

- Cele două zile de negocieri dintre China și SUA în privința tarifelor comerciale s-au finalizat fără niciun rezultat concret.
- Fără nicio soluție adoptată, tarifele uriașe suspendate prin luna mai, pot reveni în forță începând cu luna august.
- Cu toate acestea, Secretarul Trezoreriei Scott Bessent a declarat că întâlnirea a fost constructivă și că se așteaptă la un rezultat pozitiv din partea acestei întâlniri.
Negocierile de la Stockholm dintre China și SUA în privința tarifelor comerciale s-au finalizat fără niciun rezultat concret între cele două părți, scrie CNN.
Fără nicio soluție adoptată până în prezent, tarifele uriașe suspendate pe 12 mai, pot reveni în forță începând cu luna august. Dacă tarifele din primăvară s-ar reactiva, odată cu această perioadă, mare parte din economia lumii ar fi afectată. Ambele state sunt în acest moment principalii jucători în economia actuală, fiind responsabili de o parte consistentă din veniturile comerciale la nivel global. În plus, China este totodată și principala putere a manufacturii mondiale, in timp ce SUA încă dețin monopolul tehnologic și financiar. Iar orice clivaj economic între cele două mari puteri ar putea duce nu doar la creșteri exorbitante de prețuri, dar și la o întrerupere efectivă a activităilor comerciale pe plan mondial.
Se va ajunge în cele din urmă la o înțelegere?
Cu toate acestea, Secretarul Trezorieriei SUA, Scott Bessent a declarat la ieșirea de la negocieri cu omologii săi chinezi că „întâlnirea dintre cele două părți a fost una constructivă” și că se așteaptă la un răspuns pozitiv din partea Chinei. La rândul său, Președintele Trump a oferit semnale pozitive cu privire la încheierea unei înțelegeri cu Republica Populară Chineză, menționând că în urma unei convorbiri cu secreetarul trezorieriei, este posibil ca SUA să extindă pauza pe tarife aplicată Chinei.
În cazul unei înțelegeri între cele două țări, liderul american nu a exclus o întâlnire bilaterală cu președintele chinez, Xi Jinping.
The post Negocierile comerciale dintre China și SUA s-au terminat fără niciun rezultat. Cum va fi afectată economia globală appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Popescu Mihnea