Până în secolul al XIX-lea, chirurgii nu se gândeau nici măcar să se spele pe mâini înainte de o operație sau de o naștere. Dezinfectare? Acest concept le era străin.
Era ceva normal să se utilizeze același instrument chirurgical nesterilizat pe mai mulți pacienți! Ca rezultat, cele mai multe operații se încheiau cu cangrenă și septicemie.
Medicul maghiar Ignaz Semmelweis a fost primul care și-a forțat subalternii să-și spele mâinile cu o soluție dezinfectantă de înălbitor. Soluția pe care a găsit-o Semmelweis a redus mortalitatea de șapte ori în rândul femeilor care nășteau pentru aceasta a fost supranumit salvatorul mamelor.
Cu toate acestea, descoperirea nu a fost apreciată în timpul vieții medicului: comunitatea științifică a considerat toate acestea ca fiind înșelăciuni. Semmelweis a murit într-un spital de psihiatrie, unde a fost internat de colegii săi prin inselaciune.
Puțin mai târziu, englezul Joseph Lister a demonstrat necesitatea sterilizării instrumentelor și dezinfectării rănilor. Descoperirile lui Semmelweis și Lister au salvat milioane de vieți.
Primul caz de succes Lister a fost un băiat de unsprezece ani care a suferit leziuni dintr-un accident. Lister a folosit proceduri antiseptic cu acidul carbolic în timpul tratamentului, apoi a constatat că fracturile și rănile băiatului vindecat au fost fără infecție. Succesul a urmat în continuare cu nouă din unsprezece cazuri în care acidul carbolic a fost utilizat pentru a trata ranile care nu au prezentat semne de infecție.
În 1867, trei articole scrise de Lister au fost publicate in jurnalul medical saptamanal din Londra, The Lancet. Articolele prezentau metoda de tratament antiseptic bazat pe teoria microbilor lui Lister. În luna august a anului 1867, Lister a anunțat la reuniunea de la Dublin a British Medical Association, ca decesele asociate cu septicemie sau gangrenă sau redus substantial deoarece metodele antiseptice au fost folosite cu success.
Antisepticul este definit ca substanţa care are proprietatea de a inhiba creşterea microorganismelor sau chiar de a le a distruge (un antiseptic poate acţiona atât pe suprafaţa, cât şi în interiorul organismului).
Dezinfectantul este definit ca substanţa care are proprietatea de a distruge microorganismele din mediul din afara corpului (de pe obiecte, de pe suprafeţe).
Căile prin care o substanță antiseptică sau dezinfectantă acționează variază considerabil, în funcție de agentul utilizat. Cel mai comun mecanism de acțiune se bazează pe relația dintre lipofilitatea microbului şi abilitatea antisepticului sau dezinfectantului de a penetra membrana protoplasmatică a acestuia. Unele substanțe colorante se adsorb pe suprafața peretelui celular bacterian, „sufocând” bacteria, determinând-o să-şi modifice metabolismul în urma căruia vor rezulta metaboliți „anormali” ce vor interfera cu procesele fiziologice normale ale microbului, rezultatul acestui proces fiind moartea bacteriei.
Câteva substanțe antiseptice şi dezinfectante precum acidul carbolic pătrund în celulă prin difuzie simplă, se acumulează, după care dezechilibrează sau interferează cu sistemul enzimatic al microorganismului, vital unui metabolism normal. Unele medicamente antimicrobiene locale determină aglutinarea şi precipitarea celulelor bacteriene prin neutralizarea descărcărilor electrostatice celulare.
Pentru a controla răspândirea bolilor, cea mai eficientă metodă, la nivel mondial, s-a dovedit a fi utilizarea săpunului. Astfel, principala regulă de igienă personala a devenit spălarea pe mâini cu apă şi săpun înainte de a mânca, ceea ce ne ajută să ne protejăm de apariţia unor boli cum ar fi, de exemplu, enterocolitele, hepatita virală sau tulpini gripale deosebit de agresive cum au fi si COVID-19.
Pe termen lung însă, săpunul este cel mai bun aliat al nostru si este considerat a fi principalul mijloc pentru curăţare, având totodată şi efect bacteriostatic. Diferenţa esenţială dintre săpun şi detergenţi constă în faptul că moleculele de săpun se formează în mod natural şi sunt biodegradabile, în timp ce detergenţii sunt obţinuţi pe cale sintetică, prin sinteze în laborator (detergenţii pot fi sau nu biodegradabili).
