Ion Cristoiu: Cum se pune la cale o afacere de corupție sub Carol al II-lea

• În timpul partidei de vînătoare de la Silistra, în 1934, mai precis la o masă urmată de un poker la care Regele trebuia să cîștige în cele din urmă, Eduard Marinescu, șeful Jandarmilor din zonă, face cunoștință cu Elena Lupescu, Puiu Dumitrescu și Raoul Tismana.
• Eduard Marinescu era as în materie de poker. La început îl snopește pe Majestatea Sa. Atenționat din priviri de Raoul Tismana cu cine joacă, el începe să piardă, dînd mari satisfacții Regelui că reușise pînă la urmă să biruie un asemenea maestru.
• La plecare, Raoul Tismana pune o pilă la Puiu Dumitrescu pentru căpitanul Eduard Marinescu. Acesta e transferat în garnizoana București, la Inspectoratul de jandarmi CFR. Eduard Marinescu era pentru ei ceea ce se numea interfața perfectă a unor afaceri de corupție.

Din documente, dacă nu chiar prin copy paste, Eugen Barbu descrie în Incognito o afacere de corupție din vremea Regelui Carol I, inițiată și gestionată de camarila regală.

Potrivit autorului, în timpul partidei de vînătoare de la Silistra, în 1934, mai precis la o masă urmată de un poker la care Regele trebuia să cîștige în cele din urmă, Eduard Marinescu, șeful Jandarmilor din zonă, face cunoștință cu Elena Lupescu („o doamnă cu părul roșcat, cu o față lăptoasă și niște ochi orientali arzători”), Puiu Dumitrescu și Raoul Tismana. Eduard Marinescu era as în materie de poker. La început îl snopește pe Majestatea Sa. Atenționat din priviri de Raoul Tismana cu cine joacă, el începe să piardă, dînd mari satisfacții Regelui că reușise pînă la urmă să biruie un asemenea maestru. La plecare, Raoul Tismana pune o pilă la Puiu Dumitrescu pentru căpitanul Eduard Marinescu. Acesta e transferat în garnizoana București, la Inspectoratul de jandarmi CFR. Nu pentru că Puiu Dumitrescu și Raoul Tismana s-ar fi ținut de promisiune, ci pentru că Eduard Marinescu era pentru ei ceea ce se numea interfața perfectă a unor afaceri de corupție. Interfața, așa cum se vede și din postdecembrism, e un personaj folosit de mahării din politică sau din Servicii pentru a meșteri afaceri din care să profite ei, mahării. Interfața se pricopsea nițel. Mahării se îmbogățeau și mai tare. Dacă intra pe fir Presa sau Parchetul, mahării erau la adăpost. Victima, care trebuia să ia asupra ei miș-mașul, făcea pușcărie. Nu mult, pentru că mahării îl scoteau cînd scandalul era uitat. Afacerea încredințată de Puiu Dumitrescu lui Eduard Marinescu se remarcă prin mai multă subtilitate decît cele puse la cale în postdecembrism. Iat-o descrisă pe larg de Eugen Barbu:

„Mai trecuseră după aceea vreo cîteva săptămîni și, la o altă partidă de poker, îşi adusese aminte de el. «Știi la ce m-am gîndit? Dar să nu afle nimeni, vorbim între noi, bărbații. Aş vrea să te angajez într-o afacere al cărei risc trebuie să ți-l asumi. Nu e un lucru prea greu, e nevoie de puțină imaginație. Un prieten de-al meu este angajat de Căile Ferate să construiască bariere în toată România la drumurile de interferență. Sunt cîteva mii bunişoare de astfel de bariere. Îți închipui că aici e vorba de cantoane, de material lemnos, de piatră pentru nivelări, de terasamente. În sfîrşit, sînt angajate, dacă știu bine, vreo treizeci și şase de milioane, dacă nu și mai mult. Asta înseamnă material, oameni la lucru, salarii etc., etc. te rog să deduci restul…» «Am înțeles, domnule Dumitrescu, vă mulțumesc foarte mult. Dar dacă…» «Dar dacă? E mai bine să nu se întîmple, dar dacă, în sfîrșit, atunci o să-mi spui mie și o să vedem ce avem de făcut.» După care îi întinsese o carte de vizită cu adresa şi telefonul directorului firmei de construcție, domnul Mişu Aureanu, pe care-l găsi a doua zi la biroul său din Calea Victoriei nr. 121, la etajul patru, un tip roșcovan, chel, unsuros, cu buze groase și ochi inteligenți, cu mîini ca niște pernuțe și degete aducînd cu niște cîrnăciori, îngropat în planuri desenate pe hîrtie de calc și care-şi dădu repede dactilografa afară din birou, fiind probabil înştiințat că va veni, poftindu-l în fața lui pe un fotoliu rotitor de piele și examinîndu-l cu atenție. «Deci dumneavoastră sunteți domnul Eduard Marinescu? Lucrați la Jandarmeria C.F.R., nu-i aşa? Asta este foarte important. La aprobarea pentru viitoarea lucrare vom abuza de bunăvoința prietenului nostru comun, domnul Puiu Dumitrescu. În această afacere, să știți că mai este amestecat și domnul Raoul Tismana, care are și el un cuvînt greu de spus pe-undeva. Îți explic toate astea, pentru că dumneata eşti nou în afaceri şi va trebui să înveți din mers cum se lucrează. Primul principiu este acela al discreției. Despre afacerea noastră nu trebuie să vorbeşti nici măcar cu soția. Eşti însurat?» «Aproape. Sînt în divorț cu prima nevastă și pe cale de a mă căsători a doua oară.» «Foarte bine; deci, nici un cuvînt nimănui. Al doilea, în momentul cînd iei banii care ți se cuvin, fiindcă dumneata vei gira pentru numărul fictiv de bariere, nici o exagerare în ceea ce privește traiul dumitale, pentru că ar bate la ochi. Sigur, nu știu cum trăieşti acum, dar în calitatea pe care o ai poți duce o existență onorabilă, onorabilă, dar nu luxoasă. Iată ce-ți recomand…» «Am înțeles, domnule Aureanu. Altceva?». «Altceva e chestiunea trecerii din aceste cîştiguri a unei jumătăți împărțite pe din două, domnilor Puiu Dumitrescu și domnului Raoul Tismana. Operația, bănuiesc că știi cum se face». «Vă mărturisesc că nu prea ştiu.» «Ei, atunci am să-ți spun eu. Ori printr-o donație, să zicem de proprietăți, sau, și mai simplu, mi s-a spus că ești un bun pokerist, prin pasarea la jocul de cărți a sumelor respective. Asta e forma cea mai elegantă. E bine?». «E foarte bine.» «Atunci, la revedere, domnule Marinescu. Veți primi însărcinarea să vă ocupați de lucrarea respectivă, în cadrul instituției pe care o reprezentați, și restul instrucțiunilor, pe parcurs. Țin să vă spun că dosarul trebuie ținut într-un loc discret, sugerînd celor care s-ar interesa de el că e o chestiune în care sînt interesați oameni apropiați persoanei pe care o cunoaștem cu toții, aşa încît orice curiozitate va fi stinsă imediat. Lucrările pot dura între doi și trei ani, însă interesul nostru este să le executăm cît mai repede.»”

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro

The post Ion Cristoiu: Cum se pune la cale o afacere de corupție sub Carol al II-lea appeared first on Aleph News.