

- În Paris, piața imobiliară se schimbă prin sistemul viager
- Vinzi casa, dar rămâi în ea până la moarte și primești o rată lunară
- Investitorii cumpără case ieftine și așteaptă ca vânzătorul să moară
- Metoda viager stârnește controverse, considerată un pariu morbid pe viață
În Franța, piața imobiliară se schimbă datorită unei noi scheme, numită viager, arată CNN.
Cu niște prețuri la apartamente și case foarte mari, francezii au redescoperit o metodă veche prin care pot deveni proprietari – viager. Practic, vinzi casa, chiar și cu jumătate din valoarea sa, dar rămâi să locuiești în ea până la moarte. În primă fază, cumpărătorul plătește o sumă modestă, apoi, în fiecare lună, un fel de rată direct la vânzător.
În alte cazuri, proprietarul se mută din casă chiar în momentul vânzării, iar noul proprietar intră direct în posesia locuinței, dar trebuie să-și respecte obligațiile financiare.
Soluția îi ajută atât pe pensionari, pentru că le asigură un venit în plus și garanția că pot rămâne în casă până la sfârșitul vieții, cât și pe investitori, care așa pot achiziționa proprietăți chiar și la jumătate din valoarea lor de piață. De cele mai multe ori, vânzătorii au mai bine de 70 de ani.
Toată afacerea este, practic, un pariu cu viața.
Cu cât vânzătorul are o speranță de viață mai mare, cu atât prețul locuinței scade.
Această metodă atrage și multe critici. Este văzută ca un sistem morbid pentru că investiția cumpărătorului depinde de decesul vânzătorului.
Metoda este folosită chiar din perioada romanilor, când persoanele în vârstă își lăsau casele moștenire unor membri ai familiei cu condiția de a putea rămâne în locuință până la moarte, sau în schimbul unei sume de bani.
The post Locuințe în Paris la jumătate de preț, prin „metoda viager”. Cum procedează francezii ca să devină proprietari appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Bogdan Adrian