goFM.ro LIVE

PUBLICITATE

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Ion Cristoiu: D-ale cenzurii comuniste

  • Ion Cristoiu: Student la Cluj, devenisem favoritul lui Mircea Zaciu. Profesorul ţinea un seminar special, la Filologie, despre Camil Petrescu.
  • Ion Cristoiu: . Mi-a cerut să mă ocup de Rapid-Constantinopol-Bioram, seducătorul jurnal de călătorie al lui Camil Petrescu din Turcia, graţie unei excursii în grup.
  • Ion Cristoiu: Mult mai grav, eliminarea unui întreg capitol nu fusese marcată în text, nici măcar semnalată în Prefaţă.

Stilizînd manuscrisul primului volum din seria Zig-Zag prin gîndurile mele, ajung la gîndul în care descriu păţania mea cu volumul lui Camil Petrescu Rapid-Constantinopol-Bioram.

Am descoperit-o căutînd o altă carte de-a scriitorului Dimitrie Bolintineanu, Viaţa lui Cuza-Vodă, care mă interesa pentru un eseu despre Domnitor. N-am dat de mult invocata monografie. Am nimerit, în schimb, peste notele de călătorie la Constantinopol.

Fiind o ediţie anterioară lui 1989, nu-mi inspiră încredere. Ca să poată trece de cenzură, editorii obişnuiau să pigulească textele cu probleme sau chiar să le cresteze. Uneori marcau prin puncte puncte hartana tăiată şi aruncată la coş. Alteori nici nu mai catadicseau s-o facă, mai ales dacă volumul apărea într-o colecţie de larg consum.

Eu însumi am păţit asta.

Student la Cluj, devenisem favoritul lui Mircea Zaciu. Profesorul ţinea un seminar special, la Filologie, despre Camil Petrescu. Şi eu, camilpetrescian fiind, deşi student la Filosofie, mergeam la acest seminar, spre fericirea celor din anul IV, salvaţi de sîrguinţa mea. Profesorul se angaja în lungi taifasuri cu subsemnatul. Ceilalţi scăpau neîntrebaţi dacă au citit bibliografia dată pentru seminar.

Mircea Zaciu îngrijea la Dacia o colecţie interesantă, menită a scoate la lumină texte din trecut uitate. Mi-a cerut să mă ocup de Rapid-Constantinopol-Bioram, seducătorul jurnal de călătorie al lui Camil Petrescu din Turcia, graţie unei excursii în grup.

Am modernizat pe ici-colo textul, l-am corectat şi i-am scris o prefaţă.

I-am dat lui Mircea Zaciu manuscrisul. La apariţie, mi-a arătat, mai mult decît furios, că la cenzură eliminaseră un întreg capitol, Dansul pîntecului.

Li se păruse licenţios.

Culmea e că paginile respective erau mai puţin sexy decît cele din Ultima noapte de dragoste sau Patul lui Proust.

Mult mai grav, eliminarea unui întreg capitol nu fusese marcată în text, nici măcar semnalată în Prefaţă.

Am luat ediţia mea din 1974 (cartea lui Camil Petrescu n-a fost reeditată după 1989, în lume e aşadar o variantă ciuntită) pentru a republica paginile interzise pe cristoiublog.ro.

Surpriza surprizelor!

Capitolul nu e singura victimă a Cenzurii.

Prinkipo şi eonul fericirii e un alt capitol.

Pornind de la mânăstirile ridicate de Bizanţ Camil Petrescu abordează relaţia Religie – Ştiinţă pledînd pentru raţionalitate într-o Românie tentată de misticism.

Punerea la îndoială a Religiei ca făuritoare de fericire absolută convoacă şi argumentul coruperii religiei şi a credinţei în general după momentul de maxim:

„În realitate, ca şi naţionalismul, ca şi capitalul, ca şi scoialismul, odată trecută din planul ideologic, adică în momentul triumfului ei, în cel social, religia implică şi fatalitatea conruperii.

Cei care merg în sutană să ajute pe ciumaţi ca şi cei în halaturi care tratează pe leproşi, ca şi muncitorii iluminaţi care-şi dau viaţa sînt din aceeaşi familie: sînt cei despre care se poate spune: «ce sont les mêmes qui se font tuer» şi sînt toţi de aceeaşi parte a baricadei, pe cînd, dincolo, sînt cei care, în scaun episcopal, sau în jilţ de comisar al poporului, dacă nu în fotoliu de academician, exploatează, punînd înainte ideea, credulitatea celor mulţi. E neîndoios că religia, ca şi arta dealtfel, ca şi toate încercările sociale. de pînă acum, nu poate da decît o fericire condiţionată, individuală. Ecuaţia fericirii sociale, în care intră factori materiali, psihologici şi sociali, rămîne pentru un viitor probabil foarte îndepărtat, dar cred tot de resortul ştiinţei, care însă nu şi-a luat nici un angajament pe această cale, abandonînd pentru moment politica, dictatorilor, maselor sau diverselor clanuri fie religioase, fie laice.

Acum Prinkipo e mai cu seamă o căutată staţie climaterică. Numeroase vile de lemn, vopsite alburiu ca uşile de apartament, aşezate unele pînă în marea verzuie şi stîncoasă, altele, pe terase cu grădini de smochini şi pini, foarte puţin măslini) alcătuiesc un refugiu estival de mare lux, căutat mai ales de greci. Într-una din aceste vile , poate ceva mai retrasă, trebuie să fie Trotzki, cel exilat din Rusia nouă. După debarcader pătrunzi într-un centru cu prăvălii curate, pline cu fleacuri viligiaturistice, care îţi aminteşte, ca toată staţiunea dealtfel, de Băile noastre Herculane sau de oricare altă staţie.”

Acest text din 1933 apare în cartea din 1974 sub înfăţişarea următoare:

„În realitate, ca şi naţionalismul, ca şi capitalul […] odată trecută din planul ideologic, adică în momentul triumfului ei, în cel social, religia implică şi fatalitatea conruperii.

Cei care merg în sutană să ajute pe ciumaţi ca şi cei în halaturi care tratează pe leproşi […] sînt din aceeaşi familie: sînt cei despre care se poate spune: «ce sont les mêmes qui se font tuer» şi sînt toţi de aceeaşi parte a baricadei, pe cînd, dincolo, sînt cei care, în scaun episcopal, […] dacă nu în fotoliu de academician, exploatează, punînd înainte ideea, credulitatea celor mulţi. E neîndoios că religia, ca şi arta dealtfel, ca şi toate încercările sociale. de pînă acum, nu poate da decît o fericire condiţionată, individuală. Ecuaţia fericirii sociale, în care intră factori materiali, psihologici şi sociali, rămîne pentru un viitor probabil foarte îndepărtat, dar cred tot de resortul ştiinţei, care însă nu şi-a luat nici un angajament pe această cale, abandonînd pentru moment politica, dictatorilor, maselor sau diverselor clanuri fie religioase, fie laice.

Acum Prinkipo e mai cu seamă o căutată staţie climaterică. Numeroase vile de lemn, vopsite alburiu ca uşile de apartament, aşezate unele pînă în marea verzuie şi stîncoasă, altele, pe terase cu grădini de smochini şi pini foarte puţin măslini) alcătuiesc un refugiu estival de mare lux, căutat mai ales de greci […]. După debarcader pătrunzi într-un centru cu prăvălii curate, pline cu fleacuri viligiaturistice, care îţi aminteşte, ca toată staţiunea dealtfel, de Băile noastre Herculane sau de oricare altă staţie.”

Punctele dintre paranteze marchează rîndurile cenzurate.

De remarcat, în fugă:

a. Textul lui Camil Petrescu despre credinţele care sînt exploatate de cei în fotolii pentru avea putere şi privilegii rămîne o meditaţie valabilă şi azi, cînd democraţia se vrea o credinţă.

b. Înţeleg ciuntirea cînd e vorba de comunism în general. N-o înţeleg pe cea despre Trotski. Autorul Revoluţiei permanente fusese duşmanul lui Stalin şi nu al comunismului. În 1974, în România cenzurarea unei referi la Trotski era mai mult prostie decît vigilenţă.

The post Ion Cristoiu: D-ale cenzurii comuniste appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Antoniu Gabriela

In aceasta saptamana:

spot_imgspot_imgspot_img

stirile continua

Mai mult

    China a organizat primul meci de fotbal cu roboți controlați de Inteligență Artificială

    Beijing a găzduit primul meci cu roboți autonomi, controlați de A.I. Tsinghua a câștigat finala cu 5–3 în fața echipei...

    Vezi un viitor bun pentru România? Peste jumătate dintre români cred că guvernul Bolojan duce țara într-o direcție greșită

    Peste 50% dintre români cred că noul guvern duce România în direcție greșită. Tinerii sunt 30 de ani din mediul...

    Kremlinul avertizează Statele Unite să nu impună noi sancțiuni împotriva Rusiei, dacă vor pace în Ucraina

    Trump se gândește să implementeze sancțiuni extrem de dure – de 500% – împotriva țărilor care cumpără petrol rusesc,...

    Hackerii au atacat Curtea Penală Internațională în timpul Summitului NATO de la Haga

    Curtea Penală Internațională (CPI) a fost ținta unui atac cibernetic sofisticat și țintit în timpul summitului NATO de la...

    Ai greșit și vrei să-ți salvezi relația? Ce trebuie să spui și ce să NU spui când îți ceri iertare

    Ne este greu să ne cerem scuze pentru că trebuie să ne asumăm responsabilitatea greșelii. În timp ce ne cerem...

    Mai vine canicula? Săptămâna începe cu vreme frumoasă, dar finalul aduce temperaturi sufocante în toată țara

    Începi iulie cu mult soare și temperaturi ideale de vară în toată țara. În capitală e vreme perfectă până vineri....

    OMS: 1 din 6 oameni suferă de singurătate. Tinerii sunt cei mai afectați: 20% dintre adolescenți se simt singuri

    Adolescentele suferă cel mai mult de izolare: 24,3%. La adulții sub 30 de ani, singurătatea afectează 17,4%. Suedia investește 30...

    Guvernul Bolojan a adoptat „ordonanţa austerităţii”. Cristian Hostiuc: „Este o luptă. Toată economia are de pierdut”

    Angajaţii din sectorul public vor rămâne cu un spor net de aproximativ 170 de lei, pierderea la salariu fiind...

    România are aproape 700 de sportivi electronici. Cât de mare este industria de eSports în România

    Jucătorii români au câștigat peste 1.800 de competiții internaționale. Ana Dumbravă este triplu campioană mondială la Counter-Strike. Românul Aliwi Omar a...

    Prada este acuzată de furt cultural. India acuză casa de modă că a copiat modelul papucilor Kolhapuri

    Prada a prezentat colecția Spring/Summer 2026 Menswear. Prada nu a acordat credit meșteșugarilor indieni. Casa de modă a recunoscut că s-a...

    Cehii fac din berea lor tradițională un ambasador cultural. Țara mizează pe tururi ghidate ale berăriilor

    Cehia e lider mondial în consumul de bere cu 181 litri per capita. Cehii au o strategie de turism cultural...

    Chinezii au făcut primul campionat de fotbal cu roboți. Dispozitivele s-au împiedicat pe teren și s-au accidentat

    Campionatul s-a jucat la Beijing între 4 echipe de câte 3 roboți. Echipele celor patru universități au adaptat roboții cu...

    Popular

    spot_imgspot_imgspot_imgspot_img