goFM.ro LIVE

PUBLICITATE

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

METEO: Cum începem săptămâna 19-25 aprilie

Ne așteaptă o săptămână cu mult mai rece decât ar fi normalul perioadei, dar și foarte bogată în precipitații. Din punct de vedere sinoptic, acest lucru este explicat prin faptul că, cel puțin în prima parte a săptămânii, în zona țării noastre vor acționa o serie de depresiuni și câmpuri de presiune scăzută, pentru ca de joi încolo să se poziționeze un sistem anticiclonic.

Din punct de vedere al maselor de aer, pe tot parcursul săptămânii avem parte de o masă de aer rece, abia spre joi fiind posibilă o ușoară încălzire, spre abateri termice ușor pozitive.

Luni, 19 aprilie
Noaptea de duminică spre luni aduce temperaturi minime cuprinse între 5 – 7 grade la nivelul întregii țări, posibil spre 8 – 9 grade prin nordul extrem al Dobrogei. Valori mai scăzute avem în zonele montane (0 – 2 grade, cu –2 spre –4 grade pe creste).

Maximele, în creștere ușoară față de zilele precedente, ajung la 11 – 13 grade, posibil spre un 14 – 15 grade prin estul extrem al Munteniei, sudul Moldovei și Dobrogea. În zonele montane se ating 6 – 8 grade, cu 1 – 3 grade pe creste.

Avem parte de precipitații în cea mai mare parte a țării, cantități mai importante (spre 10 – 15 l/mp) urmând să avem prin sudul Olteniei și Muntenia. Vor fi ploi, iar prin zonele montane, lapoviță și ninsori.

Marți, 20 aprilie
Minimele nopții pleacă de la valori de 0 – 2 grade prin zonele montane, 4 – 6 grade prin Transilvania, Maramureș, Banat și Crișana, respectiv 7 – 9 grade prin Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova.

Maximele urcă la valori de 12 – 14, 15 grade în cea mai mare parte a țării, iar prin Oltenia sunt posibile chiar valori de 16 grade. Prin zonele montane maximele zilei nu trec de 7 – 9 grade, cu 2 – 4 grade pe creste.

O nouă zi cu precipitații la nivelul întregii țări, cantitățile mai importante urmând să fie prin Muntenia, sudul Moldovei, Dobrogea, zonele montane și Transilvania, unde se pot acumula 15 – 20, 25 l/mp.

Vor fi ploi, care după amiaza nu este exclus să fie însoțite și de fenomene convective, iar prin zonele montane avem parte de lapoviță și ninsoare.

Miercuri, 21 aprilie
Nu avem schimbări în ceea ce privește minimele de la nivelul întregii țări, cuprinse între 5 – 7 grade, cu 1 – 3 grade prin zonele montane (–0 spre –2 grade pe creste).

Maximele mai câștigă câte un grad, două și ajungem astfel la valori de 15 – 17 grade în aproape toată țara, cu excepția Transilvaniei, unde ne oprim la un 13 – 14 grade, respectiv zonele montane, unde maximele nu ajung decât la 8 – 10 grade, cu 2 – 4 grade pe creste.

Precipitațiile sunt prezente la nivelul întregii țări, mult mai slabe cantitativ (doar prin zonele montane și nordul Transilvaniei mai atingem un 7 – 10 l/mp).

Vor fi ploi, furtunoase chiar, iar prin zonele montane continuă lapovița și ninsorile.

Joi, 22 aprilie
Avem parte de temperaturi minime care pleacă de la 2 – 4 grade prin nordul și centrul Moldovei, nordul Olteniei și al Munteniei, Transilvania, respectiv 5 – 7, 8 grade în restul zonelor țării. În zonele montane nu trecem de 1 – 3 grade, cu –3 spre –5 grade pe creste.

Continuă încălzirea de peste zi, astfel că maximele ajung acum la 18 – 20 de grade la nivelul întregii țări, cu 11 – 13 grade prin zonele montane (5 – 7 grade pe creste).

Precipitații slabe sunt posibile prin Banat, Crișana, zonele montane, Transilvania, Oltenia, Dobrogea ( 1- 2 l/mp) iar prin Maramureș se pot acumula 7 – 10 l/mp.

Tot ploi, însoțite și de fenomene convective, iar prin zonele montane nu sunt excluse ninsorile.

Vineri, 23 aprilie
Se încălzește și peste noapte, astfel că minimele urcă, la nivelul întregii țări, către 10 – 12 grade, în timp ce în zonele montane ne oprim la 3 – 4 grade.

Dacă prin Oltenia, Muntenia, nordul și centrul Moldovei și Dobrogea avem temperaturi maxime și de 19 – 20 de grade, prin Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și nordul Moldovei nu mai trecem de valori de 11 – 13, 14 grade. În zonele montane maximele urcă doar până la 8 – 10 grade, cu 1 – 3 grade pe creste.

Precipitațiile, importante cantitativ (10 – 15 l/mp) se concentrează pe Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova și zonele montane.

Vor fi tot ploi, însoțite și de fenomene convective, iar pe crestele montane nu sunt excluse lapovița și ninsorile.

In aceasta saptamana:

spot_imgspot_imgspot_img

stirile continua

Mai mult

    LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 645. Locurile de ajutor alimentar din Gaza sunt atacate; ONU afirmă că aproape 800 de persoane au fost...

    Șeful agenției ONU pentru refugiații palestinieni, a acuzat Israelul că a pus la cale „cel mai crud și machiavelic...

    LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 1.235. Kremlinul spune că așteaptă o „declarație importantă” din partea lui Trump

    Trump a lansat un avertisment amenințător pentru Vladimir Putin după ce o maternitate a fost lovită de drone în...

    Armata Română plănuiește noi achiziții de arme de asalt, mitraliere și pistoale. Costurile ar putea ajunge la 3 miliarde de euro

    Armata Română se dotează cu noi arme de asalt, mitraliere și pistoale MApN vrea să cumpere și 246 mașini de...

    Trenurile clasice prin Alpi revin pe șine. Ruta Salzburg–Villach devine accesibilă, cu un drum prin peisaje montane de vis

    Trenurile de noapte dintre Salzburg și Veneția sau Munchen și Roma vor fi din nou disponibile. Bad Gastein este o...

    Câtă încredere au românii în liderii lumii? Doar 3 din 10 români cred în președintele SUA, Donald Trump

    3 din 10 români au încredere în președintele SUA, Donald Trump. Electoratul AUR îi preferă pe Donald Trump și Vladimir...

    Cum ajungi să îți îndeplinești visul? Cercetări recente arată că mentalitatea strategică ar fi ingredientul secret al succesului

    Perseverența separă visul de împlinire, dar nu este suficientă dacă nu ești dispus să-ți schimbi strategia. O mentalitate strategică, nu...

    La ce evenimente mergi în weekend? În Parcul Tineretului ai parte de un tur ornitologic ghidat

    În Parcul Tineretului ai parte de un tur ornitologic ghidat. Acesta se va desfășura pe Pajiștea Experimentală, lângă malul lacului. Festivalul...

    Cum va fi vremea? Sudul și sud-estul țării se confruntă cu temperaturi extreme și disconfort termic accentuat

    În schimb, la munte și pe litoral, vremea e mai prietenoasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări mai accentuate după-amiaza...

    România se confruntă cu riscuri majore, cu peste 900 de baraje neautorizate sau cu autorizații expirate

    Un caz recent este inundația de la Salina Praid, cauzată de un baraj necontrolat. Nouă bazine hidrografice sunt sub...

    În premieră mondială, prima pompă cardiacă cu membrană ondulată a fost implantată cu succes în Australia

    Operația a avut loc la Spitalul St Vincent din Sydney. Pacientul a trecut cu succes de 30 de zile fără...

    UE adoptă noi reguli pentru reglementarea Inteligenței Artificiale. Ce trebuie să facă producătorii celor mai puternice sisteme

    Firmele vor trebui să furnizeze rezumate despre conținutul utilizat pentru antrenarea Inteligenței Artificiale. Regulile vor fi voluntare din 2 august,...

    Ilie Bolojan susține o conferință de presă: „Trebuie să evităm să revenim la măsuri populiste”

    Bolojan a vorbit despre reforma companiilor în care statul este acționar. Bolojan spune că își dorește rezultate mai bune...

    Popular

    spot_imgspot_imgspot_imgspot_img