Una dintre formele noi catre care se indreapta evolutia familiei in perioada actuala este familia cu un singur parinte. In unele tari din Europa familiile monoparentale reprezinta un procent semnificativ. Singurul parinte poate fi mama, tata, sau unul dintre bunici, dar oricare ar fi situatia, aceasta forma de familie inseamna adaptarea la un nou stil de viata si de interactiune, noi solicitari pe linia ajustarii si acomodarii in familie si in afara ei.
Cauzele care conduc la aparitia familiei cu un singur parinte sunt multiple, dar cea mai frecventa este situatia in care tatal paraseste familia in urma divortului. Printre alte cauze pot fi mentionate: abandonul familial, separarea in fapt, decesul, nasterea unui copil nelegitim. Desigur, exista si familii formate din copii si mama necasatorita.
Familia monoparentala, consecinta a separarii sau divortului, este de departe cazul cel mai frecvent. Dincolo de circumstantele economice sau sociale care influenteaza evolutia familiei monoparentale, separatia sau divortul realizate cu sau fara conflict este stresanta si suparatoare pentru copiii si adultii implicati. Concluziile cercetarilor facute in acest domeniu au aratat ca primii doi ani dupa separare sunt caracterizati de o perioada de tulburari ce poate evolua pana la criza, dupa care copiii se adapteaza gradual noilor roluri, relatiilor si altor schimbari in familia in care traiesc.
In tumultul agitatiei produse de viata fara un partener, parintii uita, adeseori, ca fiul sau fiica lor se confrunta cu probleme emotionale puternice, neglijandu-le nevoile sau accentuandu-le. Este de inteles, de altfel: sa cresti unul sau mai multi copii, de unul singur, nu este deloc usor. Lipsa banilor, afectiunii, trecerea prin multiple probleme fara a avea cu cine sa le discuti, de multe ori prea multa munca, toate acestea formeaza o situatie care nu prea iti permite sa stai si sa meditezi la una dintre supararile ce par trecatoare, pe care le are copilul tau. Totusi, chiar daca acesta nu se confrunta cu problem majore, asta nu inseamna ca este afectat mai putin de ceea ce se intampla in jurul sau.
Copiii mici pot dezvolta o dependenta fata de unul dintre parinti si pot fi foarte tematori. Acestia isi pot schimba obiceiurile, orele de somn, pot plange mai mult sau pot deveni mai violenti. Este modul lor de a spune ca nu sunt de acord cu situatia de fata si ca nu o inteleg, pe deplin. Pana atunci cand copilul va incepe sa discearna intre ce este bine si ce este rau, ambii parinti vor fi modelele sale. Aversiunea unuia dintre parteneri, fata de celalalt, nu ar trebui sa fie un motiv prin care acesta sa incerce sa distruga acest model din mintea copilului, indiferent de varsta. Aceasta este o decizie pe care o va face doar el, atunci cand va fi capabil de acest lucru, sau poate niciodata. Rezerva-i acest drept si nu te lasa condus de impulsurile egoiste.
Adolescentii care trec printr-un divort al parintilor sunt si mai problematici. Deoarece acestia simt emotiile mult mai puternic decat oamenii adulti, aflandu-se la granita dintre maturitate si copilarie, iti va trebui foarte multa rabdare pentru a il ajuta sa depaseasca aceasta perioada dificila.
Alti copii vor deveni agresivi, introvertiti sau chiar ostili. Chiar daca aceste manifestari nu vor fi evidente, in sanul familiei, este foarte probabil ca acestea sa fie de natura pasiv – agresiva. In cel mai probabil caz, acestia vor invinui unul dintre parinti – si nu de putine ori aceasta invinuire nu este corecta – manifestand un comportament rece sau agresiv fata de acestuia. Tu, insuti, fiind prins in amalgamul propriu de emotii negative, nu vei putea fi un sfatuitor foarte bun. De aceea, recomand sa ceri sprijinul unei persoane obiective, ca un psiholog sau un profesor.
Unii dintre copii tind sa ia asupra lor responsabilitatile parintelui lipsa. Mai mult, chiar parintele ramas langa ei le cere asta. Astfel, vedem fetite ramase cu tatii, care se transforma in mici gospodine, cu responsabilitati prea mari, sau baietei ramasi cu mama, ce incearca sa duca povara banilor pe umerii lor. Dupa cum bine intuiti, acest comportament nu este unul care trebuie acceptat, grijile de oameni maturi fiind rezervate srict oamenilor maturi, si nu copiilor, care ar trebui sa aiba alte indeletniciri, adecvate varstei.
Cum putem pastra o relatie cu fostul partener pentru a intretine relatia parentala cu copilul/copii adeseori marcati de consecintele afective si psihologice ale divortului parintilor.
Divortul sau separarea a doua persoane inseamna ruptura relatiei conjugale nu si a relatiei parentale. Partenerul iesit din relatie va continua sa fie parinte pentru copil si daca suntem parintele cu care a ramas copilul trebuie sa-I permitem celuilalt sa fie prezent in viata copilului nostru. Daca suntem parintele care nu are custodia copilului va trebui sa facem parte din viata copilului pentru ca acesta are nevoie sa stie ca este in continuare iubit si acceptat.
Se poate intampla sa ii folosim pe copii pentru a intretine o stare conflictuala cu fostul partener; sau pentru a intretine o relatie fictiva cu fostul partener. Acest lucru inseamna ca travaliul de doliu legat de divort nu a fost facut si ca acea situatie ne trimite la ranile personale mult mai vechi.
Fiecare membru al unui cuplu despartit va trebui sa aiba grija de relatia cu fostul partener, o relatie care sa permita dialogul, comunicarea, care sa faca posibila intalnirea celor doi pentru copil, pentru a participa la evenimente din viata copilului (serbari, zile de nastere, concursuri sportive, etc). In cazul femeilor, ele vor trebui sa aiba grija de relatia maternala cu copilul lor, sa continue sa fie mama fara sa incerce sa il inlocuiasca pe tatal copiilor, sa vorbeasca in numele lui, sa il critice, sa il descalifice sau sa il amplifice. In cazul barbatilor, relatia paterna cu copilul va trebui sa aiba in vedere ca, daca nu poate sa-si vada copii decat ocazional sa evite sa se lase acaparat de dimensiunea de tata care recompenseaza. Este foarte tentant sa se prezinte ca un tata permisiv si prieten cu copiii lui atunci cand nu ii vede decat doua week-end-uri pe luna!
Toti parintii, divortati sau nu, exista pentru a raspunde nevoilor copiilor, dar nu exista pentru a satisface toate dorintele copiilor (si nici sa ii folosesca pentru a-si depasi culpabilitatea de a fi pus capat relatiei de cuplu).
Cum il putem ajuta pe copil sa treaca mai usor peste aceasta perioada:
- Comunicand cu el il vei ajuta sa inteleaga ceea ce I se intampla. Raspunde-i la intrebari sincer, chiar daca unele dintre aceste raspunsuri par sa fie dureroase
- Accepta manifestarile copilului si incearca sa i le intelegi. Ai rabdare cu el li lasa-I timp sa se adapteze, sa se mai atenueze durerea si sa se linisteasca
- Nu incerca sa suplinesti lipsa parintelui celuilalt prin compensatii materiale
- Nu te sfii sa apelezi la ajutorul unui psiholog, pentru a iti ajuta copilul sa depaseasca momentele critice
Intr-adevar, este o adevarata provocare sa cresti un copil singur(a), insa daca vei sti sa gestionezi situatiile si sa-ti pastrezi rabdarea, nimic nu este imposibil. O greseala des intalnita, pe care o fac parintii singuri, este de a isi pastra acest statut pentru toata viata, de dragul copilului sau pentru ca le e frica de reactia copilului. Discuta cu el si cere-i parerea. Nu-ti asuma din start faptul ca acesta nu va fi de acord sa iti refaci viata. Multi copii inteleg ca ei vor creste si vor avea propria lor viata si isi vor dori ca tu sa fii cu cineva in acel moment. Mai ramane sa intelegi si tu acest lucru, asa ca, atunci cand te vei simti pregatit(a), ar fi bine sa te gandesti sa faci si acest pas.
