Mai multe atacuri cu drone au fost lansate împotriva regiunilor rusești în ultimele săptămâni, iar Mihailo Podoliak a spus acestea vor crește, iar acest lucru arată că războiul se deplasează treptat în țara lui Vladimir Putin.
„În ceea ce privește Rusia… există un număr tot mai mare de atacuri ale dronelor neidentificate lansate de pe teritoriul Federației Ruse, iar numărul acestor atacuri va crește”, a spus consilierul prezidențial.
„Pentru că aceasta este etapa războiului… ostilitățile sunt transferate treptat pe teritoriul Federației Ruse”, a adăugat el.Podoliak a exclus deocamdată discuțiile de pace, spunând că orice negocieri ar echivala cu „capitulare” din partea Ucrainei.
Atacurile cu drone asupra Rusiei au crescut brusc în ultimele zile – la începutul acestei săptămâni am văzut cel mai mare atac de până acum.Șase regiuni rusești au fost lovite într-o singură noapte, mai multe avioane de transport au fost distruse și un aerodrom militar incendiat.
Ucraina are acum capacitatea de a lovi cu arme de fabricaţie proprie ţinte care se află la 1.500 de kilometri distanţă, în interiorul Rusiei, a declarat secretarul Consiliului Naţional pentru Securitate şi Apărare, Oleksii Danilov.
Astfel de ţinte aflate la distanţă nu mai reprezintă o dificultate pentru că Ucraina şi-a dezvoltat de ceva vreme programul de rachete şi drone, a explicat el.
Armele folosite pe teritoriul rus sunt de origine ucraineană, a insistat Danilov, referindu-se la atacurile asupra ţintelor militare ruse, fabricate în cadrul eforturilor Kievului de a respinge forţele Kremlinului în războiul declanşat în urmă cu 18 luni.
Danilov s-a referit la programul de rachete al Ucrainei, în vigoare din 2020, şi la faptul că multe companii sunt în prezent implicate în producţia de drone.
“Iar acest lucru va produce rezultate”, a declarat oficialul ucrainean.Forţele armate ucrainene sunt capabile să lovească ţinte aflate nu doar la distanţe de 700 de kilometri, “ba chiar la distanţe de 1.000 şi până la 1.500 de kilometri”, a subliniat Danilov, care a insistat că Kievul atacă doar ţinte militare.