme de asalt, mitraliere și pistoale MApN vrea să cumpere și 246 mașini de...

    Trenurile clasice prin Alpi revin pe șine. Ruta Salzburg–Villach devine accesibilă, cu un drum prin peisaje montane de vis

    Trenurile de noapte dintre Salzburg și Veneția sau Munchen și Roma vor fi din nou disponibile. Bad Gastein este o...

    Câtă încredere au românii în liderii lumii? Doar 3 din 10 români cred în președintele SUA, Donald Trump

    3 din 10 români au încredere în președintele SUA, Donald Trump. Electoratul AUR îi preferă pe Donald Trump și Vladimir...

    Cum ajungi să îți îndeplinești visul? Cercetări recente arată că mentalitatea strategică ar fi ingredientul secret al succesului

    Perseverența separă visul de împlinire, dar nu este suficientă dacă nu ești dispus să-ți schimbi strategia. O mentalitate strategică, nu...

    La ce evenimente mergi în weekend? În Parcul Tineretului ai parte de un tur ornitologic ghidat

    În Parcul Tineretului ai parte de un tur ornitologic ghidat. Acesta se va desfășura pe Pajiștea Experimentală, lângă malul lacului. Festivalul...

    Cum va fi vremea? Sudul și sud-estul țării se confruntă cu temperaturi extreme și disconfort termic accentuat

    În schimb, la munte și pe litoral, vremea e mai prietenoasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări mai accentuate după-amiaza...

    România se confruntă cu riscuri majore, cu peste 900 de baraje neautorizate sau cu autorizații expirate

    Un caz recent este inundația de la Salina Praid, cauzată de un baraj necontrolat. Nouă bazine hidrografice sunt sub...

    În premieră mondială, prima pompă cardiacă cu membrană ondulată a fost implantată cu succes în Australia

    Operația a avut loc la Spitalul St Vincent din Sydney. Pacientul a trecut cu succes de 30 de zile fără...

    UE adoptă noi reguli pentru reglementarea Inteligenței Artificiale. Ce trebuie să facă producătorii celor mai puternice sisteme

    Firmele vor trebui să furnizeze rezumate despre conținutul utilizat pentru antrenarea Inteligenței Artificiale. Regulile vor fi voluntare din 2 august,...

    Ilie Bolojan susține o conferință de presă: „Trebuie să evităm să revenim la măsuri populiste”

    Bolojan a vorbit despre reforma companiilor în care statul este acționar. Bolojan spune că își dorește rezultate mai bune...

    Popular

    spot_imgspot_imgspot_imgspot_img