in ,

Iranul a interceptat o navă care transporta combustibil de contrabandă

Forţele navale ale Gardienilor Revoluţiei din Iran au interceptat o navă care transporta ilegal combustibil în Golf şi au arestat patru membri ai echipajului, a informat sâmbătă presa locală.

Nava transporta peste 50.000 de litri de combustibil de contrabandă, a informat agenţia de ştiri FARS, citându-l pe Mojtaba Ghahramani, cel mai înalt magistrat din provincia sudică Hormozgan.

Ghahramani a adăugat că marina Gardienilor Revoluţiei – armata ideologică a regimului – a “confiscat” nava şi “a arestat patru persoane” în timpul operaţiunii.

Nu au fost specificate nici originea navei, nici data operaţiunii.

Potrivit oficialului, combustibilul va fi reintegrat în “reţeaua legală de distribuţie” a ţării.În ultimele săptămâni, armata americană şi-a intensificat prezenţa în Golf, susţinând că Iranul confiscă nave sau încearcă să facă acest lucru pe această rută maritimă strategică pentru comerţul global.

Pe 6 iulie, armata SUA a susţinut că Gardienii Revoluţiei au confiscat o navă comercială în Golf, la o zi după ce a acuzat forţele iraniene că au efectuat două încercări similare în largul coastei Omanului.

Teheranul a replicat că nava interceptată transporta “peste un milion de litri de combustibil de contrabandă”.

What do you think?

Written by Redactie goNEWS

Plafonarea adaosului comercial pentru 14 produse alimentare de bază

A purtat un milion de euro la gât