

- Mierea românească depășește calitativ mierea Manuka 550 la testele antibacteriene.
- 70% din probele analizate la Suceava au avut activitate antibacteriană peste Manuka 550.
- România e al doilea cel mai mare crescător de albine din UE, dar vinde ieftin, în stare brută.
Mierea românească bate mierea de Manuka la testele de laborator, însă pierde la raft… Testele o arată curată și cu o mulțime de proprietăți. Dezavantajul? Nu este cunoscută. De ce nu știm să ne vindem ce avem mai bun?
Ce lipsește? Marketing, educație sau încredere în produsul local?
Dan Iorga, apicultor: „Marketingul a lipsit din România legat de tot ce înseamnă produse apicole. Cei din Irlanda bagă foarte mulți bani în tot ce înseamnă marketing. La noi văd că în ultimii patru ani de zile au început câțiva români recunoscuți la nivel internațional să facă teste de laborator care au demonstrat că avem o miere extraordinară”.
Ce anume face ca o miere să fie considerată premium?
Dan Iorga, apicultor: „Mierea românească este folosită ca îndulcitor, dar testele au arătat că mierea românească, inclusiv poliflora de munte, de câmpie și de șes, este net superioară atât prin proprietățile antibacteriene cât și prin gust, prin calitatea multiflorală și proprietățile terapeutice”.
The post Mierea de Manuka concurează cu mierea românească. Dan Iorga, apicultor: „Cea din România e net superioară prin proprietăți și gust” appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Lupea Briana