Ion Cristoiu: Cine vrea să rămînă cinstit, să stea deoparte de politică

• Am ajuns cu Borgen, serial danez recomandat de cineva priceput deopotrivă la cinema și la politică, la episodul trei. Rețin deja din film rolul crucial, atît în bine, cît și în rău, al consilierilor unor șefi, cei care vorbesc, dar și acționează în numele lor.
• Din punct de vedere politic, serialul poate trece drept un curs de meditație asupra politicii. Viața îl pune și pe cel mai cinstit politician în confruntare cu decizii imorale, revoltătoare pentru omul corect care e politicianul ajuns într-o demnitate.
• Lecția serialului: Politica e terenul compromisurilor, al adaptării la situație și mai ales al pierderii virtuților morale.  Cine vrea să rămînă cinstit și să doarmă mai departe fără coșmarurile remușcărilor, să stea deoparte de Politică.

Morala și politica. Am ajuns cu Borgen, serial danez recomandat de cineva priceput deopotrivă la cinema și la politică, la episodul trei. Rețin deja din film rolul crucial, atît în bine, cît și în rău, al consilierilor unor șefi, cei care vorbesc, dar și acționează în numele lor. Kasper e unul dintre aceștia. După cîteva episoade din sezonul întîi entuziasmul meu prinde să pălească. Producția se ridică pe un truc simplu. În fiecare episod luăm cunoștință de o dificultate ivită în fața premierului danez, conturat din start ca un om corect, modern, sincer, moral. Din punct de vedere politic, serialul poate trece drept un curs de meditație asupra politicii. Viața îl pune și pe cel mai cinstit politician în confruntare cu decizii imorale, revoltătoare pentru omul corect care e politicianul ajuns într-o demnitate. Cariera de premier e o lungă serie de compromisuri iritante, unele chiar rușinoase. În fața unei astfel de decizii intră în conflict integritatea morală cu pragmatismul. Lecția serialului:

Politica e terenul compromisurilor, al adaptării la situație și mai ales al pierderii virtuților morale.

Cine vrea să rămînă cinstit și să doarmă mai departe fără coșmarurile remușcărilor, să stea deoparte de Politică.

Deși, între noi fie vorba, toate clipele de viață ale omului presupun compromisuri. Simți nevoia să ieși din casă în fundul gol, întrebîndu-te cine a născocit interdicția de a merge pe stradă gol goluț? Ai de ales între supunerea la convenție și riscul de a fi huiduit. Vei decide să te îmbraci. Nu e ăsta un compromis?

Dincolo de lecția de politică serialul e sub faima sa de concurent al lui House of the cards. Supraviețuirea personajelor principale de la un episod la altul e previzibilă. Atinge penibilul partea dedicată vieții casnice a premierului. Cel puțin pînă acum ea nu se dezvoltă, e lipsită de conflicte. Accentul pus pe viața sexuală a femeii care e premierul mi se pare nelalocul lui. Sigur că un premier, un președinte, un împărat are viață intimă, de la cea sexuală pînă la cea fiziologică de jos. Are rost să te ocupi de viața sa sexuală numai în măsura în care din ea răsare un conflict. Ca de exemplu, incapacitatea temporară a premierului, avînd-și cauza în istovirea sufletească, de a face sex. Serialul – cel puțin deocamdată – insistă însă pe viața sexuală pur și simplu, dînd curs astfel credinței că telespectatorii mor de curiozitate să vadă dacă un premier face sex oral.

Serialul suferă de idealizarea personajelor zise și îndrăgite. Katrine, jurnalista vedetă la televiziunea din serial, e unul dintre aceste personaje. Cel puțin pînă acum ea întruchipează perfecțiunea în materie de jurnalism. N-are mamă, n-are tată, strălucește de curaj, de demnitate, de profesionalism. Culmea e că deși sîntem în lumea reală, lume în care libertatea presei are anumite limite, dictate de legea compromisurilor ca mod de existență, lui Cathrine nu i se întîmplă nimic rău. Chiar și atunci cînd intră pe teritoriul operațiunilor CIA, ea face ce vrea. E limpede că serialul cultivă imaginea presei ideale, fie și din nevoia de a crea prin presă conflictele cerute de acțiunea principală, cea susținută de premier.

*

Fantasticul. În proza lui Gogol, Vii, monştrii care năvălesc şi-l ucid pe Homa, seminaristul, sînt adevărate. Adevărate sînt şi secvenţele cu bătrîna transformată în vrăjitoare, faţă de care tînărul se apără rostind rugăciuni apărat de un cer închipuit de el cu degetul în juru-i.

De remarcat la Gogol astfel curajul de a aborda fantasticul de parcă acest fantastic ar fi real. Descrierea întîmplărilor din biserică, deşi fantastice, beneficiază de geniala sîrguinţă pusă de Gogol în descriere. Din această grijă faţă de infinitul mic se naşte puternica impresie de credibilitate a secvenţelor fantastice.

La aceasta dă o mînă de ajutor şi încrustarea fantasticului în decorul mai larg al realismului gogolian.

Într-o bucată de fantastic livresc, biserica ar fi făcut parte dintr-o lume deosebită. În Vii, cu excepţia celor trei nopţi, dominate de dezlănţuirea vrăjitorească, totul e realist, şi, cum sîntem în Rusia înapoiată, totul e mizer.

De la fundalul satiric gogolian, cu slugile care beau şi, bete moarte se prăbuşesc într-un sforăit apocaliptic, la scenele în care moarta devenită vrăjitoare, se năpusteşte cu gheruţele asupra lui Homo, trecerea se face firesc, fără preparativ, ca şi cum Gogol ar descrie un botez malorrusian după o nuntă cu împuşcături.

NOTĂ:  Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro

The post Ion Cristoiu: Cine vrea să rămînă cinstit, să stea deoparte de politică appeared first on Aleph News.