

- Presa din SUA: Programul nuclear al Iranului, întârziat doar cu câteva luni.
- Donald Trump: Facilitățile iraniene au fost distruse complet.
- Șeful IAEA, Rafael Grossi: Nu știm unde sunt cele 500 kg de uraniu îmbogățit.
- Netanyahu: Fordo a fost distrusă. Am produs pagube importante la Arak, Natanz, Isfahan.
- Trump contestă inoformațiile CNN, transmite că instalațiile au fost complet distruse.
- Iran: Nu vom renunța la îmbogățirea uraniului, este o linie roșie
- sraelul a interceptat marți seara mai multe drone lansate de Iran, SUA i-au cerut să nu răspundă.
- Israelul și Iranul au avut prima noapte liniștită din ultimele două săptămâni, nu au mai fost bombardamente.
- Israelul revine la viață, sunt redeschise școlile, restaurantele, aeroporturile.
- Israelul și Iranul s-au acuzat reciproc marți că au încălcat armistițiul.
Iranul anunță că nu renunță la programul nuclear, în timp ce directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, Rafael Grossi, a declarat că nu știe unde sunt cele 500 kg de uraniu îmbogățit.
În Statele Unite a început o dispută, presa transmite că programul nuclear al Iranului a fost întârziat cu doar câteva luni, conform unui raport secret al DIA din cadrul Pentagonului, citat de CNN, NYT și Fox News. De partea cealaltă, președintele Donald Trump insistă că facilitățile iraniene au fost distruse complet.
Cine are dreptate și ce se va întâmpla în continuare cu programul nuclear al Iranului?
Este greu să spunem cine are dreptate în acest moment. Fiind un raport secret al Agenției de Informații a Apărării din cadrul Pentagonului, nu avem acces. Nu știm cine a transmis aceste informații către presa americană. Așa că trebuie să ne bazăm, cel puțin până în acest moment, pe informațiile oficiale care vin din Statele Unite și din Iran.
Informațiile care vin din SUA despre unde sunt cele două uzine de îmbogățire a uraniului, de la Natanz și Fordow, arată că acestea au fost distruse complet – „obliterate”, a spus Trump de mai multe ori. Din Iran încă nu avem nicio informație oficială, dar au venit totuși date, și anume declarația lui Mohammad Eslami, care este șeful Organizației pentru Energie Atomică din Iran. Acesta a spus că, chiar cu o zi înainte ca Israelul să declanșeze atacul, Iranul a deschis o altă uzină de îmbogățire a uraniului, iar aceasta va începe să funcționeze în curând.
În acest moment, europenii au avut dreptate când le-au spus lui Trump și lui Netanyahu că un război nu rezolvă problema, ci doar o amână, deoarece vedem o voință politică mult mai puternică la Teheran pentru a continua programul nuclear – nu doar cel civil, ci și cel militar. În momentul în care îmbogățești uraniul la peste 60%, deja vorbim despre un program militar, bombele nucleare având nevoie de uraniu îmbogățit la 90% pentru a putea fi folosite.
În acest moment, nu avem date concrete, această dispută va continua, dar până la urmă vor veni informații și din Iran. Au fost distruse intrările în uzinele subterane de la Natanz și Fordow, cu siguranță, acolo va fi nevoie de o muncă suplimentară. De asemenea, au fost bombe lansate în interior, dar nu avem de unde să știm ce pagube s-au produs.
Iar la Natanz, din ultimele fotografii din satelit, se văd corturi și utilaje mari, ceea ce înseamnă că Iranul a început deja munca de refacere sau, cel puțin, înlăturarea materialelor pentru a crea drum către facilitățile nucleare. Posibil că și ei vor să aibă o primă evaluare a urmărilor bombardamentelor, deoarece până acum nimeni nu a ajuns în interiorul acestor buncăre, unde erau uzinele de îmbogățire, din cauza faptului că intrările au fost distruse, atât de bombardamentele israeliene, cât și de cele americane.
E dispus regimul de la Teheran să încheie acum un acord cu Statele Unite?
Nu pare dispus să renunțe la programul nuclear. Vor fi negocieri în continuare pentru încheierea unui acord, dar trebuie ca părțile să ajungă la o concluzie negociată. S-a văzut și declarația de victorie a premierului Netanyahu de aseară și el recunoaște că încă mai e foarte mult de luptat. Nu trebuie să se culce pe lauri, deoarece nu sunt informații că Iranul a renunțat la programul nuclear.
Suntem cumva ca înainte de începerea războiului, doar că avem certitudinea că cele trei facilități – cele două uzine de îmbogățire a uraniului și centrul de la Isfahan – toate au fost distruse sau, cel puțin, avariate destul de grav. Deci, programul iranian va fi întârziat. Acum nu știm dacă este vorba de luni sau ani.
The post Pentagonul îl contrazice pe Trump. Va renunța Iranul la programul nuclear? appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Jipa Florin