

- India, Spania, Franța, și China, vin la Președintele SUA să negocieze tarifele.
- Administrația Trump a adus acasă peste 400 de ostatici.
- Trump: Doar 3 oameni au mai intrat ilegal în SUA.
- Trump recunoaște că Putin „l-a jucat pe degete”.
- Trump crede că Putin ar fi ocupat toată Ucraina dacă n-ar fi fost el.
Preşedintele american, Donald Trump, a marcat marți 100 de zile de la începerea actualului mandat – o bornă importantă pentru liderii Statelor Unite – printr-un discurs la Michigan, un interviu la postul ABC și o întâlnire cu militarii din Baza Gărzii Naționale Aeriene din Selfridge. Liderul american și-a lăudat măsurile economice și pe cele antimigrație și a evitat să dea lămuriri despre procesul de pace în Ucraina sau pretenţiile asupra Canalului Panama, Groenlandei şi Canadei.
Pe plan intern, a rezolvat o problemă stringentă a Americii și anume a oprit fluxul de migrație, dar a oprit închizând total granițele și dezlocând acolo câteva zeci de mii de militari cu costuri enorme. Acest lucru nu este pe termen lung, este ceva pe termen scurt. De asemenea, s-a lăudat cu inflația scăzută, dar acest lucru nu se vede neapărat în prețuri.
Ieri, înainte să țină acest discurs la Michigan, a relaxat tarifele auto, fiindcă altfel ar fi crescut prețurile la mașini, a relaxat tarifele în special la piesele de schimb pentru mașinile care sunt produse în Statele Unite. Referitor la migrație a spus că doar trei oameni au mai intrat ilegal în Statele Unite, nu a venit cu dovezi în sensul acesta. Trump a menționat că astronauții americanii vor pune steagul Americii pe Marte foarte curând.
Trump: India, Spania, Franța și China vin să negocieze tarife
El susține că administrația Trump a adus acasă peste 400 de ostatici fără să plătească nimic. A vorbit inclusiv de tarife și anume faptul că India, Spania, Franța și China vin acum la președintele SUA să negocieze tarife, chiar dacă China, prin ministrul de extern, a spus că nu există niciun contact între Statele Unite și Beijing în acest moment privind negocierea tarifelor.
S-a vorbit că sunt 200 de negocieri cu diferite state pentru aceste tarife, dar până acum au existat negocieri doar cu Japonia și Corea de Sud.
Ucraina este pusă într-o situație delicată, tocmai fiindcă Statele Unite, prin administrația Trump, au oprit aceste ajutoare, începând cu ianuarie 2025. În acest moment, țările europene încearcă să ajute Ucraina. 400.000 de lovituri de proiectile au fost livrate Ucrainei în cele trei luni, doar de către statele europene, printr-un grup de state condus de Cehia. Rusia a cerut Ucrainei nevocieri, dar Putin vrea ca cele patru regiuni în totalitate să fie anexate, care au fost anexate de Putin, să fie cedate Rusiei în condițiile în care armata Rusiei nu a reușit să le cucerească în totalitate.
The post Trump a marcat 100 de zile de la începerea actualului mandat: „Epoca de Aur a Americii abia a început. Doar 3 oameni au mai intrat ilegal în SUA” appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Jipa Florin