

- Bombardierele strategice din Franța ar urma să patruleze de-a lungul granițelor UE.
- Aliații europeni ar putea să fie asociați cu exercițiile forțelor de descurajare.
- 800 mld € anunțate de Ursula von der Leyen pentru apărarea europeană „sunt considerate insuficiente”.
„Europa este la o cotitură a istoriei sale” – a declarat azi Sophie Primas, purtătoarea de cuvânt a guvernului francez, anunțând un discurs în fața națiunii al președintelui Emmanuel Macron în această seară. „Intrăm într-o eră în care voința politica este esențială și avem nevoie de efortul tuturor”.
Intervenția președintelui are loc în contextul dezangajării americane de pe frontal ucrainian și, în perspectivă din Europa. Pe acest fundal, viitorul cancelar german Friederich Merz, a declarant că este gata să înceapă discuțiile cu Franța și Marea Britanie pentru extinderea protecției nucleare asupra Europei, în condițiile în care Germania, de exemplu, se află în prezent sub umbrela Statelor Unite.
Cum arată această „umbrelă nucleară” franceză asupra Europei?
Extinderea descurajării franceze în Europa nu ar însemna „împărțirea” butonului nuclear cu aliații. Securitatea poate fi acordată, menținând în același timp controlul absolut asupra autonomiei strategice. Franța spune că este pregătită să discute despre posibilitatea de a permite Europei să beneficieze de acestea, pe modelul „umbrelei americane” . SUA au în Europa arme nucleare, în principal bombe gravitaționale B61. Între 100 și 180 de exemplare ale acestor arme tactice aeropurtate se afla în Belgia, Germania, Italia, Țările de Jos și, de asemenea, în Turcia. Acest sistem se bazează pe principiul „cheii duble”: avioanele de vânătoare din țările gazdă sunt capabile să desfășoare astfel de arme, dar controlul asupra acestora este exclusiv american.
Franța ar avea mai multe opțiuni. Problema „împărțirii” celor 290 de focoase nucleare ale sale nu se pune, în condițiile în care Tratatul de Neproliferare interzice furnizarea de arme altor țări.
În fiecare trimestru, forțele aeriene strategice franceze (FAS) participă la exercițiul Poker. Aeronavele traversează Franța pe mai mulți mii de kilometri pentru a simula angajarea unei ținte cu o armă falsă. Franța le-ar putea propune aliaților europeni să participe la aceste exerciții. Avioanele europene de luptă cum ar fi Eurofighters, care au capacități de luptă aeriană foarte bune, ar putea să participe la manevre în calitate de escortă sau alții în sprijin, cum ar fi „alimentatorii olandezi”.
Există un scenariu care implică mai mult forțele europene?
Franța ar putea accepta avioane cu dublă capacitate (DCA), adică bombardiere europene care poartă arme nucleare franceze, pe modelul a ceea ce fac deja americanii. Ar păstra puterea de decizie strictă. În realitate, problema ar fi mai mult politică decât bazată pe capacitate.
Exista un scenariu cu desfășurarea de arme nucleare franceze în Europa?
După modelul „umbrelei americane”, Franța ar putea merge și până acolo încât să poziționeze arme nucleare în țările partenere, împreună cu armatele sale. „Aceste arme trebuie să rămână sub control național strict iar locațiile lor de depozitare ar semăna cu baze diplomatice, protejate de forțele armate franceze”. Două opțiuni, mai puțin puternice, dar mai simplu de implementat, sunt de asemenea imaginabile: ca avioanele de vânătoare-bombardiere strategice franceze să patruleze de-a lungul granițelor Uniunii Europene, într-o logică a „semnalizării strategice”. Pe de altă parte, pare dificil de imaginat o cooperare cu forța strategică a oceanelor.
Franța are submarine atomice care transporta suficientă încărcătură nucleară pentru a atomiza planeta. Cel mult, aliații europeni ar putea contribui la securitatea SSBN-urilor, cu o cortină defensivă foarte lungă. Purtătoarea de cuvant a guvernului a vorbit despre autonomie strategică, despre suveranitate în materie de apărare și despre faptul că cele 800 de miliarde de euro anunțate de Ursula von der Leyen pentru apărarea europeană sunt insuficiente.
The post Focoasele nucleare din Franța ar putea fi desfășurate în Europa. Cum arată „umbrela nucleară” franceză appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Feraru Marcela