PUBLICITATE

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Irina Begu a fost eliminată în ultimul tur al calificărilor la Miami Open

  • Begu a fost învinsă în ultima rundă a calificărilor de sportiva Anna Bondar.
  • Singura română intrată direct pe tabloul principal la Miami Open este Sorana Cîrstea.
  • Românca o va întâlni în primul tur cu Elisabetta Cocciaretto.

Irina Begu, locul 69 WTA, a ratat, luni, calificarea pe tabloul principal la turneul de categorie WTA 1000 Miami Open.

Begu a fost învinsă în ultima rundă a calificărilor de sportiva Anna Bondar (Ungaria, 94 WTA), scor 6-3, 2-6, 7-6 (7-5). Meciul a durat două ore şi 46 de minute.

În calificări la Miami joacă şi Gabriela Ruse, locul 102 WTA. Ea evoluează în ultimul tur împotriva japonezei Ena Shibahara (locul 138 WTA).

Singura română intrată direct pe tabloul principal la Miami Open este Sorana Cîrstea. Românca o va întâlni în primul tur cu Elisabetta Cocciaretto (72 WTA). Dacă trece de italiancă, atunci joacă cu  campioana en-titre, Danielle Collins.

Cel mai departe, Irina Begu ajunsese la Miami Open până în optimile de finală, la ediția din 2016, când am avut trei românce în această fază, pe Halep, Begu și Niculescu. Atunci, Begu a cedat în fața actualei campioane de la Australian Open, Madison Keys, în minimum de seturi.

The post Irina Begu a fost eliminată în ultimul tur al calificărilor la Miami Open appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Diana Nechita

In aceasta saptamana:

spot_imgspot_imgspot_img

stirile continua

Mai mult

    Israel lansează noi lovituri aeriene în Gaza. Netanyahu: „Hamas va fi lovit cu forță militară tot mai mare”. Cel puțin 30 de palestinieni au...

    Israel desfășoară atacuri aeriene masive asupra Fâșiei Gaza. Peste 30 oameni, inclusiv copii, au fost uciși în Gaza. Netanyahu...

    LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 529. Frontiera dintre Liban și Siria a izbucnit în lupte/ Hezbollah neagă uciderea soldaților sirieni

    Luptele au izbucnit de-a lungul graniței dintre Liban și Siria după uciderea a trei soldați sirieni. Guvernul interimar sirian a acuzat Hezbollah...

    LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 1.119. Kremlinul confirmă că Vladimir Putin va discuta astăzi cu Donald Trump la telefon

    Președintele rus Vladimir Putin și președintele american Donald Trump vor avea o conversație telefonică marți, confirmată de Kremlin. Principala temă...

    Trump va publica marți 80.000 de pagini de dosare despre asasinarea președintelui John F. Kennedy

    Trump a semnat în ianuarie un ordin executiv prin care a ordonat publicarea documentelor guvernului federal legate de asasinarea...

    Kate Middleton le-a oferit băuturi și crenguțe de trifoi soldaţilor Gărzii Irlandeze, de Sfântul Patrick

    Conform tradiției, Kate a împărțit crenguțe de trifoi ofițerilor, subofițerilor și mascotei. Kate Middleton a fost îmbrăcată într-un palton verde...

    Mark Carney, noul Premier al Canadei, l-a invitat pe Zelenski la Summitul G7 din iunie

    Invitația a fost făcută după o convorbire telefonică între Carney și Zelenski pe 16 martie. Deoarece Canada deține președinția G7...

    TikTok a lansat „Security Checkup”. Utilizatorii pot activa caracteristici suplimentare pentru a-şi proteja contul

    TikTok a lansat „Security Checkup”. Acesta le permite utilizatorilor să îşi verifice rapid şi să îşi actualizeze setările de securitate...

    Pavel Durov se întoarce în Dubai: Deși ancheta franceză continuă, fondatorul Telegram „se simte minunat că e acasă”

    Durov a fost arestat în Franța pe fondul acuzațiilor că platforma Telegram era folosită pentru activități infracționale. El a declarat...

    Adrian Sârbu: Cea mai importantă garanție de securitate ne-a dat-o America. Ca așteptări de securitate pentru România, Europa și America trebuie să fie cel...

    Avem un parteneriat strategic cu SUA și trebuie să ne dorim să fie cât mai multe arme și militari...

    Regele Charles al III-lea s-a întâlnit cu Mark Carney în semn de sprijin simbolic pentru Canada: „Avem multe de recuperat”

    Regele a încercat să clarifice angajamentul său față de Canada. Noul prim-ministru canadian i-a spus Regelui că insigna sa cu...

    Unde ai parte de educația perfectă: Coreea de Sud, Finlanda sau România? Cristian Tănase: „Nu cred că există un model de educație perfect”

    Copiii sud-coreeni merg la școli private încă de la grădiniță. Elevii finlandezi nu au teme și obțin rezultate excelente. În România,...

    Google lansează Gemma-3. Modelul oferă suport extins pentru peste 140 de limbi și facilitează folosirea A.I. la scară globală

    Această versiune aduce îmbunătățiri semnificative față de modelele anterioare. Una dintre cele mai importante noutăți este suportul pentru imagini și...

    Popular

    spot_imgspot_imgspot_imgspot_img