Ion Cristoiu: Supărată, pentru că fiică-sa nu-i trimite e-mailuri de pe Pămînt!

Dificultăți. Dintre textele generaliste, alese pentru a ține loc comentariului zilnic, pe care e musai să-l scriu zilnic, am ales aseară pe cel în care Arghezi se revolta împotriva căderii sub topor a parcului Oteteleșanu din București. Eram la capătul unei zile infernale, cu trei intervenții televizionistice: un interviu de o oră și jumătate cu Silviu Predoiu, fostul șef al SIE, un direct de o oră la Gîndurile lui Cristoiu, și, în fine, la revenirea acasă, un interviu în direct dat unei colaboratoare, interviu care s-a lungit la o oră și jumătate. Nu-mi venea să cred c-am supraviețuit acestui tur de forță, pe cît de greu, pe atît de inutil. Nu găseam o fărîmă sufletească pentru a compune un text despre actualitatea politică. De altfel, după ce-am trimis textul despre Arghezi, am dat vreo jumătate de oră la stepper, uitîndu-mă la telenovela SF Away, sezonul în care comandanta acțiunii, Emma, trece printr-o criză la apropierea de Marte, pentru că fiică-sa nu-i trimite emailuri de trei ori pe zi de pe Pămînt. Înainte de căderea în somn, am reluat secvențele văzute și mi-am dat seama că Emma avea dreptate. Eu ziceam că între plecarea de acasă la mii de kilometri distanță, în Japonia, să-i zicem, și plecarea spre Marte, nu-i nici o deosebire, în cele din urmă, tot de depărtare e vorba. Numai că încercînd să trăiesc stările de spirit ale celor din navetă mi-am dat seama că imaginea Cosmosului fără hotare, în care plutește o jucărie precum aparatul, dă oricui din echipaj sentimentul unei singurătăți neobișnuite, ce nu se poate găsi pe Pămînt. E ceva asemănător spaimei încercate în drumul cu avionul peste Ocean. Te gîndești deodată că prăbușirea avionului va avea loc în Ocean și nu pe Pămînt. Și dacă s-ar prăbuși pe pămînt, peste un cîmp de lalelele, avionul tot praf s-ar face, dar nu știu de ce imensitatea lichidă te faci să crezi că n-ai scăpare. Textul arghezian cuprindea următoarele rînduri:

„Bucureșteanul e foarte des un animal oriental, un amestec de pătlăgele roșii, de țîri, de smochine și de bostan”

Textul, bătut de dactilografă, conținea cuvîntul tări, în loc de țîri. Oricît m-aș fi străduit – m-am gîndit la un moment dat la murături, tot n-aș fi ghicit că e țîri. Volumul III, Publicistică, de unde luasem tableta rămăsese la birou. La plesneală, m-am dus în camera unde știam că sînt dublurile din Arghezi și am găsit – culmea! – volumul cu pricina. Țîri, în loc de tări. Din cîte îmi aminteam era ultimul volum citit și fișat. Nu știu de ce aveam convingerea că încheiasem cu el Publicistica lui Arghezi. Lîngă volumul 3, în continuare, venea pe raft, volumul 4, Publicistică, 1914-1918. Îl citisem? Aveam impresia că da. Țineam minte și dezgustul stîrnit de germanofilia deșățată a lui Arghezi. Depășea nu doar hotarele minimului patriotism, dar și cele ale minimului bun simț. L-am luat să-l citesc, mai ales c-am decis să-mi deschid ziua cu lecturi de 10 pagini, din mai multe cărți. Primele tablete nu mă încîntă. Ce s-o fi întîmplat cu Arghezi? Pare mai slab în 1914 decît în 1913. Rețin, totuși, observația că forța PNL sta în disciplina de partid, infinit mai mare decît în Partidul Conservator, unde individualitățile, prea multe și prea mari, fac imposibilă disciplina de partid. Citez din tableta Guvernul, apărută în 4 ianuarie 1914, aceste gînduri valabile și azi:

„O schimbare de guvern nu însemnează de obicei decît o schimbare de oameni și de rînduri, o piruietă a platformei, care se mișcă automatic și scoate alternativ la lumină cînd o margine și cînd pe cealaltă.”

*

Care traducere? Relectura, ca și cum ar fi însă primă lectură, a volumului Scene moscovite al lui Mihail Bulgakov, îmi atrage atenția asupra Jurnalului. Îl am în bibliotecă? L-am citit oare? Nu pot verifica. Sînt la Sinaia, iar biblioteca e la București. Pentru orice eventualitate, mă gîndesc să-l cumpăr. Pe internet găsesc, apelînd la site-ul e-mag, volumul scos de Polirom în 2019, sub titlul Mihail Bulgakov, Corespondență. Jurnale, traducere din limba rusă, note şi indice de Ana-Maria Brezuleanu, Premiul pentru traducere din literatura universală al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti pe anul 2006. Cartea e astfel împodobită publicitar:

„Manuscrisele nu ard niciodată…” (Mihail Bulgakov)

„Relația lui Bulgakov cu Stalin ne permite să înțelegem noile reguli ale unei comunicări politice depersonalizate… Istoria operelor lui Bulgakov este istoria luptei lui Stalin pentru puterea politică absolută. Iar una dintre cele mai tragice și mai utopice presupoziții ale lui Bulgakov a fost credința că motivația personală și cea politică ar putea coincide și că pe această bază comunicarea între două persoane ar fi posibilă oriunde și oricînd.” (Ilona Kiss)

„În ciuda statutului lor conjunctural și aleatoriu, corespondența și fragmentele de jurnal ale lui Mihail Bulgakov surprind, dintru început, tocmai prin coerența lor, prin felul în care, în ele, se configurează anumite motive ideatice și psihice transformate curînd în laitmotive, în obsesii, în idei fixe (cum singur o spune chiar corespondentul și diaristul). Coerența acestor tipuri de proză ocazională reflectă, pas cu pas, coerența biografiei umane și artistice a scriitorului.” (Ion Vartic)

Abia pe okazii.ro descopăr, alarmat de precizarea cu premiul din 2006, că volumul a fost publicat întîia oară în 2006 tot la Polirom. Să-l am în biblioteca de la București. S-ar putea. Sigur e că nu l-am citit, astfel aș fi dat prin foldere peste vreo însemnare.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro

The post Ion Cristoiu: Supărată, pentru că fiică-sa nu-i trimite e-mailuri de pe Pămînt! appeared first on Aleph News.