Ion Cristoiu: Cruciada propusă de George Bush în 2004

• Americanii citesc pasionați ziarele, se uită la televizor și își adoră vedetele de cinema. Şi cu toate acestea, ei l-au votat pe George W. Bush. Și nu oricum, ci într-o proporție apropiată de cea a unui plebiscit.
• Deși n-o recunoaște, George W. Bush le-a propus americanilor o cruciadă a secolului XXI, dusă nu cu sabia, ci cu bombardierele. Ideea lui Karl Rove, consilierul său personal, poreclit și „Creierul”, unii spunînd că-i vorba chiar de Creierul lui Bush, a fost genială.
• Asemenea Vestului îndepărtat, lumea de azi mișună de bandiți în genul lui Saddam Hussein. Nu există încă o Lege care să-i oprească. Și atunci nu-i rămîne Americii decît să-și asume rolul de Pistolar al Planetei.

Pe 2 noiembrie 2024, George W. Bush e reales președinte al Americii:

A fost o victorie a unui Cruciat al Democrației, care a înlocuit Sabia cu bombardierele. Cu acest prilej am publicat în Jurnalul Național, editorialul din 8 noiembrie 2004.

Cine a urmărit votul secolului la televizor își amintește, poate, de o secvență transmisă în direct de posturile americane, ulterior reluată pînă la obsesie: președintele George W. Bush așteptînd la Casa Albă rezultatele. Liderul Primului Imperiu Universal din Istorie stă pe canapea, în cămașă, înconjurat de întreaga familie: nevasta, fiicele, tatăl și mama, fratele. Publicația britanică Daily Mirror din 4 noiembrie 2004 a dedicat scrutinului american o copertă mai mult decît semnificativă. Sub poza cu președintele Bush făcînd cu mîna, un titlu uriaș: „How can 59,054,087 people be so DUMB?” (Cum pot fi 59,054,087 inși atît de TÎMPIŢI?). Mai jos, o trimitere la nu mai puțin de 7 pagini din interior: „U.S Election disaster”. Cei de la Daily Mirror nu sunt singurii jurnaliști străini care împărtășesc față de votul primit de George W. Bush un tumult interior în care se amestecă revolta, dezamăgirea, lehamitea, dar mai ales stupoarea. Courrier International iese pe copertă cu titlul „Putain, quatre ansi” și subtitlul „Ce que serait un second mandat Bush”, iar Nezavissimaia Gazeta din Rusia proclamă: „Americanii au spus da continuării războiului”. Culmea o atinge ziarul libanez As-Safir, care îşi avertizează cititorii: „În adăposturi cu toții, e Bush!“. Nici jurnaliștii americani nu gîndesc altfel. Numărul din 6 noiembrie al magazinului politic pe Internet Bush Watch titrează: „Neofasciștii înving în alegerile prezidențiale 2004“.

O altă publicație americană pe Internet tipărește o hartă în care statele care au votat cu Kerry sunt unite cu Canada în United States of Canada, în timp ce statele care l-au preferat pe Bush formează Jesusland, aluzie la bigotismul votanților. În noaptea alegerilor, TV 5 a realizat o transmisie în direct maraton cu numeroși invitați în studio. Cînd se contura deja victoria lui Bush, o jurnalistă americană de la masă aproape c-a izbucnit în plîns de furie neputincioasă. Perspectiva că americanii i-ar putea da președintelui încă un mandat de patru ani o făcea să împărtășească o viziune de sfîrșit al lumii. Înaintea alegerilor, numeroase jurnale și televiziuni din SUA au cerut americanilor să nu-l voteze pe Bush. La rîndu-i, Hollywoodul s-a mobilizat aproape total pentru ca John Kerry să cîștige.

Americanii citesc pasionați ziarele, se uită la televizor și își adoră vedetele de cinema. Şi cu toate acestea, ei l-au votat pe George W. Bush. Și nu oricum, ci într-o proporție apropiată de cea a unui plebiscit. Cum se explică asta? O întrebare pe care și-o pun toți cei care nu-i dădeau nici o șansă lui Bush luînd în calcul toate marile sale erori: de la faptul că n-a făcut nimic pentru a împiedica „11 septembrie”, deși serviciile secrete îi trimiseseră rapoarte alarmante, pînă la faptul că n-a fost capabil să garanteze un stoc suficient de vaccin împotriva gripei. Răspunsul ni-l dă secvența cu familia de la Casa Albă. Imaginea președintelui familist e un bun comun al campaniilor electorale americane. În cazul lui George W. Bush ea depășește însă hotarele unui truc electoral. Președintele nu e doar un bun familist. El e și un Arhanghel al bătăliei pentru impunerea familiei ca valoare de fond a vieții americane. Sub acest semn, George W. Bush a propus modificarea Constituției pentru a interzice căsătoriile homosexuale. Asemănător, el a pledat pentru restrîngerea dreptului la avort.

Comentatorii lucizi au descoperit astfel secretul victoriei lui Bush. Președintele a trecut dincolo de America jurnaliștilor, a intelectualilor, a artiștilor și chiar a politicienilor pentru a ajunge la America profundă. Iar America profundă, spre stupoarea întregii lumi, s-a întors masiv la valorile morale tradiționale, promovate de Părinții Fondatori. George W. Bush și-a asumat și rolul de Luptător al lui Christos. Presa Europei de Vest și-a exprimat deseori stupoarea că George W. Bush își începe ședințele de cabinet cu o rugăciune. Nu numai președinții americani, dar și alți șefi de stat din lume sunt credincioși. Credința e considerată totuși o afacere intimă, care nu se expune în public. Bush nu numai că și-a expus-o, dar, mai mult s-a proclamat drept Luptător în numele lui Dumnezeu. Nu numai în America, dar și în lume. în Le Figaro, sub titlul semnificativ „George Bush, președintele «revoluționar»“, Charles Lambroschini scrie din Washington:

„În fața pericolului islamist, care a succedat totalitarismelor Germaniei naziste și Rusiei comuniste, George W. Bush, războinic al lui Christos, s-a decis să apere Binele contra Răului.”

Expresie politică a gîndirii neoconservatoare în ascensiune, președintele a reușit să-și asigure votul milioanelor de creștini fundamentaliști. Deși n-o recunoaște, George W. Bush le-a propus americanilor o cruciadă a secolului XXI, dusă nu cu sabia, ci cu bombardierele. Ideea lui Karl Rove, consilierul său personal, poreclit și „Creierul”, unii spunînd că-i vorba chiar de Creierul lui Bush, a fost genială. Campania s-a axat pe un slogan simplu: „Dacă credeți în Dumnezeu, trebuie să credeți în Bush!“

Cotidianul belgian Le Soir a trimis un reporter în comitatul Logan din Ohio, unul din nucleele republicane, pentru a descoperi misterul votului uriaș dat lui Bush. După ce nevasta i-a vorbit reporterului despre „iubire și iertare”, sub semnul cărora trăiește, despre regretul de „a vedea America uitînd etica Părinților Fondatori, care au clădit această țară în respectul Creației”, soțul, fermier cu 1.400 de hectare, intervine pentru a se explica. L-a votat pe Bush, deoarece acesta îi asigură dreptul de a avea o pușcă. „Pentru a vîna, pentru a se apăra”. Desigur, interlocutorul se referea concret la campania dusă de Bush în favoarea proprietarilor de arme de foc astfel încît fiecare american să poată avea o armă. Sub acest semn, președintele s-a angajat să semneze o lege prin care polițiștii în exercițiu și cei pensionați să fie autorizați a lua cu ei arma și cînd trec într-un alt stat. Argumentul fermierului viza însă asumarea de către Bush a unei valori fundamentale a Americii: pușca. Pușca pe care trebuia s-o ia și să tragă orice bărbat în anii de început ai Americii în clipa cînd comunitatea era amenințată de bandiți. E limpede că după 11 septembrie 2001, America trăiește Sindromul celor 7 Magnifici. Asemenea Vestului îndepărtat, lumea de azi mișună de bandiți în genul lui Saddam Hussein. Nu există încă o Lege care să-i oprească. Și atunci nu-i rămîne Americii decît să-și asume rolul de Pistolar al Planetei. Vînarea bandiților e stînjenită însă de tot soiul de constrîngeri: dreptul internațional, Curtea Penală Internațională, Organizația Națiunilor Unite. Bush le-a înlăturat fără complexe. Nu trag, oare, eroii westernurilor fără a ține cont nimic, doar pentru că ei sunt întruchiparea Binelui?

Nu mai încape nici o îndoială. Victoria lui Bush e victoria Omului cu pușca. Să vezi de acum încolo împușcături pe Planetă!

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro

The post Ion Cristoiu: Cruciada propusă de George Bush în 2004 appeared first on Aleph News.