Compania israeliană de stat specializată în tehnologie de apărare, Rafael Advanced Defense Systems, a prezentat miercuri o nouă rachetă de croazieră cu rază lungă de acţiune, echipată cu un focos de 1.000 de livre (circa 450 de kg) şi concepută pentru a lovi ţinte de mare valoare de la distanţe mari, relatează agenția de știri Xinhua, citată de Agerpres.
Racheta, denumită „Super Ice”, poate fi lansată de pe platforme aeriene, terestre şi maritime, oferind o flexibilitate operaţională sporită, a precizat compania într-un comunicat.
Super Ice se alătură familiei Ice Breaker a companiei Rafael, formată din rachete de croazieră cu ghidare de înaltă precizie şi rază lungă de acţiune. Aceasta dispune de navigaţie autonomă, capacitate de zbor la altitudine joasă, capacitate de operare în orice condiţii meteorologice şi un sistem avansat de ghidare care utilizează tehnologia de recunoaştere a imaginilor pentru identificarea ţintelor.
Potrivit companiei Rafael, racheta oferă capacităţi de atac de la distanţă, permiţând forţelor să execute lovituri de precizie fără să intre în spaţii aeriene puternic apărate.
Noua rachetă se bazează pe aceeaşi tehnologie, aceleaşi sisteme de lansare şi aceeaşi infrastructură de planificare a misiunilor ca familia mai extinsă Ice Breaker, ceea ce permite o integrare perfectă în cadrul sistemelor operaţionale existente.
© G4Media.ro.
Conținutul afișat reprezintă un flux automatizat de știri furnizat de Hotnews.ro. Pentru lectura integrală a articolelor și acces la toate materialele, vă invităm să vizitați portalul oficial www.g4media.ro.







