goFM.ro LIVE

PUBLICITATE

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Precipitații mixte și polei pentru următoarele ore

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri, o informare de precipitaţii mixte, polei şi intensificări ale vântului, valabilă de vineri seara, de la ora 18:00, până sâmbătă dimineaţa, la ora 10:00.

În intervalul menţionat, vor fi precipitaţii predominant sub formă de ploaie şi lapoviţă şi local se va depune polei, îndeosebi în centrul, sudul şi estul ţării, precum şi la munte, la altitudini mai mici de 1.400 de metri, determinând, parţial, topirea stratului de zăpadă existent.

Cantităţile de apă vor depăşi, local, 15 – 20 de litri/mp, cu precădere în Carpaţii Occidentali şi în nordul Carpaţilor Orientali. În zona montană înaltă, mai ales la peste 1.700 metri, va ninge, iar vântul va avea intensificări, cu rafale, în general, de 60 – 70 km/h, spulberând zăpada.

Meteorologii notează că astfel de fenomene se vor semnala şi în seara zilei de duminică (31 ianuarie), precum şi în noaptea de duminică spre luni (31 ianuarie/1 februarie) în regiunile estice, sud-estice şi centrale, precum şi la munte, iar în prima parte a zilei de luni (1 februarie), mai ales în nord-estul teritoriului.

La Bucureşti, cerul va avea înnorări, iar spre sfârşitul nopţii vor fi precipitaţii slabe sub formă de ploaie sau lapoviţă, ce vor favoriza depunerea de polei. Vântul va sufla în general slab. Temperatura minimă va fi de -2 – 0 grade Celsius.

In aceasta saptamana:

spot_imgspot_imgspot_img

stirile continua

Mai mult

    Trump anunță că Israelul a acceptat condițiile pentru încetarea focului în Gaza

    Propunerea de încetare a focului a fost transmisă atât Israelului, cât și Hamas, după luni de eforturi diplomatice conduse...

    Un mesaj Ro-Alert a fost emis în Tulcea: „Există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian”

    ISU Tulcea a transmis un mesaj Ro-Alert pentru zona de graniță cu Ucraina. Populația este îndemnată să se adăpostească și...

    Mihai Leu, primul campion mondial din boxul profesionist românesc, a murit la 56 de ani

    În 1997, Mihai Leu a devenit campion mondial WBO la categoria semimijlocie. A fost primul român care a cucerit un...

    LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 1.225. Kremlinul avertizează Statele Unite să nu impună noi sancțiuni împotriva Rusiei, dacă vor pace în Ucraina

    Trump se gândește să implementeze sancțiuni extrem de dure – de 500% – împotriva țărilor care cumpără petrol rusesc,...

    LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 635. Armata israeliană recunoaște că palestinienii au fost uciși de focuri de artilerie „inexacte și necalculate”

    Armata israeliană a recunoscut că a ucis palestinieni prin foc de artilerie „inexact și necalculat”, conform relatărilor Haaretz. În cel...

    Tesla pierde miliarde în acțiuni după ce Trump l-a amenințat pe Musk: „DOGE este monstrul care ar putea fi nevoit să se întoarcă și...

    Donald Trump a amenințat că va tăia subvențiile federale acordate companiilor lui Elon Musk. Tesla, compania lui Musk, a beneficiat...

    Meta îți poate accesa toate pozele din telefon: Cum își antrenează Zuckerberg A.I-ul

    Meta folosește datele utilizatorilor europeni pentru a antrena modelele sale de inteligență artificială, inclusiv Meta AI. Dacă ai dat Facebook...

    Ce înseamnă să fii cool? Un studiu global îți dezvăluie cele 6 trăsături

    6 trăsături definesc cum „să fii cool” global, arată Journal of Experimental Psychology. „Cool”= să fii autonom, extrovert, aventuros, hedonist,...

    Trump se gândește să-l deporteze pe Musk: „Să-și închidă afacerea și să se întoarcă în Africa de Sud”. Războiul dintre cei doi a reînceput

    Conflictul a început pe 3 iunie, când Musk a criticat atât prevederile proiectului de lege „Big Beautiful Bill”, cât...

    Cum serbezi 76 de ani ca Fashion Icon? Vera Wang a strălucit la o petrecere extravagantă în inima Parisului

    Vera Wang a sărbătorit cea de-a 76-a aniversare cu o petrecere elegantă în inima Parisului. Designerul a strălucit într-o rochie...

    Zeci de Gigaocteți de date secrete ale Rusiei au fost sparte de o grupare pro-ucraineană. RDK a obținut date-cheie despre războiul electronic al Moscovei:...

    Date secrete despre sistemele de război electronic ale Rusiei au fost obținute de RDK. Corpun Voluntarilor Ruși (RDK) are informații...

    Regele Charles renunță la trenul regal după 180 de ani pentru a reduce costurile

    Familia regală britanică renunță la trenul regal, un simbol al monarhiei din 1842, pentru a reduce cheltuielile. Trenul regal, compus...

    Popular

    spot_imgspot_imgspot_imgspot_img