Ion Cristoiu: Am fost și sunt dușmanul manipulării prin Diversiuni mediatice

• Succesul revistei Zig-Zag își are explicația în două lucruri: În aducerea unor oameni foarte tineri, fără a mai ține cont de prejudecățile anterioare și pentru că a atacat cu îndrăzneală teme considerate pînă atunci tabu.
• Întotdeauna am antipatizat această modalitate de manevrare a opiniei publice sub semnul celebrei constatări a domnului Silviu Brucan și anume că sîntem un popor de proști. Domnia sa se referea atunci la faptul că sîntem ușor manevrabili.
• După 40 de ani de absență a practicii democratice sîntem ușor de manevrat și tocmai împotriva acestui lucru, chiar din primele zile de după Revoluție am constatat această dorință de manevrare și prin editorialele mele

Zig-zag. Mi-a trimis mai demult Octavian Mitu un film comandat de el Luciei Hossu Longin despre revista Zig-Zag. Nu m-am uitat pe el pînă aseară cînd din întîmplare am dat peste el uitat pe undeva pe desktop și am găsit de cuviință să-l mut pe hard disc. Era de așteptat să trec în revistă măcar începutul. Filmul e bine făcut, profesionist. După cîteva secvențe cu luarea lui Lenin cu macaraua di Piața Scînteii, vine un interviu luat mie despre Zig-Zag. Eram la Evenimentul zilei din 1994. Oricum sînt gras, rotund la față și cu plete. Ca dracu! Dau acest interviu pe Jurnalul meu video. Nu pentru ce spuneam, ci pentru cum arătam. Rețin, totuși, zicerile despre Zig-Zag pe care le bat la calculator pentru a le posta în Istoria presei românești trăite de mine, la partea, încă nescrisă, despre Zig-Zag. Îl reproduc aici semnalînd preocuparea de manipularea prin diversiune, una dintre marile slăbiciuni ale democrației, mai mare decît multe slăbiciuni ale dictaturii:

Succesul revistei Zig-Zag își are explicația în două lucruri:

1) În aducerea unor oameni foarte tineri, fără a mai ține cont de prejudecățile anterioare; deci pentru prima dată oamenii puteau să lucreze la o revistă chiar indiferent de pregătire, de dosar, de trecut. Și acest entuziasm și-a spus cuvîntul în realizarea acestui săptămînal.

2) Revista a atacat cu îndrăzneală teme considerate pînă atunci tabu, adică teme pe care gazetăria de după 1989, care apăruse în acel interval între ianuarie ʼ90 și martie ʼ90, nu le atacase. Țin minte că noi am fost primii care am abordat chestiuni cum ar fi francmasoneria, rolul ei în viața politică, noi am abordat problema diviziei Tudor Vladimirescu, dacă a fost vorba de niște trădători sau de niște luptători. De remarcat: Noutatea acestor teme abordate de noi, stilul mai aparte în care le-am tratat. În perioada aceea a avut cel mai mare tiraj de presă înregistrat la săptămînale, sigur nu mă refer la cotidianele care deveniseră peste noapte din cotidiane de partid, cotidiane independente, dar acest săptămînal avea 600.000 de exemplare,și la ora prînzului, cînd era difuzat în București, sediul fiind în centru, lîngă Primărie, vedeam bulevardul plin de cetățeni care citeau Zig-Zag-ul. În perioada Zig-Zag țin minte că una dintre campaniile cele mai interesante duse chiar de mine a fost cea în legătură cu prima mineriadă, unde eu am bănuit și am și scris că este vorba și de acțiunea unor forțe interesate în izolarea României, lucru care mi s-a confirmat ulterior, și mai ales o campanie pe care am continuat-o după aceea, o campanie împotriva practicii puterii instalate după decembrie 1989, practicii diversioniste. Întotdeauna am antipatizat această modalitate de manevrare a opiniei publice sub semnul celebrei constatări a domnului Silviu Brucan și anume că sîntem un popor de proști. Domnia sa se referea atunci la faptul că sîntem un popor nu prost din punct de vedere că nu avem inteligenți, ci că sîntem ușor manevrabili. Lucru explicabil. După 40 de ani de absență a practicii democratice sîntem ușor de manevrat și tocmai împotriva acestui lucru, chiar din primele zile de după Revoluție am constatat această dorință de manevrare și prin editorialele mele începute la Zig-Zag am dus campanie pentru a arăta cititorului ce se ascunde în spatele tuturor lucrurilor și cuvintelor frumoase ale unor politicieni.

*

Identificare. Odinioară, citind „Stepancikovo şi locuitorii săi”, roman mai puţin cunoscut al lui Dostoievski, m-am surprins întrebîîndu-mă de ce mă pasionează. În acea vreme, credeam cu sfinţenie în cărţi, în acel mod numit de critici: identificare cu eroul principal. Cu alte cuvinte, deci, sufeream şi mă bucuram o dată cu eroul meu. Rîvnind la clarificări lucide, convins că inexplicabilul e ruşinos, am luat la rînd motivele pasiunii mele pentru acest roman tipic dostoievskian prin leşinurile sale. Ca să descopăr că între mine şi Rostonev, eroul de partea căruia trecusem, nu era nici-un lucru comun. Rostonev era moşier, cu o sută şi ceva de suflete în jurul unui conac mai acătării; eu eram un pîrlit de student fără nici un suflet în stăpînire şi pentru că eram un adept convins al libertăţii; nici trăsăturile sufleteşti nu ne apropiau: Rostonev murea să treacă drept un om virtuos, lipsit de orgoliu, un cavaler al onoarei, ce mai încolo şi încoace, un adevărat erou dostoievskian, pe cînd eu nu dădeam nici două parale nici măcar pe un angajament scris. Cu toate acestea, ţineam din răsputeri cu acest erou. Ca să înţeleg mai tîrziu, că simpatia mea provenea din relaţia creionată în roman. Ce rămînea peste timp, transmis şi nouă celor de astăzi, e relaţia nudă, dezgolită de concretitudine, oglindită în carte. Altfel spus, este generalul din cartea respectivă. În situaţia lui Rostonev puteam fi şi eu. Imaginaţi-vă, un om bun, slab din fire, totuşi terorizat de un scîrbos. Dincolo de lumea concretă, perenă e relaţia umană, morală i-aş spune, iar simpatia mea se naşte din psihologia mea de om: psihologie care-mi cere să fiu alături de cei buni şi slabi.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro

The post Ion Cristoiu: Am fost și sunt dușmanul manipulării prin Diversiuni mediatice appeared first on Aleph News.