Ion Cristoiu: România are una dintre cele mai schizofrenice Constituții din Lume

• Președintele e ales prin vot direct și universal. Alături de Parlament, Președinția rămâne instituția rezultată dintr-un examen electoral consumator de uriașă energie națională.
• Grație însă Constituției din 1991, votată sub spaima Opoziției de a nu-i da puteri prea mari lui Ion Iliescu, prerogativele Cotroceniului sunt cele ale unui biet președinte de republică parlamentară.
• A trecut și un moment în care s-a modificat Constituția. Noii părinți ai Constituției au ales o formulă și mai șuie. Astfel că acum, președintele nu mai poate nici măcar să-l revoce pe primul-ministru.

Pe 25 noiembrie 2004, în plină campanie electorală pentru Președinție, am publicat în Jurnalul Național un comentariu despre caracterul schizofrenic al Constituției noastre în materie de puterile Președintelui. Îl republic acum, în plină campanie prezidențială din 2025, pentru actualitatea sa evidentă.

La finele trecutei guvernări, când Televiziunea Română, simțind în aer boarea alternanței la Putere, s-a decis să devină, în sfârșit, liberă, am avut onoarea de a mă număra printre jurnaliștii desemnați a-i interoga în direct pe candidații la Președinția României. Punându-mă cu burta pe carte, am reușit să învăț pe de rost prerogativele funcției de șef al statului. Cu mult înainte de a trece la fapte, am ajuns la o concluzie categorică pe care, ulterior, nu m-am sfiit a o exprima public:

România are una dintre cele mai schizofrenice Constituții din lume. Președintele e ales prin vot direct și universal. Alături de Parlament, Președinția rămâne instituția rezultată dintr-un examen electoral consumator de uriașă energie națională. Grație însă Constituției din 1991, votată sub spaima Opoziției de a nu-i da puteri prea mari lui Ion Iliescu și sub pretextul că un nou Ceaușescu trebuie stârpit încă din faza de samovar, prerogativele Cotroceniului sunt cele ale unui biet președinte de republică parlamentară. Schizofrenia constă în prăpastia dintre modalitatea alegerii și puterile celui ales. Dacă ar fi să ne luăm după vot, dar mai ales după aura ce înconjoară funcția din Deal, România ar trebui să fie republică prezidențială. După prerogative însă, România e o republică parlamentară.

Știind puținătatea instrumentelor pe care le deține un președinte pentru a interveni în politica internă, mă amuzam ascultând declarațiile pompoase ale tuturor candidaților despre cum vor eradica ei sărăcia și vor sugruma corupția, despre cum vor ieftini oul și vor da lemne de foc celor de prin suburbii. De fiecare dată când un concurent se avânta într-o asemenea făgăduială, îl întrebam scurt: Cum? Și de fiecare dată candidatul îmi răspundea invocând prerogative deținute de oricine altcineva – de premier, de primar, de lucrător la Salubritate sau de controlor de tren, în nici un caz de domnul președinte al Republicii.

Din 2000 au trecut nu numai patru ani. A trecut și un moment în care s-a modificat Constituția. Deși s-a dezbătut chestiunea dacă nu cumva ar trebui ca funcția de președinte să fie pusă în acord cu votul – fie întărindu-i prerogativele, fie păstrîndu-le pe cele existente, dar renunțând la votul direct și universal în favoarea celui din Parlament – noii părinți ai Constituției au ales o formulă și mai șuie. S-a păstrat votul direct și universal și – culmea! – s-au redus și mai tare prerogativele prezidențiale. Astfel că acum, potrivit noii Constituții, președintele nu mai poate nici măcar să-l revoce pe primul-ministru. Singurul lucru de care e în stare președintele în raport cu premierul e să prezideze ședințele de guvern. Nu însă pe toate și, în plus, fără drept de vot. Un fel de simplu moderator. Ca și în vechea Constituție, șeful statului are dreptul de a fi un fel de Marius Tucă al talk- show-urilor din Victoriei.

Au trecut nu numai patru ani din 2000 până acum, dar și o guvernare în care primul ministru a devenit ceea ce-i dă dreptul Constituția: omul numărul unu al României. Votat pentru a eradica sărăcia și a împărți pensii, Ion Iliescu s-a resemnat a nu mai conduce țara prin intermediul unui premier marionetă. Asta nu înseamnă însă că președintele n-a jucat un rol major în plan intern. Până mai săptămânile trecute, când s-a decis să devină agentul electoral al partidului care i-a amenajat deja fotoliul de lider, Ion Iliescu a fost necesarul factor de echilibru într-o țară marcată de hachițe. Nu de puține ori în acești patru ani, numeroase instituții s-au adresat Cotrocenilor pentru a tranșa conflictele dintre ele. Au fost, e drept, și cetățeni, ba chiar și instituții care s-au adresat baroanei Nicholson, confundând-o cu un nou Ceaușescu, un Ceaușescu de la Bruxelles. În marea majoritate a cazurilor însă, Ion Iliescu a jucat rolul benefic de Bătrân al tribului, de cel la care vin canibalii să-l întrebe dacă străinul abia prins trebuie prăjit sau fiert. Nu în ultimul rând, Ion Iliescu a reușit să unească sub același interes părțile în dispută ale scenei noastre politice. Mâna întinsă Regelui Mihai, până mai ieri adversar al lui Ion Iliescu, rămâne cel mai bun exemplu de îndeplinire a misiunii de consens național, misiune pe care numai Președintele României și-o poate asuma.

Indiscutabil, acești patru ani își vor pune amprenta asupra viziunii electoratului asupra Președinției. E greu de crezut că vor fi atât de mulți români care să se lase trași pe sfoară de reluarea făgăduielilor privind eradicarea sărăciei și combaterea corupției. În votul lor pentru un președinte limitat strict la prerogativele constituționale se va regăsi și o altă noutate a ultimilor patru ani. E vorba de desemnarea celui care va fi premier de către formațiunile competitoare. Până acum, în toate întrecerile electorale candidatul la Președinție era singurul care vorbea despre programul de guvernare al partidului său. Alături de el a apărut însă premierul desemnat. Indiscutabil acesta își va axa campania pe ce va face și va drege formațiunea sa dacă va ajunge la Palatul Victoriei. Atenția alegătorilor se va îndrepta inevitabil spre Mircea Geoană sau spre Călin Popescu Tăriceanu în chestiuni cum ar fi eradicarea sărăciei și combaterea corupției. Dacă Adrian Năstase și Traian Băsescu se vor referi și ei la programul de guvernare al Uniunii Naționale și, respectiv, Alianței, s-ar putea ca electoratul să se îndrepte spre un al treilea, cel care va fi în stare să vizeze exclusiv prerogativele prezidențiale.

La emisiunile sale cu principalii candidați la Președinție, Marius Tucă i-a întrebat pe fiecare ce-și propun să facă mai întâi și mai întâi dacă vor ajunge la Cotroceni. Au răspuns cu toții: eradicarea sărăciei și combaterea corupției. Fiecăruia moderatorul i-a replicat cu întrebarea: cum? Și fiecare a răspuns bâlbâindu-se. Nu doar pentru că nici unul n-avea habar de Constituție, ci pentru că, fără să vrea, fiecare și-a amintit că Emil Constantinescu și Ion Iliescu n-au avut cum să-și îndeplinească făgăduielile din campanie că vor lichida sărăcia și vor da de pământ cu corupția. Ar putea fi un început de luciditate într-o campanie prezidențială pe care n-am mai vrea-o marcată de demagogia politicianistă, tipică democrației. Măcar de atâta mângâiere să avem parte și noi la aniversarea a 15 ani de la prăbușirea celeilalte demagogii.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro

The post Ion Cristoiu: România are una dintre cele mai schizofrenice Constituții din Lume appeared first on Aleph News.