

- La această probă pot participa peste 39.700 de candidați care au obținut minimum nota 5 la inspecțiile speciale sau probele practice.
- Peste 7.400 sunt absolvenți ai studiilor liceale pedagogice, postliceale, universitare de licență, masterat.
- Durata probei scrise este de patru ore.
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, cu proba scrisă, care va debuta la ora 9:00 și se va desfășura în 121 de centre din 41 de județe și municipiul București, potrivit Ministerului Educației și Cercetării.
La această probă pot participa peste 39.700 de candidați care au obținut minimum nota 5 la inspecțiile speciale sau probele practice. Dintre aceștia, peste 7.400 sunt absolvenți ai studiilor liceale pedagogice, postliceale, universitare de licență, masterat sau ai departamentelor pentru pregătirea personalului didactic, majoritatea fiind din promoția curentă. Inițial, s-au înscris peste 41.300 de candidați.
Durata probei scrise este de patru ore, cu posibilitatea prelungirii cu până la 2 ore pentru candidații cu deficiențe de vedere sau alte nevoi speciale, pentru care comisiile asigură condiții adaptate de evaluare. Proba va testa cunoștințele de specialitate și didactica disciplinei, conform unor programe specifice aprobate oficial.
Cele mai multe înscrieri s-au înregistrat la discipline precum învățământul preșcolar în limba română (peste 8.300 candidați), învățământul primar în limba română (peste 6.100), educație fizică (peste 3.600), limba și literatura română (peste 2.300) și limba engleză (peste 2.000).
The post Titularizare 2025: Aproximativ 40.000 de candidați susțin astăzi proba scrisă în 121 de centre din țară appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Diana Nechita