Film. Pentru a comenta filmul rusesc despre Procesul de la Nurnberg (2023), recitesc, e drept, pe sărite, cele două volume ale cărții Procesul de la Nurnberg, editura Orizonturi, versiunea românească a lucrării cu titlul, de Der Nürnberger prozess de Joe Heydecker și Johannes Leeb, 1958, 1979, 1985, 1995, 2003, Verlag Kiepenheuer & Witsch GmbH & Co. KG, Cologne/Germany.
Mă opresc asupra sinuciderii lui Goering.
Autorii susțin și încearcă să demonstreze că răspunsul la întrebarea Cine i-a dat otrava? rămîne și azi în beznă.
Eu însă n-am nici o îndoială:
Americanii au făcut asta.
Dintre cele trei puteri aliate America a suferit cel mai puțin de pe urma nemților. Anglia a fost bombardată. Englezii au trebuit să suporte privațiunile Războiului. Rusia a fost însă cea mai lovită. Teritoriul rusesc a fost pîrjolit. Rușii au fost luați în sclavie. 26 de milioane de ruși au murit pe front și în afara lui. Al Doilea Război Mondial a fost un război de exterminare. Nu a americanilor, nu a englezilor, nu a francezilor, ci a rușilor.
Pentru ruși, Tribunalul internațional era o formă de răzbunare.
Pentru americani era un simplu spectacol.
Un spectacol al Puterii lor de Superputere.
Un spectacol al Justiției americane.
Desigur, americanii și-au îndeplinit misiunea cu sîrguință și chiar în chip corect.
Nu însă așa cum și-au îndeplinit-o rușii:
Cu ură.
În plus, americanii erau deja în război cu sovieticii.
Pentru alianța din timpul Războiului rece, aveau nevoie să nu se dușmănească prea tare cu japonezii și cu nemții.
Chestiunea crucială o reprezenta execuția.
Un Goering, feldmareșal al Germaniei, spînzurat (nu întîmplător s-a ales cea mai umilitoare dintre execuții), ar fi fost o mare lovitură dată orgoliului nemțesc.
Procesul i-a deranjat pe nemți numai și numai în planul demnității și nu al nostalgiei după conducătorii Germaniei.
Cum adică nu noi, nemții, ne judecăm criminalii, ci străinii?!
*
Sadoveanu. Nestemate din Frații Jderi, volumul trei Oamenii Măriei Sale:
„În drum se mai opriseră cîţiva gospodari, îmbrăcaţi curat ca într-o zi sfîntă.” ;
„Pe colnic, unde umblau călăreţii, vîntul adia mai apăsat săpînd valuri uşoare în fînaţurile prăvălatice. Iarba era înflorită într-o mie de feţe şi forme minunate şi înfăţişa ochilor colori dulci. O mireasmă caldă umbla în tot cuprinsul. Deasupra călăreţilor, la mare înălţime, plutea o gaie neagră, scriind ocoluri largi. Cînd ajunse deasupra pădurii de brazi şi fagi, ţipă de trei ori. Tînărul ridică fruntea urmărind-o. Bătrînul rămase cufundat în gînduri şi lăsîndu-se legănat în şa de pasul calului. De la vultur, ochii mezinului coborîră înspre cotloanele lui cunoscute şi desmierdate care erau aceleaşi şi păreau totdeauna altele, cu fiecare primăvară nouă. Auzea şi vedea cucul. Auzea un mierloi care învăţa să fluiere. Vedea trecînd în zbor pieziş părechea de ganguri. Vedea gaiţă şi ciocănitoare. Ş-o păreche de veveriţi cafenii, care fugeau răsucit pe-un trunchi de fag bătrîn. Deodată văzu o pasere străină, pe un clomb uscat. Nu era mai mare decît o cioară, dar era îmbrăcată cu pene brumării şi părea tristă şi singură, aşteptând o soţie. Cînd se apropiară călăreţii la o bătaie de săgeată, îşi luă zborul.
– Ce să fie paserea asta? Întrebă tînărul pe bătrîn.
– Care pasere? răsări marele comis.
Paserea se mistuise sub pădure, ca o nălucă. Ionuţ căuta să lămurească înfăţişarea ei; bătrînul înălţă din umeri.
– Cine ştie! Trec aşa, din cînd în cînd, paseri tinghere. S-a fi rătăcit din vreo furtună, ş-acuma îşi caută drumul.”
„În aceeaşi zi cînd s-au schimbat asemenea cuvinte, la ceasul al şaselea, s-au stîns deodată zările de deasupra asfinţitului şi vîntul de miazănoapte a prins a şuşui cu întărîtare. Cînd s-au trezit oamenii luni dimineaţa, sclipeau săgeţi de ploaie pe volburile furtunii. Pe urmă a prins a juca puf de ninsoare. A nins pînă în sară. Sara, a stat furtuna ş-a rămas numai vînt subţirel, tăind ca un brici. În noaptea de după aceea s-a înseninat şi a îngheţat. Cînd s-a făcut iar ziuă, s-au văzut nourii suri ai iernii învăluindu se fără încetare din pustietăţile moarte ale schiţilor. Peste îngheţ s-a pus alt omăt.”
The post Ion Cristoiu: Cine i-a dat lui Goering otrava? appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Antoniu Gabriela
