PUBLICITATE

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sectorul 4 deschide primul centru pentru adolescenții cu adicții din București

  • Sectorul 4 din București a inaugurat un centru pentru adolescenții cu adicții.
  • Centrul e deschis în colaborare cu UNATC, UMF Davila și „Happy Minds”.
  • Programul vine în ajutorul elevilor care consumă în scop recreațional.
  • Și adolescenții care sunt într-o fază post-consum găsesc aici sprijin.
  • Programul oferă terapie psihologică, consiliere prin artă, sprijin social.
  • Psihologii lucrează și cu părinții, pentru că impactul emoțional e major.
  • Psiholog: Cea mai bună intervenție rămâne prevenția.
  • În București, 10% dintre elevi au consumat măcar o dată droguri.
  • 1/5 elevi a ajuns la spital din cauza consumului execiv de medicamente.

Un pas mic e mai bun decât niciun pas. În București, s-a deschis primul centru gândit pentru a ajuta adolescenții cu diverse dependențe.

Programul Safe Space sprijinit de Primăria Sectorului 4, împreună cu UNATC, Universitatea de Medicină Carol Davila și Asociația Happy Minds are în vedere tinerii care consumă recreațional sau cei care își doresc să fie reintegrați în urma unor perioade de consum. Și cum efectele consumului de substanțe nu se rezumă doar la o singură persoană, psihologii centrului sunt un umăr de sprijin și pentru părinți. Iar situația în București necesită o luptă cu bătaie lungă.

Unul din 10 elevi a consumat cel puțin o dată substanțe interzise, iar unul din cinci adolescenți a ajuns la spital din cauza consumului excesiv de medicamente.

Specialiștii subliniază că prevenția este cea mai eficientă armă împotriva dependențelor. Informarea corectă, dialogul deschis cu tinerii și implicarea părinților sunt esențiale pentru reducerea riscului de consum. Prevenția începe acasă, dar continuă în școală și în comunitate, spun psihologii.

Deschiderea acestui centru în Sectorul 4 poate servi drept model pentru alte sectoare din București și din țară. Nevoia de astfel de servicii este tot mai mare, iar succesul programului Safe Space poate inspira extinderea inițiativei la nivel național.

The post Sectorul 4 deschide primul centru pentru adolescenții cu adicții din București appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Despa Oana

In aceasta saptamana:

spot_imgspot_imgspot_img

stirile continua

Mai mult

    Inteligența Artificială ajunge și în bucătărie. Restaurantul Next lansează un meniu creat de un „chef” imaginar, cu ajutorul ChatGPT

    Chefii folosesc A.I. pentru rețete, ornamente și decor. La restaurantul Next, un meniu întreg e scris de A.I. Grant Achatz spune...

    Fortune 500 are un record istoric: Care sunt femeile din spatele celor mai mari companii din lume

    55 de femei conduc companii din Fortune 500 în 2025. Ponderea femeilor CEO a trecut pentru prima dată de 10%. General...

    A venit timpul să lucrăm cu Inteligența Artificială, nu împotriva ei. Oana Botolan, expert HR: „Să ne înlocuiască complet? În niciun caz”

    A.I. înlocuiește deja angajați în rolurile de birou și analiză. Companiile tech reduc personalul uman și cresc investiția în A.I.. Joburile...

    Kremlinul nu vrea oprirea războiului până la victoria militară sau politică. O delegație din Ucraina se întâlnește azi cu Marco Rubio

    Aliații NATO stabilesc la Bruxelles noile ajutoare pentru Ucraina. Pentru prima dată în 3 ani, șeful Pentagonului nu participă la...

    Azi sărbătorești Ziua Mondială a Alergării. Andrei Roșu, sportiv de performanță: „Am început să fac sport pentru că am devenit tată. Am vrut să...

    Sportul poate transforma complet stilul de viață. Recordurile vin după mii de ore de antrenament. Stilul de viață activ îți poate...

    Viktor Orban promite să blocheze aderarea Ucrainei la UE. Premierul ungar invocă interese economice și naționale

    Orban a numit extinderea UE „o idee nobilă”. Premierul ungar i-a criticat pe „birocrații de la Bruxelles” pentru promovarea aderării...

    Pentru prima dată, șeful Pentagonului nu va participa la reuniunea aliaților Ucrainei de la Bruxelles

    Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, nu va participa la reuniunea Grupului de contact pentru apărarea Ucrainei (UDCG) de la Bruxelles. Este pentru prima dată de...

    Poşta Română instalează în oficiile sale terminale pentru alimentarea conturilor cu criptomonede

    Primul terminal este deja funcţional în incinta Oficiului Poştal 1 din Tulcea. Alte patru oficii poştale din Alexandria, Piatra Neamţ,...

    Centrele de ajutor din Gaza se închid după ce zeci de palestinieni au fost uciși de IDF în Rafah

    Centrele de distribuire a ajutoarelor din Gaza administrate de Fundația Umanitară Gaza (GHF) vor fi închise miercuri pentru renovări și organizare, după...

    WhatsApp lucrează la o nouă opțiune care va permite utilizatorilor să-și creeze un cont doar cu numele de utilizator

    Această opțiune va permite utilizatorilor să-și aleagă un nume unic, ce va fi asociat cu propriul cont pentru autentificare....

    LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 607. 27 de palestinieni au fost uciși de IDF în apropierea unui punct de distribuție a ajutoarelor umanitare

    Distribuția ajutoarelor a fost preluată recent de Fundația Umanitară Gaza (GHF), susținută de Israel și SUA. Forțele israeliene susțin că...

    LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 1.196. Ucraina lovește pentru a 3-a oară Podul Kerci al Crimeii

    Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a efectuat al treilea atac împotriva Podului Crimeii de la începutul războiului total...

    Popular

    spot_imgspot_imgspot_imgspot_img