goFM.ro LIVE

PUBLICITATE

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Poliția britanică a arestat sâmbătă doi bărbați acuzați de spionaj pentru China

Poliţia britanică a arestat doi bărbați în vârstă de peste douăzeci de ani pentru că au spionat pentru China, potrivit publicaţiei Sunday Times.

„Agenţi ai Serviciului metropolitan de poliţie au arestat doi bărbaţi pe 13 martie, fiind suspectaţi de încălcarea articolului 1 din Legea secretelor oficiale din 1911″, a indicat poliţia.

Primul a fost arestat în regiunea Oxford, celălalt la Edinburgh.

Potrivit Sunday Times, cel de-al doilea bărbat a avut contacte cu deputaţi ai Partidului Conservator de guvernământ în timp ce lucra la parlament.

Printre deputații respectivi s-au numărat ministrul securităţii Tom Tugendhat şi Alicia Kearns, preşedintele Comisiei pentru politică externă a Camerei Comunelor.

Cel arestat este un britanic care a lucrat în domeniul politicii internaţionale, în special legat de relaţiile cu Beijingul, şi care a lucrat deja în China, a adăugat jurnalul.

Anul trecut, serviciul britanic de informaţii a dezvăluit cazul unei agente a guvernului chinez, Christine Lee, „angajată în activităţi de ingerinţă politică în numele Partidului Comunist Chinez, dialogând cu membrii Parlamentului”.

În iulie, Comisia pentru Informaţii şi Securitate a Camerei Comunelor a afirmat că China ţinteşte Marea Britanie, care e neputincioasă să îi facă faţă.

ȘTIREA RADIO: Poliția britanică a efectuat arestarea a doi bărbați, suspectați că ar fi spionat pentru China. Aceștia sunt acuzați de încălcarea legilor privind secretele oficiale. Unul dintre cei reținuți a avut contacte cu deputați britanici, inclusiv cu ministrul securității Tom Tugendhat și președintele Comisiei pentru politică externă a Camerei Comunelor, Alicia Kearns. Serviciul britanic de informații a dezvăluit anterior cazuri similare de ingerință politică din partea Chinei în Marea Britanie. Comisia pentru Informații și Securitate a avertizat că Marea Britanie se confruntă cu amenințări din partea Chinei și că trebuie să rămână vigilenți în fața acestor activități străine.

In aceasta saptamana:

spot_imgspot_imgspot_img

stirile continua

Mai mult

    LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 1.295. Kremlinul a declarat că puterile europene împiedică eforturile de pace ale lui Trump

    Kremlinul a declarat duminică că puterile europene împiedică eforturile de pace ale lui Trump. Atacurile cu drone lansate de Rusia...

    LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 695. Cabinetul lui Netanyahu va discuta „planul de cucerire” a Fâșiei Gaza

    Forțele israeliene au bombardat în noaptea precedentă suburbii ale orașului Gaza. Autoritățile locale au raportat cel puțin 18 victime, dintre...

    Drive-test ZF: Tesla Model 3 Long Range AWD Highland 2024 – upgrade cu accent

    Long Range AWD promite autonomie de peste 600 km, performanţe comparabile cu ale unor modele sport şi o experienţă...

    Barcelona devine punct de plecare pentru cea mai amplă flotilă umanitară destinată Gazei. Greta Thunberg: „Povestea aici este despre Palestina”

    Greta Thunberg și fostul primar al Barcelonei participă la misiune. O flotilă de aproximativ 20 de nave a plecat din...

    Reuniunea „Harry Potter” nu se va întâmpla niciodată. Chris Columbus, regizorul filmelor: „Nu am mai vorbit cu JK Rowling de peste un deceniu. A...

    Regizorul filmelor Harry Potter, Chris Columbus, a declarat că o reuniune a distribuției originale Harry Potter este imposibilă. El spune că opțiunile politice actuale...

    Ursula von der Leyen vine mâine în România. Șefa Comisiei Europene se va întâlni cu Nicușor Dan

    Ursula von der Leyen vine mâine în România. Șefa Comisiei Europene se va întâlni cu președintele Nicușor Dan. Potrivit...

    Germania se pregătește pentru un conflict lung cu Rusia. Merz: „Pacea nu poate fi obținută cu prețul capitulării Ucrainei. Poimâine vom fi noi”

    Cancelarul german Friedrich Merz se pregătește pentru un război îndelungat în Ucraina. Merz afirmă că pacea nu poate presupune capitularea...

    Unde mergi în vacanță toamna asta? Descoperă 3 destinații perfecte pentru city break-uri în Europa

    La Marino, la doar 45 de minute de Roma, are loc Sagra dell’Uva, un festival al vinului cu tradiție. În...

    Sfatul lui George Soros către fiul său Alexander: „Nu fi niciodată ca Trump!”

    Răspund, înainte de a mi se pune întrebarea: n-am fost bursier Soros, nu mă preocupă familia Soros. Mă fascinează...

    Soft swapping devine fenomen viral. Cum cuplurile moderne rescriu „infidelitatea”

    „Soft swapping” înseamnă intimitate cu alții, dar fără penetrare. Practica a devenit populară după difuzarea pe Netflix a „The Secret...

    Ce castel vizitezi în Franța? Château de La Vallière a devenit nu doar un reper istoric, ci și un resort de lux

    Castelul, înconjurat de păduri, parcuri și ochiuri de apă, a păstrat arhitectura secolelor XV–XVII. Castelul a devenit resort de lux,...

    Kremlinul a declarat că puterile europene împiedică eforturile de pace ale lui Trump. Ucraina promite represalii după atacurile rusești asupra infrastructurii energetice

    Kremlinul a declarat duminică că puterile europene împiedică eforturile de pace ale lui Trump. Atacurile cu drone lansate de...

    Popular

    spot_imgspot_imgspot_imgspot_img