

- Pentru dezvoltarea noii interfețe, cercetătorii au folosit transcrieri ale unor ședințe.
- Au fost introduse manual simulări de conversații.
- Rareș Florea: În terapie, A.I. poate să fie mai mult un companion.
Cercetătorii de la Universitatea Dartmouth din Statele Unite au pus la punct o interfaţă de Inteligenţă Artificială Generativă pentru psihoterapie. Ei lucrează cu A.I. la un studiu clinic, care va compara efectele asistentului cu cele ale terapiilor clasice. Therabot, cum este numit chatbotul, este rezultatul a aproape şase ani de cercetare atentă, cu accent pe siguranţă şi eficienţă. Chiar dacă invenția poate revoluționa psihologia, poate aceasta să înlocuiască un terapeut sau psiholog?
Care sunt avantajele și riscurile A.I. în terapia pentru sănătate mintală?
Rareș Matei Florea, psihoterapeut: „Avantajele sunt clar foarte vizibile: faptul că A.I.-ul este mereu prezent cu noi și are mereu o părere obiectivă. Și terapeutul ipiu ar trebui să aibă o părere obiectivă, doar că fiind vorba de natură omană mai pot exista gafe în anumite situații. Pe lângă asta sunt și alte avantaje: faptul că primești oglindire, normalizare, metode de a depăși diverse angoase. Faptul că există o prezență constantă, poate să ducă și către o lipsă de autoreflecție. Nu mai ești atât de mult atent la tine, ceri mereu feedback din partea A.I.-ului. A.I.-ul nu o să poată prea curând să ofere tratamente de lungă durată”.
Cum arată rolul psihologului în supravegherea A.I.-ului în practica clinică?
Rareș Matei Florea, psihoterapeut: „În practica clinică deja există ceva de tipul ăsta. Există o aplicație, se numește How We Feel. Este foarte utilă, inclusiv pentru clienți, cât și pentru terapeuți. Are și un tip de A.I. în care poți comunica cu el în legătură cu lucrurile pe care le simți, dar în același timp ai și alte task-uri pe zi în care îți comunici starea pe care o ai. A.I.-ul este doar un instrument care poate fi folosit atât de client cât și de terapeut, și evident vine cu riscuri. A.I.-ul poate fi folosit drept instrument în care clientul să discute în anumite momente dificile, iar mai departe să comunice lucrurile întâmplate în terapie”.
The post Inteligența Artificială devine ajutorul tău în terapie. Rareș Florea, psihoterapeut: „A.I.-ul este doar un instrument” appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Lupea Briana