Ion Cristoiu: O prelegere universitară de Marin Preda

• Ion Cristoiu: La scurt timp de la venirea mea ca redactor șef adjunct cu domeniul cultural la Scînteia tineretului, am înființat o pagină dedicată Literaturii și artei.
• Ion Cristoiu: Dintre toate inițiativele paginii, realizate săptămânal, relatarea Întîlnirii cu studenții de la Limba și literatura română a lui Marin Preda pentru o discuție despre noul său roman, Cel mai iubit dintre pământeni, dar și despre Delirul, un alt succes enorm de librărie al marelui scriitor.
• Ion Cristoiu: Reportajul a fost publicat în ediția din 5 Aprilie 1980.

La scurt timp de la venirea mea ca redactor șef adjunct cu domeniul cultural la Scînteia tineretului, am înființat o pagină dedicată Literaturii și artei. Dintre toate inițiativele paginii, realizate săptămânal, dar publicate doar din cînd în cînd, deoarece materialele oficiale cu Tovarășul scoteau din ziar, pentru a-i face loc cu prioritate exact textele despre Cultură, fie și pentru că ele puteau aștepta mult și bine, nefiind la zi, cum se spunea în limbaj redacțional, am reținut, printre altele, relatarea Întîlnirii cu studenții de la Limba și literatura română a lui Marin Preda pentru o discuție despre noul său roman, Cel mai iubit dintre pământeni, dar și despre Delirul, un alt succes enorm de librărie al marelui scriitor. Reportajul a fost publicat în ediția din 5 Aprilie 1980.

Semnat de Alex Ștefănescu, e un excepțional document de Istorie literară. Din două motive. E despre Marin Preda și e semnat de cel mai mare istoric literar al nostru, Alex Ștefănescu:

„O prelegere universitară de Marin Preda

Cercul de critică literară de la Facultatea de limba și literatura română a Universității din București – cerc condus de Eugen Simion – în colaborare cu revista Universitatea comunistă, prin reprezentantul ei, Eugen Marinescu, a organizat o întîlnire a studenților din anul IV cu scriitorul Marin Preda. Întîlnirea a constituit un eveniment atît prin ea însăși, deoarece a echivalat cu o prelegere universitară de zile mari, cît și ca simbol al reluării unei vechi și generoase tradiții, și anume aceea de a dialoga în mod direct cu personalitățile culturii noastre, de a le privi nu numai ca pe niște autori abstracți, ci și ca pe niște exemplari dascăli. Credem că presa, radioul, televiziunea, instituțiile de cultură de orice gen ar trebui să facă mai mult în acest sens. Ne înfiorăm de emoție cînd ne imaginăm cum vorbeau Blaga, sau Rebreanu, sau Călinescu și îi invidiam pe cei care au avut șansa de a-i asculta, dar uităm că la rîndul nostru suntem contemporani cu mari scriitori, cu mari personalități, cu care amînăm să realizăm o convorbire, deși trăiesc printre noi. Iată de ce ni s-a părut în interesul cititorilor ziarului, cît și al istoriei literare, să publicăm un «film», fie și succint, al întîlnirii dintre Marin Preda și tinerii săi cititori.

Sper că aveți exercițiul sincerității

Sala «Odobescu» a Universității din București este arhiplină, ca pe vremea cînd conferenția aici G. Călinescu. În afară de studenții din anul IV de la Facultatea de limba și literatura română s-au grăbit să ocupe locuri în băncile amfiteatrului sau măcar pe lîngă pereții înalți și austeri studenți de la numeroase alte facultăți bucureștene. Exact la ora 18 (ne aflăm în ziua de 26 martie 1980), Marin Preda își face apariția. Este urmat de o întreagă suită de poeți, prozatori, critici și istorici literari ca Mircea Dinescu, Valentin Șerbu, Norman Manea, Al. Piru, Lucian Raicu, Eugen Simion, Mircea Iorgulescu, Pompiliu Marcea. Autorul Moromeților, despre care ai putea să-ți închipui că arată ca un bătrîn împovărat de înțelepciune, deoarece cuvîntul său a dobîndit de-a lungul timpului autoritate în conștiința publică, este, de fapt, un om în floarea vîrstei, cu umerii ușor lăsați «sub presiunea întregului univers» și cu privirea scrutătoare, făcînd să scînteieze din cînd în cînd lentilele groase ale ochelarilor. Deocamdată îl neliniștește ușa amfiteatrului care se deschide și se închide la nesfîrșit, din cauza unor noi și noi sosiți. Pretinde pe un ton tăios – rîzînd apoi spre sală, ca de-o scenă comică – să se pună capăt acestei necontenite invazii: numai într-un spațiu închis, ocrotit se poate desfășura «o adunare liniștită».

După ce gazdele spun cuvintele introductive – arătînd că apariția trilogiei «Cel mai iubit dintre pămînteni» constituie un eveniment nu numai pentru literatura română, ci și «pentru națiunea română» și că, de fapt, autorul trilogiei este „cel mai iubit dintre scriitorii români de azi», întrucît poate fi considerat «cel mai mare prozator contemporan» și «se situează la înălțimea celor mai mari scriitori ai noștri dintotdeauna» – Marin Preda mărturisește: «Dialogul cu cititorii mei este singura formă de oratorie pe care mi-o permit. Pot spune chiar că în privința aceasta am o anumită experiență»; «Îmi face mare plăcere să dialoghez cu cititorii mei, cu atît mai mult cu cît în cazul de față ei sunt viitori profesori de limba română»; «De fapt, după ce ai scris o trilogie, este rîndul tău să asculți ce au spus alții. De aceea, vreau să evit întrebările de pură curiozitate, de genul „ce ați vrut să spuneți prin personajul cutare?”» etc.; «Cartea aceasta este o carte care și-a propus să spună cu o sinceritate totală ce a trăit, cum a iubit, a suferit un om din timpul nostru istoric. Aș vrea ca așa să fie și întrebările dumneavoastră, dacă aveți exercițiul sincerității».

Am vrut să fiu cu toți drept

Studenții, dar nu numai studenții, ci și scriitorii cu notorietate prezenți în amfiteatru, se grăbesc să profite de invitație. Fiecare după cum o înțelege. Unii pun întrebări directe, brutale, alții îl elogiază pe scriitor într-un mod ceremonios, alții aruncă în aerul închis cîte o supoziție cu explozie întîrziată. Marin Preda nu cere vreun răgaz de gîndire. Se simte că asupra tuturor aspectelor aduse în discuție a meditat în prealabil pe cont propriu. El răspunde pe loc, cu gravitate, cu amuzament, sau cu iritare. În timpul formulării unei întrebări mai plicticoase cere – simplă coincidență sau gest moromețian? – un pahar cu apă și înghite o pastilă albă. Datorită repeziciunii cu care se desfășoară dialogul, reporterul din sală, care nu este stenograf, se rezumă să noteze niște spicuiri.

La întrebarea «ce anume l-a făcut să abandoneze scrierea romanului Delirul, a cărui primă parte s-a bucurat de succes, pentru a începe să scrie un nou roman, fără nici o legătură cu precedentul», marele scriitor explică: «Cartea aceasta de o mie două sute de pagini am scris-o destul de repede, în trei ani de zile, fiind înspăimîntat că dacă n-o încep și apoi dacă n-o termin va face parte dintre cărțile a căror temă se va spulbera și nu va mai putea fi scrisă vreodată. Aveam sentimentul că trebuie să iasă ceva care să nu semene deloc – sau foarte puțin – cu ce am mai scris și în același timp să fie de o amploare care să-mi permită să spun tot ce știu eu. Există un asemenea moment cînd un scriitor simte că trebuie să spună tot ce știe».

O altă întrebare se referă la modul concret de realizare a romanului. «Nu am făcut – răspunde Marin Preda – nici un fel de demersuri de documentare. Spre deosebire de Delirul, aici totul se bazează pe ce aveam deja în minte. Am citit doar Istoria filosofiei a lui Hegel, pentru că tocmai apăruse. Cred că filosofia, dacă e însușită și trăită de erou, este aventură a spiritului la fel de palpitantă ca aceea cu cow-boys (aici am furat o idee a lui Eugen Simion, dintr-un articol al său)».

Lui Marin Preda i se spune apoi: «În acest roman sunteți foarte orgolios. În legătură cu aceasta vrem să știm dacă ați intenționat să polemizați cu Tolstoi? Și, pe de altă parte, de ce sunteți atît de rău cu eroii dumneavoastră?» Prozatorul mărturisește: «Tolstoi este scriitorul pe care îl cred cel mai mult (în afară de Shakespeare). Aproape în totalitate. Pe Balzac, de exemplu, nu-l cred. Cu Tolstoi n-ai ce polemiza. Dacă este ceva polemic este cu Dostoievski, care a descoperit psihologia abisală. Și în romanul meu cred că este ceva abisal, dar de altă factură»; «Referitor la a doua întrebare. Flaubert spune: „o să-i rostogolesc pe toți în noroi”. Eu nu m-am gîndit la aceasta, am vrut să fiu cu toți drept. De pildă, Acojocăriței și soția lui sunt prezentați în primele două volume ca abjecți. Dar în volumul trei naratorul revine și spune: Da, trăiau așa, dar, în felul lor abject, se iubeau. Cred că v-am convins că nu sunt rău».

La întrebarea, îndrăzneață, dacă nu cumva, de la prima pînă la ultima carte, «s-a produs un proces de profesionalizare» și dacă nu există riscul «de a face acum o literatură de succes, pentru comercializare», Marin Preda nu tresare. Răspunde liniștit: «Cel mai mare profesionist dintre noi, Balzac, care scria chiar pentru bani, a dat cărți bune. Important este rezultatul. Doar pentru talentele mediocre goana după succes este riscantă». Și încheie imprevizibil: «Dar ultimul meu roman nu este cartea unui profesionist. Este scrisă de un om care simte nevoia imperioasă să scrie. Celelalte cărți sunt mai organizate».

Despre rău nu e niciodată prea tîrziu să scrii

Prozatorului i se atrage apoi atenția că, din punctul de vedere al unui student la filozofie, «calitatea filosofării lui Petrini ridică semne de întrebare și că mediile academice împărtășesc aceste îndoieli; personajul nu pare cu adevărat un filosof». «Eroul meu – precizează Marin Preda – este asistent la Facultatea de filozofie, nu filosof. Aceasta este o aspirație secretă a lui. Însemnările sale despre „noua gnoză” nu le-a citit nimeni, așa că nu ne putem pronunța asupra lor».

În legătură cu concepția sa despre istorie, așa cum se întrevede din roman, scriitorul arată că n-a renunțat la ceea ce credea cînd a scris Delirul: «Eu cred că tot ceea ce cuprinde istoria trebuie ridicat în slăvi»; «Prin personalitățile istorice se exprimă voința maselor, însă se exprimă numai pînă la un punct. Se poate întîmpla ca un conducător, odată învestit cu putere, să ducă unde vrea el masele. Așa s-a întîmplat de exemplu cu Hitler».

În continuare, Marin Preda explică de ce a ținut să-l transforme pe Lucian Blaga în personaj de roman: «Față de Blaga aveam o simpatie încă de pe vremea cînd eram elev. Îl admiram – era o admirație generală – atît pentru poezia lui, cît și pentru că era filosof. Simpatia mea pentru Blaga a crescut, cînd am auzit o întîmplare povestită de I.D. Sîrbu, dramaturgul de la Craiova. Era pe vremea cînd apăruse Moromeții și el a vorbit poetului de această carte. Blaga a exclamat: „Bă, nu predați făclia scitului ăsta!” adică unuia care nu era ardelean! Spontaneitatea reacției m-a cucerit».

O altă întrebare sună astfel: «Deși trece prin împrejurări tragice, Victor Petrini își păstrează o anumită seninătate, bucuria de a contempla spectacolul existenței umane. Este el un erou al timpului nostru, sau un erou de altădată, care supraviețuiește într-o epocă frămîntată, cum a fost cea din anii de după război?» Și, iată răspunsul: «Pe cît de tragică, de grotescă este o împrejurare istorică, pe atît de mare este puterea omului de a rezista. Am observat că mulți oameni și-au refăcut viața tîrziu. Exemplele lor mi-au format treptat o certitudine. În acest sens, Victor Petrini este un erou al timpului nostru».

«Curajul de a scrie despre nedreptățile săvîrșite în deceniul șase – întreabă cineva cu asentimentul vizibil al întregii săli – nu vine cumva prea tîrziu?» «Despre ceea ce se petrece rău în lume – răspunde Marin Preda – nu e niciodată prea tîrziu să scrii. Altfel răul se poate repeta»; «Și apoi, eu nu mi-am propus în primul rînd acest lucru. Eu am scris înainte de toate despre un om, despre încercare de a forma un cuplu, despre preocupări spirituale. Dacă o carte încearcă să reziste numai prin curaj, este într-adevăr tardiv să arăți după douăzeci de ani care a fost „suferința urmașilor”. Dacă un roman e doar curajos dispare odată cu fenomenul respectiv. Însă atunci cînd e valoros sub raport literar, nu mai contează cînd anume e scris».

Toți cei prezenți îl aplaudă pe Marin Preda. Întîlnirea se încheie, dar sala păstrează încă rezonanța intimă a meditației, a comunicării cu un mare contemporan al nostru, a cărui conștiință de moralist a rămas și rămîne de veghe.”

The post Ion Cristoiu: O prelegere universitară de Marin Preda appeared first on Aleph News.