goFM.ro LIVE

PUBLICITATE

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Tronul însângerat cu asasinate misterioase

In secolul al XIX-lea, cel mai vânat lider politic a fost tarul Alexandru al II-lea al Rusiei, care a trait între 1818 si 1881, devenind primul om în stat în 1855. În acea perioada în care s-a încadrat domnia sa, schimbarile si framântarile revolutionare se tineau lant în Europa. Iar acest tar a avut idei liberale – unele concretizate pâna la capat –, însa cu popoarele aservite Rusiei a fost neîndurator (fiind si rege al Poloniei si Mare Duce al Finlandei).

Atentate repetate

 Primul atentat s-a produs în 1866 si l-a marcat foarte mult. Era la Sankt Petersburg si atentatorul a fost Dmitri Karakazov. În amintirea acelui eveniment, s-au construit capele si biserici, iar un arhitect celebru a proiectat o poarta monumentala în acest sens. Numai ca tarul se bucurase prea devreme. În Rusia se dezvolta miscarea contestatara „Vointa poporului” si aceasta a furnizat urmatorii atentatori. Astfel, în 1879 au fost doua încercari de a-l ucide, în aprilie (în timpul inspectarii garzii personale) si în decembrie. La primul, s-a folosit un pistol, iar la cel de-al doilea a fost atacat trenul oficial al tarului. Dar revolutionarii nu au reusit sa arunce în aer garnitura vizata. Ultimul atentat nereusit a fost, poate, si cel mai spectaculos. În februarie 1880, o încarcatura explozibila a fost plasata chiar sub sala de mese oficiala a tarului, din Palatul de iarna. Numai ca destinul a vrut ca tocmai în acea seara, suveranul sa întârzie la cina. Explozia a distrus tavanul si au murit unsprezece persoane.

 Atentatul reusit s-a desfasurat la 13 martie 1881, când tarul a avut imprudenta de a iesi în public (în Sankt Petersburg), într-o caleasca blindata (cadou de la Napoleon al III-lea). De data asta, a fost un complot în toata regula. Au existat trei atentatori cu bomba. Primul doar l-a speriat pe Alexandru al II-lea. Dar, în timp ce faptasul era prins, al doilea complotist a aruncat o bomba spre tarul care fugea, ranindu-l mortal. Un al treilea inamic n-a mai aruncat bomba, caci suveranul cazuse la pamânt sfârtecat si plin de sânge. A mai trait câteva ore.

Probleme sentimentale

 În plan personal, Alexandru al II-lea a cultivat „institutia metreselor”, cu unele dintre acestea având copii (în total sapte) chiar în timp ce tarina traia. Cu aceasta a avut opt copii. Însa scandalurile de la Curtea Imperiala au izbucnit cu vehementa atunci când Alexandru al II-lea a decis sa-si aduca amanta chiar în interiorul Palatului de Iarna, la un etaj mai jos fata de apartamentele tarinei Maria Alexandrovna.

 Acea metresa „speciala” era printesa Caterina Dolgorukia, fiica printului Dolgorukov. Tarina suferea de tuberculoza si, dupa moartea ei, tarul s-a casatorit în secret cu iubita. Opinia publica a aflat despre certurile dintre tar si copiii sai, cea mai indignata fiind marea ducesa Alexandra, primul sau copil legitim.

 Mai în gluma, mai în serios, se spune ca mai faimos decât metresa principala era câinele sau, numit Milord. Acesta era un setter irlandez rosu si localnicii îl vedeau deseori pe tar cum îl plimba pe Milord prin Gradina de Vara din Sankt Petersburg. Pentru americani, tarul Alexandru al II-lea a fost cel care le-a vândut Alaska, în 1867, pentru 7,22 milioane $ (122 milioane $ astazi), adica o suprafata de 1,5 milioane de kilometri patrati.

Material oferit redacției goNEWS.ro prin WhatsApp la nr. 0736.044.055

In aceasta saptamana:

spot_imgspot_imgspot_img

stirile continua

Mai mult

    LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 1.227. Șeful adjunct al Marinei ruse a fost ucis în atacul ucrainean asupra Kursk

    Zelenski s-a întâlnit cu regele Frederik al Danemarcei, alături de prim-ministrul țării, Mette Frederiksen. Zelenski și Trump sunt așteptați să...

    LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 637. Netanyahu a declarat că se angajează să aducă acasă prizonierii israelieni

    Forțele israeliene au reținut mai mulți activiști străini în orașul palestinian Masafer Yatta. Atacul asupra școlii Mustafa Hafez a provocat...

    Tragedie în lumea fotbalului: Diogo Jota, jucătorul portughez de la Liverpool, a murit la doar 5 zile după nuntă

    Diogo Jota, unul dintre cei mai promițători jucători portughezi al clubului Liverpool, a murit la doar 5 zile după...

    Iga Swiatek s-a calificat în turul al treilea al turneului feminin de la Wimbledon, după victoria în faţa lui McNally

    Scorul pe seturi a fost 5-7, 6-2, 6-1 pentru Swiatek. Iga va juca în 16-imi cu jucătoarea americană Danielle Collins. Swiatek...

    Actorul Michael Madsen, care a jucat în„Reservoir Dogs” și „Kill Bill”, a murit la 67 de ani

    Filmografia lui Madsen cuprinde peste 300 de titluri. Madsen l-a interpretat pe Mr. Blonde în „Reservoir Dogs”, filmul polițist din...

    Congresul SUA a adoptat proiectul de lege „Big Beautiful Bill” al lui Trump

    Proiectul de lege „mare și frumos” al lui Donald Trump – „Big Beautiful Bill” – a fost adoptat oficial...

    5.000 de turiști au părăsit insula Creta. 230 de pompieri se luptă cu incendiile de vegetație

    Rezidenții și turiștii s-au adăpostit la un stadion acoperit. Unii au părăsit Creta cu barca, au declarat autoritățile. Unele case...

    Papa Leon aprobă introducerea unei noi liturghii pentru a promova conştientizarea asupra problemelor de mediu

    Noua formulă liturgică va fi folosită pentru prima dată săptămâna viitoare de către actualul papă. Papa Leon „a aprobat și...

    Putin l-a anunțat pe Trump că nu va renunța la obiectivele sale din Ucraina, declară Kremlinul în urma apelului telefonic dintre cei doi

    Trump și Putin au avut astăzi o nouă convorbire telefonică, anunțată de Președintele SUA pe Truth Social. Ușakov spune că...

    Un implant cerebral dă voce gândurilor în timp real. Pacienții cu paralizie pot vorbi din nou, chiar și să cânte

    Acest implant, realizat de Universitatea California, traduce gândurile în sunete în timp real. Pacienții paralizați pot vocaliza inclusiv intonații și...

    Parfumurile se schimbă odată cu trendurile de pe TikTok. Care sunt aromele preferate de Gen Z

    Parfumurile urmează trendurile de pe TikTok în ceea ce privește schimbarea de armoe ale acestora. Prin metoda „Smellmaxxing” , tinerii...

    Zelenski anunţă semnarea unui acord cu o companie americană pentru producţia comună de drone

    Zelenski a declarat că este în discuții cu Danemarca, Norvegia, Germania, Canada, Lituania și Regatul Unit pentru a începe...

    Popular

    spot_imgspot_imgspot_imgspot_img