

- Un McDonald’s din Virginia interzice accesul celor sub 21 de ani.
- Măsura vine după bătăi între liceeni în incinta localului.
- Accesul se face doar cu buletin și doar după ce suni la sonerie.
- Decizia a fost luată împreună cu poliția și școala din zonă.
- Politica se aplică doar de luni până vineri.
Un McDonald’s din orășelul Franconia, din statul Virginia, a luat decizia să interzică accesul tuturor clienților sub 21 de ani în zona de servire. Asta pentru a combate violențele tot mai dese ale tinerilor care învață la liceul Thomas Edison din apropiere.
Mai mulți tineri s-au luat la bătaie în interiorul restaurantului, iar clipul a devenit viral, scrie New York Post. Un alt clip arăta mai mulți copii care dansau pe mese în timp ce alți clienți încercau să mănânce.
În urma incidentelor, pe ușa restaurantului a fost pus un afiș: clienții peste 21 de ani care vor să acceseze zona de dining trebuie să apese pe o sonerie pentru a le fi permis accesul, de luni până în vineri. Persoanele sub 21 de ani mai pot intra doar sub supravegherea unui adult.
Totuși, un adult poate intra cu maximum patru copii. O măsură similară a fost luată la un restaurant din Brooklyn în urmă cu două luni, tot din cauza incidentelor provocate de tineri.
The post Un McDonald’s din Virginia îți cere buletinul pentru un Big Mac. Tinerii sub 21 de ani nu mai au voie în restaurant appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Alexandru Anghel