

- Este raportată o creștere de 6,5% față de săptămâna precedentă.
- Sunt înregistrate 10.950 cazuri de gripă clinică, cele mai multe în București.
- INSP anunță 8 decese noi, iar totalul ajunge la 22 în acest sezon.
Numărul infecțiilor respiratorii continuă să crească în România în ultimele 3 săptămâni.
INSP raportează oficial peste 133.000 de cazuri, cu 20% peste media ultimelor sezoane.
Gripa se extinde rapid, iar cele mai afectate zone sunt București, Cluj și Brașov. În plus,
au fost confirmate 191 de cazuri de gripă prin teste de laborator.
Cât de gravă este creșterea cazurilor de gripă?
„Vorbim de o perioadă intensă, cu circulație importantă în ceea ce privește virusurile gripale. La începutul sezonului spuneam că lucrurile pot fi imprevizibile și discutam de prevenții și de vaccinar, pentru a ne fi mai ușor în sezonul care urmează, pentru că astfel de situații cum se întâmplă în aceste săptămâni nu poți să le prevezi decât dacă vii cu o prevenție. Și avem în momentul de față o intensitate mare, o presiune mare la nivelul camerelor de gardă. Cred că orice spital din România, în momentul de față, nu doar de boli infecțioase are foarte multe cazuri de infecții respiratorii acute și gripa ocupă, practic, primul loc, în momentul de față„, a explicat Adrian Marinescu, manager al Institutului „Matei Balș”, pentru Aleph News.
Ce măsuri ar trebui luate pentru limitarea răspândirii?
„Începem și terminăm cu vaccinarea anti-gripală și chiar vă rog să o tratăm ca atare. Sezonul e departe de a se încheia. Luna februarie va fi, de asemenea, intensă, deci avem nevoie de vaccinare. Sunt regulile de igienă, este autoizolarea. În momentul în care avem simptomatologie respiratorii rămânem acasă, nu ne trimitem copiii la grădiniță, la școală. Adică sunt niște lucruri de bază pe care trebuie să le facem. Trebuie spă evităm zonele aglomerate, contactele cu persoanele din jur în măsura în care se poae, pentru că sunt zonele cu intensitatea cea mai mare pentru gripă. Acolo unde e o aglomerare urbană mai mare și riscul de a avea mai multe cazuri, categoric că există„, a adăugat Adrian Marinescu.
The post Numărul infecțiilor respiratorii continuă să crească în România. INSP raportează oficial peste 133.000 de cazuri appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Diana Zlătescu