Pierderea vederii la caini poate fi congenitala, accidentala sau poate surveni din cauza batranetii. De cele mai multe ori, orbirea e cauzata de varsta inaintata, fiind un fenomen cat se poate de normal.

De foarte multe ori degradarea aparatului vizual se produce lent, astfel incat cu greu ne dam seama ca animalul drag nu mai vede, explica Anca Ivan, specialist Animax. Insa daca constatam ca animalul evita anumite locuri, are un mers nesigur, ezitant, se loveste de anumite obiecte, este timpul sa-l ducem la un consult de specialitate.

Desi impactul emotional asupra stapanilor cainilor este unul major, cei care au animale traind o adevarata drama, totusi pierderea vederii nu este perceputa ca o suferinta pentru ghemotocul de blana. Cainii se vor orienta folosindu-se de celelalte simturi: auzul, mirosul, gustul, simtul tactil, reusind sa duca o viata absolut normala.

Atunci cand orbirea se instaleaza progresiv, odata cu inaintarea in varsta, acomodarea este una foarte usoara, cainele reusind pe parcursul vietii sa memoreze locuinta, astfel incat deplasarea in interiorul acesteia se va face usor.

Daca, in schimb, pierderea vederii survine ca urmare a unei traume, acomodarea animalului cu noul stil de viata va intampina unele greutati, atat din punct de vedere emotional, cat si fizic. Socul pierderii bruste a vederii poate face ca animalul sa treaca printr-un episod de anxietate, de depresie profunda, sa fie confuz, apatic, ezitant, fara pofta de viata.

Intr-o astfel de situatie trebuie doar sa dam dovada de intelegere si rabdare. Iubirea si incurajarea noastra vor face ca bunul nostru prieten sa capete incredere in fortele proprii si sa ia viata in piept bucurandu-se de fiecare clipa alaturi de cei dragi.

Adaptarea va fi pentru toti membrii familiei; de felul in care tratam aceasta etapa depinde practic confortul tuturora.

Iata si cateva sfaturi pentru stapanii de patrupede care trec prin astfel de momente:

• Nu mutati mobila, nu faceti modificari majore; chiar daca cainii au o impresionanta putere de memorare, toate acestea vor face mai dificila orientarea. Trebuie evitata, de asemeni, aglomerarea podelelor, pentru ca mersul sa fie lejer.
• Se vor monta limitatoare (garduri) catre zonele cu risc crescut de accidente: scari, sobe, instalatii de incalzit. In cazul scarilor din exteriorul locuintei, se vor amenaja rampe pentru ca pe acestea mersul sa fie mult mai facil. Semnalizarea zonelor periculoase se poate face si prin pulverizarea la nivelul acestora a unor solutii repelente (de indepartare).
• Castroanele cu apa si mancare trebuie sa fie in permanenta asezate in acelasi loc. Pentru cainii in cazul carora pierderea vederii nu este una totala, adica ei au capacitatea de a intrezari lucrurile, ajuta daca in zona bolurilor vom folosi suprafete de contrast. Daca bolurile sunt albe, le vom aseza pe o suprafata neagra, astfel incat animalele sa se poata orienta mai usor.
  Zonele catre care dorim sa facilitam accesul (castroane, culcusul) pot fi semnalizate prin pulverizare cu solutii atractante. Orientarea catelusilor catre aceste zone se poate face si cu ajutorul unor covorase cu anumite texturi (de exemplu plastic), acestia reusind sa asocieze cu timpul textura suprafetei cu accesul facil.
• Obstacolele ascutite, picioarele de mese se vor izola cu materiale (burete), care atenueaza socul unei eventuale lovituri.
• In cazul in care detinem si alte animale libere, pentru a le semnaliza prezenta este bine ca la gatul acestora sa punem zgarzi cu clopotei. In felul acesta apropierea altui animal va fi anuntata din timp, iar cainele nu se va mai speria.
• Toate celelalte persoane care nu fac parte din familie vor evita sa puna mana direct pe animal, deoarece acesta, luat prin surprindere, poate avea un comportament agresiv. Persoanele, obiectele noi trebuie intai mirosite, pentru ca animalul sa se poata obisnui cu prezenta lor.
• Scoaterea in afara locuintei se va face doar cu lesa, preferandu-se lesele scurte, care dau un control mai mare, dar si o siguranta deosebita animalului. Cainii trebuie scosi pentru a percepe situatii si mirosuri noi, in felul acesta mentinandu-si bunastarea mentala, dar si conditia fizica. Daca animalul intrezareste obiectele, se pot folosi jucarii cu luminite intermitente, pentru a putea fi mai usor de reperat.

Apropierea de animal nu se va face din spate; ne vom anunta prezenta prin vorbit pe un ton normal. Membrii familiei, mai ales cei mici, pot folosi clopotei pusi la nivelul mainilor sau picioarelor, astfel incat zgomotul facut de acestia sa le anunte prezenta. Mai ales pentru ei mici poate fi extrem de distractiv.

Oamenii pot fi atentionati de starea patrupedului daca acesta va purta o vesta inscriptionata sau zgarda. Este mult mai usor ca ceilalti sa se adapteze dupa nevoile speciale ale catelului decat invers.

• In astfel de situatii un dresaj sumar ce presupune insusirea unor comenzi simple „stai”, „asteapta” ne poate fi de un real folos in evitarea unor obstacole sau a unor situatii nedorite.

Pierderea vederii nu trebuie vazuta ca un handicap, ca un sfarsit, ci doar ca o noua provocare de a te adapta la alt stil de viata. Un animalut care traieste o astfel de situatie nu trebuie privit cu mila, nu trebuie cocolosit sau tratat ca un neputincios. Nu are nevoie de asistenta permanenta, el trebuie doar inconjurat de atitudine pozitiva, pentru ca viata lui sa nu fie limitata.