

- Pentru încetarea focului în Ucraina, Rusia trebuie să fie de acord cu armistițiul propus de SUA.
- SUA reiau livrarea de arme și informații către Ucraina.
- SUA vor să înceapă negocieri cu Rusia pentru o pace durabilă.
Ucraina a acceptat propunerea Statelor Unite pentru o încetare a focului de 30 de zile și pentru restabilirea unei păci durabile, în timpul unui summit susținut marți în Arabia Saudită. „Acum trebuie să mergem în Rusia și să sperăm că și Putin va fi de acord cu asta. Vrem să punem capăt acestui război”, a declarat Trump.
Și Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că acum este rândul Rusiei să fie de acord cu pacea. „Noi am fost de acord. Dacă SUA vor convinge Rusia, încetarea focului va intra în vigoare imediat”, spune președintele Volodimir Zelenski.
Care sunt termenii acestui acord de încetare a focului?
Este vorba despre un acord de încetare a focului pentru 30 de zile, după care urmează negocierile pentru o pace durabilă. Acestea trebuie să stabilească linia de demarcație, o zonă tampon iar apoi trebuie să se stabilească termenii pentru implementarea acestei păci. Sunt discuții cu privire la unele garanții de securitate pentru Ucraina. Rusia insistă ca Ucraina să își micșoreze armata, lucru care este normal să se întâmple. Cele mai importante vor fi discuțiile despre cedarea teritoriilor. Rusia deține 20% din teritoriul Ucrainei, iar Vladimir Putin nu vrea să negocieze nimic cu privire la acest lucru. Ucraina are porțiuni din regiunea rusească Kursk, tocmai pentru a negocia eliberarea anumitor zone.
Presa a transmis că ar putea avea loc o întâlnire între delegațiile SUA și Rusiei. Ce informații există?
Consilierul pentru Securitate Națională al lui Donald Trump ar urma să se întâlnească cu omologul din Rusia și să reia discuțiile despre acordul de încetare a focului. În presa americană au apărut informații conform cărora Steve Witkoff ar urma să meargă la Moscova, iar Trump nu a exclus ca până la finalul săptămânii să discute cu Putin.
Macron a discutat despre o misiune de menținere a păcii. Care este poziția României?
SUA și Marea Britanie vor să creeze o structură de menținere a păcii. România a participat prin Generalul Gheorghiță Vlad. Până acum, România și Polonia nu vor să își trimită militari în misiunea de menținere a păcii, însă, cel mai important lucru rămâne coordonarea. Turcia este de partea Europei și este dispusă să participe la o astfel de acțiune.
The post Ucraina acceptă propunerea SUA pentru o încetare a focului de 30 de zile. Care sunt termenii acordului appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Jipa Florin