Ion Cristoiu: Și Sadoveanu scrisese împotriva rușilor

• Istoricii perioadei imediat postbelice înscriu în tabelele cronologice, drept date cruciale pentru evoluţia ţării către dictatura comunistă, multe momente din anii 1944-1945. Nici unul nu s-a gîndit să treacă ziua de 4 mai 1945, cînd apare în Monitorul Oficial Decretul-Lege nr. 364.
• Decretul-Lege nr. 364 e justificat prin necesitatea de a da o reglementare juridică aplicării în practică a articolului 16 al Convenţiei de Armistiţiu: «Tipărirea, importul şi răspîndirea în România a publicaţiilor periodice şi neperiodice, prezentarea spectacolelor de teatru şi a filmelor, funcţionarea staţiunilor de TFF, poştă, telegraf şi telefon vor fi efectuate în acord cu Înaltul Comandament Aliat (Sovietic)».
• Articolul e interpretat nu numai ca temei pentru instituirea unei cenzuri stricte a tot ce se publica la momentul respectiv, dar şi ca o obligaţie de a scoate din librării, din edituri, din biblioteci şi din depozitele editurilor toate tipăriturile suspectate că ar putea dăuna «bunelor relaţii cu URSS.

Căutînd azi noapte ceva pentru a citi ca să-mi trezesc inspirația (fusesem la Buzău cu mașina, numai de scris nu-mi ardea!) și a intra în mînă, descopăr pe raftul cu operele lui Mihail Sadoveanu o carte despre care am scris –în Istoria literaturii române proletcultiste, cred, – că a fost pentru Sadoveanu instrumentul de șantajare de către ruși:
Citez din Istoria literaturii proletcultiste:

„Monitorul Oficial (Partea I), nr. 102, din 4 mai 1945, apare în paginile sale cu Decretul-Lege nr. 364, dat la 2 mai 1945 de Regele Mihai (pînă în decembrie 1946, cînd îşi va deschide lucrările Parlamentul ales în 19 noiembrie 1946, Legile vor fi emise sub formă de Decret-Lege de Regele Mihai I) «pentru retragerea unor anumite publicaţii periodice şi neperiodice, reproduceri grafice şi plastice, filme, discuri, medalii şi insigne metalic».

Nici unul nu s-a gîndit să treacă, drept moment capital în procesul de instaurare a dictaturii comuniste, ziua de 4 mai 1945, cînd apare în Monitorul Oficial Decretul-Lege nr. 364.

Titlul nu ne spune mare Istoricii perioadei imediat postbelice înscriu în tabelele cronologice, drept date cruciale pentru evoluţia ţării către dictatura comunistă, multe momente din anii 1944-1945: 23 august 1944 (Lovitura de Stat), 6 martie 1945 (instalarea Guvernului dr. Petru Groza), 19 noiembrie 1946 (alegerile parlamentare fraudate), 30 decembrie 1947 (abdicarea Regelui).

lucru despre conţinutul Documentului.
Ne spune, în schimb, Expunerea de motive, cuprinsă în Raportul către Rege al lui Petre Constantinescu-Iaşi, ministrul Propagandei în Guvernul Petru Groza.

Decretul-Lege nr. 364 e justificat prin necesitatea de a da o reglementare juridică aplicării în practică a articolului 16 al Convenţiei de Armistiţiu.
Publicată în Monitorul Oficial (Partea I) nr. 219 din 22 septembrie 1944, Convenţia de Armistiţiu stipula prin Articolul 16:

«Tipărirea, importul şi răspîndirea în România a publicaţiilor periodice şi neperiodice, prezentarea spectacolelor de teatru şi a filmelor, funcţionarea staţiunilor de TFF, poştă, telegraf şi telefon vor fi efectuate în acord cu Înaltul Comandament Aliat (Sovietic)».

Din punct de vedere strict juridic, Articolul 16 instituia pe teritoriul României cenzura militară specifică unei perioade de beligeranţă. România, care întorsese armele, se afla în plin război împotriva Germaniei, alături de Uniunea Sovietică. Era de aşteptat ca tipărirea şi punerea în circulaţie a publicaţiilor şi cărţilor, precum şi desfăşurarea spectacolelor de teatru şi a filmelor pe teritoriul României, să se facă în acord cu Înaltul Comandament sovietic.

În realitate însă, după cum ne arată documentele epocii, Înaltul Comandament Militar Sovietic era cel care aplica cenzura pe teritoriul nostru, fără ca autorităţile româneşti să aibă un cuvînt de spus. Printr-o şiretenie tipic rusească, măsurile treceau ca fiind luate de autorităţile româneşti. Aşa s-a întîmplat şi cu interpretarea Articolului 16 al Convenţiei de Armistiţiu. Dată fiind suspiciunea stalinistă faţă de Cuvîntul tipărit, articolul e interpretat nu numai ca temei pentru instituirea unei cenzuri stricte a tot ce se publica la momentul respectiv, dar şi ca o obligaţie de a scoate din librării, din edituri, din biblioteci şi din depozitele editurilor toate tipăriturile suspectate că ar putea dăuna «bunelor relaţii cu URSS».

Decretul-Lege prevede, chiar din primul articol, înfiinţarea, «pe lîngă Ministerul Propagandei, sub preşedinţia împuternicitului acesteia», a unei Comisii formate din delegaţii: Comisiei Române pentru Aplicarea Armistiţiului, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Artelor, Societăţii Scriitorilor Români şi Academiei Române.

Articolul 2 încredinţează Comisiei sarcina de a «întocmi liste de toate publicaţiile periodice şi neperiodice apărute de la 1 ianuarie 1917 pînă la 23 August 1944, cuprinzînd idei legionare, fasciste, hitleriste, şoviniste, rasiste sau pasagii dăunătoare bunelor relaţii ale României cu Naţiunile Unite.

Listele acestor publicaţii se vor publica în Monitorul oficial.
De precizat că prin Naţiunile Unite, se înţelegea, şi potrivit Expunerii de motive, Uniunea Sovietică.”

Mihail Sadoveanu publicase după Unirea Basarabiei cu România Drumuri basarabene. Mai întîi la Chișinău și apoi la București. Cartea găsită de mine în bibliotecă e tipărită la Editura Librăriei H. Steinberg & Fiu în 1922. Pentru epurarea lui Sadoveanu ajungea acest pasaj din Prefața intitulată Vechea și frumoasa Moldovă…:

„Sfînt pămînt al Moldovei, din munte la Nistru, oricît au cercat cei vicleni să te sfîrtice, cei răi să-ti strice rînduelile, cei întunecați să ridice dușmănii, tu ești unul și nedespărțit – ca un uriaș mormînt, în care dorm părinții noștri…

Aşa stau de multe ori singur și visez pe paginile voevodului Cantemir. Sufletul meu, din trecut se înalță în viitor, vede poporul cel cinstit și slobozit din cătuşe, ridicîndu-se in depline drepturi, cu fruntea iarăşi în lumină, ca strămoşii cei tari. Dacă după atîta zbucium, după atîtea jertfe, am răzbit la limanul unde ne aflăm și ne-am înfrățit cei despărțiți și ne-am găsit iarăși în bătrîna noastră ocină moldovenească, – apoi soarta a avut asta scris în cărțile ei tainice. Ceea ce a trebuit să se împlinească ca și cuvîntul sfînt care spune că «cei tari se vor smeri şi cei umiliți se vor înălța !»”

Putea fi luat în vizor și Sadoveanu? Putea. Campaniile de epurare duse de întreaga presă, toată trecută de partea Armatei Roșii, îl iau și pe el drept țintă. Scriam în Istoria mea:

„Pamfletul Ce-au făcut scriitorii români în timpul războiului semnat de Gheorghe Dinu în România Liberă din 10 septembrie 1944, aduce această gravă acuzaţie nefondată:
«Am mai scris şi va trebui să subliniem mereu că fascismul n-a întîmplinat rezistenţă serioasă în mijlocul unor scriitori din România».

Urmează o listă de scriitori care, în concepţia autorului, au sprijinit ideologia de dreapta: Liviu Rebreanu, Ion Marin Sadoveanu, Gala Galaction, Ion Vinea, I. Al. Brătescu-Voineşti, Victor Ion Popa, Dumitru Almaş, Perpessicius. Multor literaţi li se stabileşte o vinovăţie extrem de gravă politic:

«Prin confuzia ce o creau, prin pasivitatea lor, prin aderenţa lor la campania împotriva culturii libere, literaţii, artiştii, savanţii şi intelectualii pronazişti au făcut şi mai fac parte din criminalii de război» (Gheorghe Dinu, „Lupta pentru cultură“, România Liberă, 11 septembrie 1944).”

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro

The post Ion Cristoiu: Și Sadoveanu scrisese împotriva rușilor appeared first on Aleph News.