PUBLICITATE

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Un avion s-a întors din drum după 2 ore: Pilotul și-a uitat pașaportul acasă. Pasagerii au primit vouchere pentru mâncare

  • Un zbor United Airlines s-a întors din drum după ce pilotul a uitat pașaportul acasă.
  • Avionul a revenit la San Francisco după două ore de zbor și a ajuns în Shanghai cu șase ore întârziere.
  • Pasagerii au primit vouchere pentru mâncare și pot cere despăgubiri pentru întârziere.

Un avion al United Airlines, care plecase din Los Angeles către Shanghai, s-a întors din drum după ce unul dintre piloți și-a uitat pașaportul acasă.

Zborul UA 198 a decolat din Los Angeles sâmbătă cu 257 de pasageri la bord, dar după aproximativ două ore de zbor, avionul a fost redirecționat către San Francisco, unde a aterizat la ora 17:00.

Compania aeriană spune că chemat un nou echipaj pentru a duce pasagerii la destinație în aceeași zi. Noua echipă a decolat la ora 21:00, iar avionul a ajuns la Shanghai cu șase ore întârziere, scrie CNN. Pasagerii au primit vouchere pentru mese și vor primi și pot cere despăgubiri pentru întârziere.

Șukor Yusof, fondatorul firmei Endau Analytics, spune că incidentul a fost „destul de jenant” pentru United Airlines și subliniază o „lipsă de disciplină” în cadrul unei companii aeriene de talie mondială.

The post Un avion s-a întors din drum după 2 ore: Pilotul și-a uitat pașaportul acasă. Pasagerii au primit vouchere pentru mâncare appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Paun Mihaela

In aceasta saptamana:

spot_imgspot_imgspot_img

stirile continua

Mai mult

    Un judecător federal blochează efortul lui Trump de a interzice persoanele transgender din armată. Interdicția este considerată discriminatorie

    Administrația Trump a întâmpinat multiple eșecuri în încercările sale de a restricționa drepturile persoanelor transgender. Instanțele federale au descris politicile...

    H&M va crea „clone” digitale ale unor modele folosind Inteligența Artificială. Acestea vor fi utilizate în reclame și pe social media

    Compania H&M susține că nu își va schimba abordarea centrată pe om. Modelele vor păstra drepturile asupra clonelor digitale și...

    Ion Cristoiu: Mi-e greu să mi-l imaginez pe Camil Petrescu spălînd scutece

    După apariţia Moromeţilor, omului Marin Preda i s-au presupus subţirimi de-ale lui Ilie Moromete. Numeroase legende, create în jurul...

    Marco Rubio a confirmat că 300 de vize ale studenților străini au fost revocate. Acțiunea e parte a eforturilor administrației Trump de a combate...

    Administrația Trump a luat măsuri pentru a combate ceea ce consideră antisemitism în universități. Aceste acțiuni fac parte dintr-un ordin...

    Mark Carney declară că relația economică cu SUA s-a încheiat. Canada va trebui să reimagineze fundamental economia pentru a face față

    Canada va răspunde cu tarife de retorsiune care vor avea un impact maxim asupra SUA. Canada a aplicat deja tarife...

    Votezi la alegerile prezidențiale din 4 mai? VOTEAZĂ AICI / SONDAJ Aleph News – Ziarul Financiar – ȘTIU PE CE LUME TRĂIESC

    SONDAJ – Votezi la alegerile prezidențiale din 4 mai?  VOTEAZĂ cu DA sau NU la finalul articolului. AI FOST DE...

    LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 539. Israelul afirmă că a ucis un comandant al Hezbollah în sudul Libanului

    Ahmad Adnan Bajjiga a fost ucis într-un atac israelian în Liban. Atacul a avut loc în zona Derdghaiya, în sudul...

    LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 1.129. Rusia se pregătește pentru o nouă ofensivă de primăvară, afirmă Zelenski

    Ucraina monitorizează activ mișcările rusești la graniță. Zelenski confirmă că pregătirile rusești sunt în desfășurare. Operațiunea Kursk a Ucrainei a întârziat...

    Zelenski: „Putin va muri în curând”

    Există zvonuri despre diverse afecțiuni ale lui Putin, inclusiv Parkinson și cancer. Zelenski a spus că moartea lui Putin...

    Regele Charles „a suferit efecte temporare” în urma tratamentului împotriva cancerului: Care este starea suveranului

    Palatul Buckingham a anunțat că suveranul are o scurtă perioadă de observație în spital. Monarhul s-a întors la Clarence House...

    Elevi din Cluj au fost premiați în Ungaria: Ce robot inovator au creat tinerii

    Concursul internațional de programe informatice a fost organizat la Szekszard, în Ungaria pe 20-21 martie. Câștigătorii din România sunt elevi...

    Care sunt cele mai impresionante teatre ale lumii și spectacolele lor de neratat

    Teatro Colón din Buenos Aires oferă o acustică excepțională. La Fenice din Veneția a fost reconstruit de două ori după...

    Popular

    spot_imgspot_imgspot_imgspot_img