

- Costul anual al emisiilor rezultate din dezvoltarea militară a NATO este de 264 de mld. de dolari.
- Creșterea de la 1,5% la 3,5% din PIB pentru apărare ar crește emisiile poluante cu între 87 și 194 de megatone de dioxid de carbon/an.
- Armatele lumii sunt responsabile pentru 5,5% din emisiile globale de gaze cu efect de seră.
200 de milioane de tone de emisii poluante pe an. Atât ne costă reînarmarea doar a statelor NATO, arată un raport al Observatorului Mediului și Conflictului. Potrivit acestui studiu, armatele aliate sunt deja responsabile de 5,5% din emisiile globale de gaze cu efect de seră, la nivel mondial, iar acest număr va crește pe măsură ce tot mai multe țări anunță planuri masive de înzestrare.
Această estimare este făcută doar în baza scenariului care prevede o creștere a procentajului din PIB dedicat apărării de la 1,5% la 3,5%, deși știm deja că NATO plănuiește anunțarea unui obiectiv de 5% din PIB pentru apărare.
Avem două obiective care se exclud unul pe celălalt: achiziția de mai multe echipamente militare și reducerea emisiilor poluante
Au companiile din domeniul apărării o strategie?
Există astfel de strategii, mai ales că alianțele militare precum NATO încearcă să respecte și acordurile climatice internaționale și, astfel, propun companiilor din domeniul apărării să vină cu alternative la combustibilul folosit pe echipamentele lor militare.
Există și companii care se remarcă în acest sens pentru măsurile luate deja. Vorbim în special despre companiile producătoare de aeronave, cum sunt, de exemplu, Lockheed Martin, Boeing sau Saab. De altfel, chiar la începutul acestui an, compania producătoare de aeronave F-16 și F-35 a aprobat și folosirea combustibilului sintetic pe zborurile cu astfel de aeronave. Vorbim despre o autorizație care, practic, permite țărilor care achiziționează aceste aeronave să folosească un maximum de 50% combustibil sintetic, restul fiind necesar să fie combustibil clasic.
Totul a venit la inițiativa Norvegiei, asta pentru că forțele aeriene norvegiene au demonstrat, la începutul acestui an, chiar în luna ianuarie, că pot desfășura un zbor cu o aeronavă F-35. Aceștia au folosit însă, la momentul respectiv, 40% combustibil sintetic — deci combustibil sustenabil — și restul de 60% a fost combustibil clasic, adică kerosen. Este posibil ca, în urma acestei inițiative venite din partea Norvegiei, și alte state să urmeze exemplul. Dar trebuie să specificăm aici că înlocuirea combustibilului clasic pe aeronave cu cel sustenabil implică și mai multe costuri, însă nu la fel de mari cum sunt costurile provocate de emisiile poluante ale armatelor lumii.
Este un efort complex, este un efort greoi, mai ales că știm că armatele sunt, la nivelul unui stat, cele care produc cele mai multe emisii poluante. Vorbim aici atât de producția de echipamente militare — unde știm că cel mai mult se folosesc aluminiul și oțelul, care produc astfel de emisii de carbon — dar vorbim și despre operațiunile militare în sine. Despre conflicte și războaie, unde, la nivelul operațiunilor, produc foarte multe emisii poluante. De exemplu, pentru operațiunile terestre sunt produse astfel de emisii din cauza motorinei folosite pe vehicule, pe blindate. De asemenea, vorbim despre kerosenul folosit în operațiunile aeriene și energia nucleară folosită în operațiunile maritime.
The post Reînarmarea statelor NATO ne costă 200 de milioane de tone de emisii poluante pe an appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Soare Andreea