

- Nu inteligența, ci modestia poate fi resursa vitală pentru viitorul nostru.
- Reconectarea cu lumea naturală, o necesitate pentru a supraviețui crizelor create de noi.
- Pandemia de COVID a oferit o lecție dureroasă despre limitele controlului uman asupra naturii.
În momentele de trecere între anotimpuri îți dai seama că ai timp să revezi lucrurile pe care le credeai bătute în cuie. Schimbi hainele pe care le porți pentru că te pregătești pentru alte temperaturi, dar te poți gândi și la ideile pe care te bazezi.
Cum vorbim în 2025 despre amenințări într-un moment în care nu lipsesc perspectivele apocaliptice?
Amenințarea cea mai mare la adresa supraviețuirii umanității nu sunt schimbările climatice sau epuizarea resurselor, ci o convingere adânc înrădăcinată în cultura noastră: superioritatea umană. Această idee, numită „excepționalism uman”, alimentează exploatarea naturii și te împiedică să vezi interdependența dintre noi și restul lumii vii. Dr. Christine Webb, primatolog și autoarea cărții „The Arrogant Ape”, te provoacă să îți reevaluezi locul în ecosistem și să îmbrățișezi o perspectivă mai modestă asupra existenței. Mulți cred că excepționalismul uman este înnăscut, dar studii recente arată că această convingere este, de fapt, un produs al culturii. Copiii mici nu manifestă o preferință morală pentru oameni în detrimentul animalelor, sugerând că această perspectivă este dobândită social.
Cum putem schimba perspectiva în mod salvator?
Așa cum spunea și Jane Goodall, cunoscută în calitate de primatolog: „Este esențial să ne dăm seama că facem parte din lumea animală. Omenirea nu este separată de ea”. Inteligența nu este o scară, ci un ecosistem. Adesea, suntem învățați că inteligența a evoluat ca o scară, cu oamenii în vârful ei. Totuși, această imagine este înșelătoare. Inteligența se adaptează la diferite medii și probleme. Cercetările asupra cogniției animale sunt adesea părtinitoare, comparând animalele crescute în captivitate cu oamenii autonomi și evaluând inteligența animalelor în funcție de capacitatea lor de a imita comportamente umane. Așa cum a subliniat Neil deGrasse Tyson, comunicator științific: „Ceea ce este cu adevărat special la oameni este că suntem capabili să ne întrebăm despre univers și despre locul nostru în el”.
Pandemia de coronavirus a oferit o lecție dureroasă despre limitele controlului uman asupra naturii. În loc să analizăm modul în care exploatarea habitatelor naturale a contribuit la apariția virusului, am sărbătorit ingeniozitatea umană în crearea vaccinurilor. Adoptarea unei abordări umile față de natură este esențială pentru a evita repetarea greșelilor trecutului. În concluzie, adevărata amenințare la adresa supraviețuirii noastre nu sunt forțele externe, ci credința noastră în superioritatea umană. Demascarea „maimuței arogante” din noi și îmbrățișarea modestiei, a interdependenței și a respectului pentru toate formele de viață sunt pași esențiali pentru a asigura un viitor sustenabil pentru umanitate și pentru planetă.
The post Superioritatea umană e o iluzie periculoasă care ne distorsionează relația cu natura. Care e cea mai mare amenințare a omenirii appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Razvan Tupa