

- Armand Călinescu a fost asasinat pe 21 septembrie 1939. Ultimele însemnări din jurnal aparțin serii de 20 septembrie. În seara dinaintea tragediei, el își consemnează conștiincios gîndurile.
- Nu știa că e ultima pagină nu numai a jurnalului, dar și a vieții. Am putea, de asemenea, să facem mare caz de faptul că autorul nu presimte nimic.
- Atît de încăpățînat era în ceea ce întreprindea, încît, dacă gloanțele l-ar fi rănit doar și nu l-ar fi ucis, el ar fi fost în stare să-și țină mațele cu o mînă și cu cealaltă să treacă în jurnal: Tentativă de asasinat. Se pare că sînt legionari. De luat măsuri.
Nu Îngheț-Dezgheț, ci Gaură. Inutil să mai spunem că socialismul și-a avut momentele sale de liberalism. Precedate și urmate de un nou val de dogmatism. Lui 1956, anul raportului hrușciovist, anul revoluției din Ungaria și al reformei radicale din Polonia, i-a succedat 1957, anul luptei împotriva liberalismului mic burghez. A venit însă 1961, cu un nou moment de destindere. Apoi, după căderea lui Hrușciov, iar dogmatismul. După care, o dată cu Gorbaciov, destinderea. Pînă la destinderea de tot: adică prăbușirea comunismului. Alternanței acesteia i s-a spus în zeci de feluri. Mulți analiști au numit-o succesiunea Îngheț-Dezgheț. Ei și-au bazat și-și bazează porecla dată anului 1954-1956, an de dezgheț, după titlul unui roman de răsunet în epocă: Dezghețul de Ilya Ehrenburg. Mai spurcat la gură, Eugen Barbu formulează în Ianus, pentru definirea acestui respiro, a acestui moment de slăbire a șurubului, teoria găurii. El ține să înlocuiască metafora „Dezgheț” cu cea de „Gaură”:
„Uite, că minunea se produsese: se lărgise gaura! Care gaură? o să faceți ca proștii. Gaura!… Fiecare societate (socialistă – n.n.) are o gaură pe care ies idei, amnistiați și alte chestii, cînd și cum se poate, ce să vă mai explic funcțiunea găurii în societatea noastră? Oricum, trebuie precizat că e foarte bine să fii atent la gaură: dacă bate vînt favorabil la pupă, te prefaci că-ți plac lucrurile subțiri, și Sartre pe deasupra, că nu-ți iei ochii de pe gazetele franțuzești și ești voiajat, că ai rude bine situate la New York și în alte capitale europene, fără exagerări însă, pentru că dacă gaura se strîmtează e nevoie să uiți de toate astea și să o dai pe Materialism și Empiriocriticism. Fără asta ești pierdut, mort, distrus. Așadar, dacă sunt turiști în oraș, dacă se dau filme americane pe piață, iar la Televiziune se țin mai puține conferințe înseamnă că gaura e largă; cum încep băieții cu sfaturile agricole și cu articolele lungi la ziare, traduci instantaneu: s-a-ngustat gaura!”.
Deși Ianus a fost publicat după 1989, dar scris înaintea acestui an, totuși, Eugen Barbu formulează nu numai o teorie, dar și un sfat. El s-ar putea concretiza astfel: fii atent, vine un moment cînd gaura se strîmtează! Așa se face că în această perioadă mulți dintre ei, printre care și Petru Dumitriu, au luat în serios eternitatea găurii, adică a dezghețului, și au scos capul. Așa cum zice Eugen Barbu în Ianus, și-au arătat imediat ființa liberală sub pojghița dogmatică. Cei ce au făcut gaura, și deci puteau în orice clipă s-o astupe, au fost însă atenți la cei ce au scos capul prin spărtură. Și după 1957, cînd gaura s-a strîns, toți cei care s-au demascat, ca să folosesc limbajul epocii, în anii Dezghețului, au plătit-o din plin. N-au fost atenți la gaură!
*
Jurnal. Armand Călinescu a fost asasinat pe 21 septembrie 1939. Ultimele însemnări din jurnal aparțin serii de 20 septembrie. În seara dinaintea tragediei, el își consemnează conștiincios gîndurile. Ar fi făcut la fel și în seara lui 21 septembrie dacă scăpa cu viață. Și am putea glosa la infinit pe seama acestor ultime rînduri. În seara lui 20 septembrie omul scria netulburat. Nu știa că e ultima pagină nu numai a jurnalului, dar și a vieții. Am putea, de asemenea, să facem mare caz de faptul că autorul nu presimte nimic. Oricît am întoarce pe o parte și pe alta ultimele sale rînduri, nu vom descoperi venind dinspre tragedia de a doua zi nici măcar o adiere. Nu asta ne impresionează la însemnările lui Armand Călinescu. Ne impresionează că omul a scris și în seara lui 20 septembrie. Presupunem că ar fi făcut-o și în seara lui 21. Atît de încăpățînat era în ceea ce întreprindea, încît, dacă gloanțele l-ar fi rănit doar și nu l-ar fi ucis, el ar fi fost în stare să-și țină mațele cu o mînă și cu cealaltă să treacă în jurnal: Tentativă de asasinat. Se pare că sînt legionari. De luat măsuri.
NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro
The post Ion Cristoiu: Ce-ar fi scris Armand Călinescu în Jurnal dacă nu era asasinat appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Antoniu Gabriela