Emil Racoviţă, renumitul savant român, a rămas în istorie ca primul român care a păşit pe tărâmul Antarctica. În cadrul unei expediţii internaţionale, acest ilustru cercetător a realizat un studiu profund asupra vieţii marine, concentrându-se asupra balenelor şi pinguinilor din această zonă polară. Pentru realizările sale excepţionale în domeniul ştiințific, Emil Racoviţă a fost ales membru al prestigioasei Academii Române și a deținut funcția de președinte al acesteia timp de patru ani.
Emil Racoviţă s-a născut la Iaşi, pe 15 noiembrie 1868, în familia lui Gheorghe Racoviță și Eufrosinei Racoviță, o talentată pianistă. În tinerețe, a urmat școala la Iași, unde a fost elev al celebrului învățător Ion Creangă. Apoi, a continuat studiile la “Institutele Unite,” unde a fost coleg cu alți viitori savanți români, cum ar fi Grigore Antipa. Acest parcurs educațional l-a pregătit pentru a urma dorința tatălui său și a fost admis la Facultatea de Drept din Paris.
Cu toate acestea, Emil Racoviță și-a extins domeniul de studiu și s-a înscris și la Facultatea de Științe din Universitatea Sorbona, continuând să se perfecționeze în domeniul biologiei și al antropologiei. După absolvire, a lucrat la laboratoarele Arago în cadrul stațiunii de biologie marină de la Banyuls-sur-Mer, Franța, unde a realizat primele scufundări la 10 metri sub apă, cercetând astfel viața subacvatică. Aici a realizat și prima fotografie subacvatică, realizată de fotograful francez Louis Marie Auguste Boutan. În această perioadă, a contribuit la descoperirea a 11 specii de anelide și a unei specii de viermi cu corp cilindric.
În anul 1897, la doar 25 de ani, Emil Racoviță a devenit membru al Societății Zoologice din Franța, iar în 1896 și-a susținut teza de doctorat cu tema „Le lobe céphalique et l’encéphale des annélides polychètes,” care a abordat lobul cefalic al anelidelor polichete, un tip comun de viermi marini.
În 1897, a fost selectat ca naturalist în cadrul celebrei expediții antarctice belgiene, condusă de Adrien de Gerlache, între anii 1897 și 1899. În timpul acestei expediții, Racoviță a contribuit semnificativ la studiul vieții marine, cu accent pe balene, pinguini și alte specii antarctice. Expediția a avut un impact deosebit asupra științei și a dus la colectarea a sute de mostre din flora și fauna Antarctică, precum și la descoperirea balenei cu cioc.
După întoarcerea din Antarctica, în 1900, Emil Racoviță a devenit director adjunct al Laboratorului Oceanologic „Arago” din Banyuls-sur-Mer, Franța. El a continuat să se implice în cercetarea științifică și a devenit un promotor al protecției mediului înconjurător.
În 1920, Emil Racoviță a fost numit profesor la Facultatea de Științe a Universității din Cluj și a fondat primul Institut de Biospeologie din lume. Aici, a predat primul curs de biologie generală din România și a inițiat un program de cercetare internațional, numit “Biospeologica,” dedicat studiului faunei subterane.
Emil Racoviță a fost rector al Universității din Cluj între 1926 și 1929, iar în 1929, a fost ales președinte al Academiei Române. În anii care au urmat, a fost recunoscut și apreciat pe plan internațional pentru contribuțiile sale în știință.
După o viață dedicată cercetării și educației, Emil Racoviță a decedat la Cluj-Napoca la 17 noiembrie 1947. A avut parte de funeralii naționale și a fost înmormântat în Cimitirul Central Hajongard, din Strada Avram Iancu.
Moștenirea lui Emil Racoviță rămâne vie în știință și cultură. Numele său a fost asociat cu instituții de învățământ și de cercetare, iar contribuțiile sale la cunoașterea lumii subterane și a faunei marine din Antarctica continuă să inspire cercetători din întreaga lume. Monumente, expoziții și premii îi poartă numele și îl comemorează pe acest explorator român de excepție.
