

- În 2024, prețurile la hotelurile și restaurantele din Turcia au crescut cu până la 90%.
- În 2025, Spania și Grecia atrag mai mulți vizitatori decât Turcia.
- O săptămână pe yaht în Grecia costă între 7.000 – 35.000 de dolari.
Frumos în Turcia în vacanță, dar parcă în Spania și Grecia e mai frumos. Și mai ieftin. Asta pare să fie tendința în rândul turiștilor români în 2025.
După ce în 2023, românii au luat cu asalt plajele turcești, scumpirile din 2024 – când prețurile hotelurilor și restaurantelor din Turcia au crescut cu mult peste Spania și Grecia – i-au făcut pe mulți să-și reconsidere opțiunile de vacanță de vară.
În acest an, Spania și Grecia au atras mai mulți vizitatori față de Turcia pentru că ambele țări au reușit să mențină tarife mai mici pentru cazare și un raport calitate-preț mai bun, potrivit Travel and Tour World.
O săptămână pentru o familie de patru persoane într-un resort de categorie medie din Antalya sau Bodrum costă acum aproape 4.000 de dolari. În comparație, în Grecia, un astfel de sejur nu costă mai mult de 2.500 de euro.
Dacă îți place Mediterana, poți să încerci și altceva decât hotel și plajă. O săptămână pe un yaht. În Grecia, prețurile ajung de la 7.000 de dolari pe săptămână pentru un velier până la 35.000 de dolari pentru un yaht cu motor, în plin sezon. O săptămână cu un yaht de lux poate ajunge până la 100.000 de dolari.
Mediterana a devenit în această vară epicentrul vacanțelor de lux pentru celebrități, care au ales super iahturile ca principal mod de relaxare. Mark Zuckerberg a fost văzut în Grecia la bordul super iahtului său de 300 de milioane de dolari, Launchpad, sosind cu un elicopter roșu asortat.
David și Victoria Beckham și-au sărbătorit cea de-a 25-a aniversare a căsătoriei navigând de-a lungul Coastei Amalfi, în timp ce Katy Perry și Orlando Bloom au fost surprinși relaxându-se în Saint-Tropez.
The post Turcia pierde turiști în favoarea Spaniei și Greciei. Ce destinații de vacanță preferă românii appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Bogdan Adrian