Victime colaterale ale istoriei Europei

Intr-o lume in care mame isi abandoneaza ori isi ucid plozii nou-nascuti sau guvernantii isi vand propria tara, nimic nu pare a mai fi de mirare, atunci cand vedem cum sunt asasinate cu sange rece mari realizari, edificii, industrii, sisteme nationale si asa mai departe (oameni, cu alte cuvinte!), care nu inglobeaza doar miliarde de euro, ci chiar sperantele intr-un viitor mai bun al miliardelor de muritori ai planetei.

In acest halucinant spatiu al sinuciderii spontane, se pot regasi si localitatile – unele dintre ele orase cu potentiala aspiratie, in alte vremuri, la rang de metropola – devenite asa-numite orase-fantoma. Pe cine putem acuza pentru asemenea genocide planetare? Desigur, pe „vinovatul de serviciu”: impersonala Istorie. Poate nu va vine sa credeti, dar sunt mii si mii de asemenea asezari pe mapamond, care numai in ultima suta de ani au devenit ruina, din nenumarate motive.

Pripiat (Ucraina). Situat la numai 3 kilometri de locul tragediei de la Cernobal, acest oras care a murit, practic, in 1986, e una dintre cele mai faimoase „fantome” contemporane. Locuinte cu peretii ruinati din care cresc haotic buruieni si arbusti, strazi pe care zac epave ruginite de masini, hale industriale pline de fiare vechi sau locuri de joaca schilodite si sinistre ca niste cimitire: cam asa arata azi un centru urban prosper pana acum trei decenii si care gazduia peste 50.000 de rezidenti. In prezent, aproape miraculos, el pare sa fie „resuscitat” intr-un mod uluitor si paradoxal: numeroase specii de animale – de la mamifere erbivore si carnivore pana la reptile si insecte – si de plante par sa fi gasit in zona interzisa un adevarat elixir al vietii!

Belchite (Spania) se afla in provincia Saragossa si a fost distrus in intregime in urma unei batalii dintre nationalisti si republicani, in 1937. In apropiere a fost ridicata o noua asezare, insa scheletul hidos al celei cazute victima a rafuielilor sangeroase dintre oameni sunt mistuite pe-ndelete de timp. Osatura bisericii domina ruinele muscate de gloantele care au facut numeroase victime nevinovate – totul, ca un neoficial memorial al razboiului civil, aducere aminte nu doar ca totul trece pe acest pamant, ci si ca, din vremuri vechi, omenirea s-a transformat singura in propriul ei calau.

Mystra (Grecia). Parca infipte in inima muntilor Peloponesului, vestigiile orasului bizantin se caracterizeaza mai degraba prin poezie, invitand la visare si la reflectie asupra fragilitatii civilizatiilor umane. Ruinele bisericilor cu superbele lor fresce, bibliotecile, fortaretele si palatele acestei cetati fortificate constituie o marturie unica despre bogatia spirituala a Imperiului Bizantin ajuns la apogeul dezvoltarii sale. Declinul Mystrei a intervenit in veacul al XIX-lea, inainte ca orasul sa fie abandonat.

Craco (Italia). „Sa nu va claditi casa pe pamant nesigur!”, aceasta ar fi morala istoriei orasului medieval din sudul Peninsulei Italice. Ridicat pe unul dintre dealurile Basilicatei, dupa crearea unei identitati de sute de ani a cunoscut o moarte dramatica in anii 1960. Razboiul si exodul rural deja impinsesera o parte din populatie in afara asezarii, pentru ca pustiirea sa sa fie desavarsita de cutremure, infiltratii de apa si alunecari de teren. Pentru cine il viziteaza, vechiul oras, cu vestigii de palate si biserici inca in picioare, pare o santinela solitara ce scruteaza orizontul, in asteptarea inamicului care intarzie sa vina. Tulburatorul film „Patimile lui Christos” (2004) a fost turnat in buna parte printre ruinele din Craco.

Articol trimis prin WhatsApp la numărul 0736.044.055 de Andreea IUGA