Curtea Constituțională a României a făcut publică motivarea deciziei prin care a respins, ca inadmisibilă, sesizarea Guvernului Bolojan cu un conflict juridic de natură constituțională între Înalta Curte, pe de o parte, și Guvern și Parlament, pe de altă parte, legat de restanțele salariale ale magistraților.
Prin opinia concurentă pe care a semnat-o, judecătorul Asztalos Csaba pare să ofere soluția pentru rezolvarea definitivă a scandalului restanțelor salariale, și anume sesizarea CCR cu un nou conflict juridic de natură constituțională, dar care să pună în centru adevărata problemă a afacerii: incapacitatea puterii judecătorești de a se autoregla.
Două procese paralele
Obiectul sesizării CCR a fost procesul prin care Înalta Curte l-a intentat Guvernului pe 30 martie 2026, în contencios administrativ, prin care cerea plata imediată a întregii sume reprezentând restanțe salariale către magistrați, acumulate în ultimii ani – în total, 5,2 miliarde de lei.
Curtea de Apel București a admis acțiunea ICCJ și, pe 5 mai, a obligat Guvernul să plătească, însă sentința a fost atacată la Înalta Curte.
În paralel, înainte ca ICCJ să dea o sentință definitivă, Guvernul a sesizat Curtea Constituțională, pe 2 iulie, cu un conflcit juridic de natură constituțională, prin care acuza că puterea judecătorească și-a arogat prerogative ale Parlamentului și Guvernului în materie de politică bugetară.
CCR s-a pronunțat pe 7 octombrie, prin decizia pe care a făcut-o publică luni, pentru ca o săptămână mai târziu, Înalta Curte să dea și ea sentința definitivă: a repins recursul Guvernului și a menținut sentința Curții de Apel.
În procesul de la CCR, cinci judecători au votat pentru respingerea acțiunii ca inadmisibilă: Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Bogdan Licu, Mihai Busuioc și Mihaela Chiochină. Aceștia susțin în principal că sesizarea este inadmisibilă, pentru că ar însemna ca instanța constituțională să cenzureze o sentință judecătorească, ceea ce îi depășește atribuțiile.
Trei judecători au făcut opinie separată, susținând că există un conflict constituțional care trebuia soluționat: Simina Tănăsescu, Dacian Dragoș și Iulia Scântei.
Opinia concurentă al lui Asztalos Csaba
Un singur judecător, Asztalos Csaba, a făcut opinie concurentă, adică a fost de acord cu respingerea acțiunii ca inadmisibilă, dar pentru alte motive decât a considerat majoritatea.
Opinia lui Asztalos Csaba are însă un mare merit: deschide o ușă către soluționarea definitivă a scandalului legat de restanțele salariale ale magistraților.
Mai întâi, Asztalos explică de ce sesizarea trebuia respinsă ca inadmisibilă – și aici este concordant cu opinia majoritară: „În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a stabilit că nu este competentă să cenzureze legalitatea unor hotărâri judecătoreşti, astfel că interpunerea Curții într-un demers judiciar aflat în curs este inadmisibilă”.
Asztalos susține că intervenția Curții s-ar fi justificat doar dacă era sesizată nu cu un conflict constituțional, ci cu o excepție de neconstituționalitate a prevederilor legale invocate de Înalta Curte. Se înțelege de aici că CCR ar fi putut da o decizie de intepretare, spunând că prevederile respective sunt constituționale doar în măsura în care se înțelege că interzic puterii judecătorești să creeze pentru sine legi paralele de salarizare.
După care Asztalos Csaba ridică adevărata problemă a întregii afaceri: „În schimb, Curtea are competența de a se pronunța cu privire la paradigmele de tip jurisprudențial care încalcă valorile, principiile sau exigențele Constituției. Curtea a constatat că, în măsura în care există mecanisme prin care autorităţile publice să se autoregleze, rolul Curţii Constituţionale devine unul subsidiar. Numai în lipsa acestor mecanisme, rolul Curţii Constituţionale devine unul principal şi primordial pentru înlăturarea blocajului constituţional rezultat”.
Trei precedente utile
Dar ce înseamnă „paradigme jurisprudențiale neconstituționale”? Este situația în care una dintre puterile statului dezvoltă practici aparent legale, dar în contradicție cu Constituția, și tinde să le perpetueze, fără ca vreuna din celelalte puteri să le poată opri. În acest caz, singura aptă să intervină și să le curme este Curtea Constituțională.
Asztalos Csaba indică trei situații în care Curtea Constituțională a procedat astfel.
Prima oară a fost în 2009, când președintele Băsescu a seziat-o cu un conflict constituțional, pentru că instanțele judecătorești începuseră să acorde magistraților majorări salariale care depășeau prevederile din legile bugetare.
Atunci, CCR a interzis asemenea practici, dar instanțele judecătorești au ignorat acea decizie în anii care au urmat. Practic, atunci s-au pus bazele „paradigmei neconstituționale” dezvoltate de puterea judecătorească până în ziua de azi.
A doua oară a fost când Înalta Curte de Casație și Justiție a ignorat prevederile legale care obligau ca toți judecătorii din completurile de 5 ale Înaltei Cuți să fie trași la sorți. CCR a intervenit din nou, obligând instanța supremă să se conformeze legii.
În sfârșit, a treia oară a fost atunci când CCR a sancționat protocoalele de colaborare încheiate de Parchetul General cu Serviciul Român de Informații în instrumentarea cauzelor penale. Și atunci, Curtea a sancționat „paradigma neconstituțională” creată de Ministerul Public prin încheierea respectivelor protocoale.
Toate aceste exemple arată un model: o putere a statului își dezvoltă reguli ilicite, pe care nu e capabilă să și le îndrepte, și nicio altă putere nu are instrumentele de a le corecta. Atunci intervine Curtea Constituțională.
„Nici chiar puterea judecătorească”
„Ține de obligația și responsabilitatea instanței supreme de a aplica prevederile Constituției și deciziile Curții Constituționale în vederea autoreglării sistemului judiciar sub aspectul întinderii competenței puterii judecătorești”, mai arată în motivare Asztalos Csaba.
Și adaugă: „Principiul loialității constituționale impune colaborarea între puterile statului, niciuna dintre acestea – nici chiar puterea judecătorească – neputând să acționeze cu încălcarea Constituției, respectiv a principiului separației puterilor în stat sau a competențelor stabilite de Constituție în materie de politică bugetară”.
Rezultă din aceste considerente că soluția aleasă de Guvern, și anume să pună în centrul sesizării CCR procesul său cu Înalta Curte, nu a fost cea mai bună cale de a soluționa problema.
În schimb, o nouă sesizare cu conflict constituțional, care să pună în centru întreaga conduită a puterii judecătorești în materia salarizării magistraților, ar avea șanse mai mari să fie admisibilă și să fie judecată de către Curtea Constituțională.
Potrivit Constituției, pot sesiza CCR cu conflicte juridice de natură constituțională Președintele României, președinții celor două Camere ale Parlamentului, primul ministru și președintele Consiliului Superior al Magsistraturii.
Cum președintele CSM, Liviu Odagiu, este puțin probabil să o facă, câtă vreme chiar puterea judecătorească e cea care pare incapabilă să se autoregleze, rămân ceilalți: președintele Nicușor Dan, premierul Luca Niculescu, președintele Camerei Deputaților Sorin Grindeanu și președintele Senatului Mircea Abrudean.
© G4Media.ro.
Conținutul afișat reprezintă un flux automatizat de știri furnizat de Hotnews.ro. Pentru lectura integrală a articolelor și acces la toate materialele, vă invităm să vizitați portalul oficial www.g4media.ro.







