PUBLICITATE

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Elveția te plătește să fii locuitor într-un sat de munte. Ce condiții trebuie să îndeplinești

  • Programele financiare, cum e cel din Albinen, pot opri depopularea pe termen scurt.
  • Doar 17 cereri au fost acceptate din sute
  • Elveția are unul dintre cele mai ridicate costuri ale vieții din lume.

Elveția te plătește să fii locuitor într-un sat de munte. Albinen, situat la 1.300m altitudine, îți dă 21.000 de euro ca să vii cu tot cu bagaje. Și poți să-ți iei și copiii pentru că și ei primesc ceva. Măsura disperată vine ca o soluție de a revitaliza satul.

Ca să primești banii, trebuie să ai sub 45 de ani, să cumperi o casă de cel puțin 200.000 de franci, să locuiești permanent în Albinen timp de 10 ani și să fii dispus să devii cetățean elvețian. Altfel, returnezi toată suma.

Programele financiare, cum e cel din Albinen, pot opri depopularea pe termen scurt, atrăgând familii prin sume mari – până la 70.000 de franci. Banii pot atrage oameni, însă nu garantează integrarea. Doar 17 cereri au fost acceptate din sute, tocmai pentru că autoritățile caută oameni care vor să se integreze și să contribuie Fără servicii, locuri de muncă și comunitate activă, satele rămân vulnerabile. Astfel că, banii singuri nu țin oamenii în sate.

Mutarea în Elveția e un vis scump?

Elveția are unul dintre cele mai ridicate costuri ale vieții din lume – de la locuințe la servicii și asigurări. Însă oferă și una dintre cele mai bune calități ale vieții: sistem medical performant, educație excelentă, siguranță, economie stabilă și una dintre cele mai mici rate ale șomajului. Statul încearcă să echilibreze costurile prin programe de sprijin, cum este cel din Albinen, unde primești până la 70.000 de franci ca să te muți. În alte cantoane ca Geneva, Ticino sau Lucerna sunt bonusuri pentru bebeluși sau tineri care aleg să rămână în sat.

The post Elveția te plătește să fii locuitor într-un sat de munte. Ce condiții trebuie să îndeplinești appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Vladislav Denisa

In aceasta saptamana:

spot_imgspot_imgspot_img

stirile continua

Mai mult

    Kilmar Abrego Garcia, bărbatul din Maryland deportat din greșeală în El Salvador de către Administrația Trump, a fost readus în SUA. Va fi judecat...

    Administrația Trump a recunoscut oficial că deportarea a fost o eroare administrativă. Autoritățile susțin că Abrego Garcia a facilitat intrarea...

    LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 1.199. Rusia plănuiește să producă două milioane de drone FPV în 2025 pentru conflictul din Ucraina

    Rusia plănuiește să producă în 2025 două milioane de drone FPV și 30.000 de drone de atac cu rază...

    LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 610. O grupare de coloniști israelieni atacă orașul Beitunia din Cisiordania

    Coloniști israelieni au atacat orașul Beitunia, vest de Ramallah. Un bărbat înarmat cu mitralieră apare în filmări; nu se cunosc...

    Trump anunță că SUA și China vor negocia un nou acord comercial pe 9 iunie, la Londra

    Trump a declarat că trei dintre oficialii cabinetului său se vor întâlni cu diplomații chinezi la Londra. Trump: „Sper ca...

    Tom Cruise a doborât recordul mondial Guinness pentru realizarea a 16 salturi cu parașuta în timpul filmărilor „Mission: Impossible”

    Tom Cruise a stabilit un record pentru cea mai mare deschidere din istoria francizei. „Mission: Impossible – The Final Reckoning”...

    Cum a început disputa dintre Elon Musk și Donald Trump? Cronologia celui mai neașteptat scandal de la Casa Albă

    Elon Musk și Donald Trump își aduc acuzații grave, la scurt timp după ce miliardarul a părăsit DOGE Elon Musk...

    Israelul recunoaște că a bombardat „din greșeală” un centru pentru refugiați. Cum se apără guvernul Netanyahu

    Israelul recunoaște că a țintit „din greșeală” un centru pentru refugiați din sudul Gazei. Lovitura a avut loc în această...

    Statele Unite rămân alături de NATO. Merz confirmă decizia după întâlnirea cu Trump de la Casa Albă

    După întâlnirea sa la Casa Albă cu Donald Trump, Merz a confirmat că SUA rămâne alături de NATO. Friedrich Merz:...

    Banca Națională a Rusiei a scăzut rata dobânzii la 20%. Economia lui Putin rezistă

    Banca Centrală a Rusiei a redus rata crescută a dobânzii până la 20%. Decizia a survenit pe fondul scăderii inflației...

    Unde faci un road trip de weekend? Transfăgărășan și Transalpina se numără printre cele mai „instagramabile” destinații

    Dacă vrei să faci un road trip de weekend, poți opta pentru Transalpina și Transfăgărășan. Pasul Urdele este cel mai...

    Sărbătoarea Sacrificiului

    Suntem în anul 1446 de la Hegira, în ziua a şasea, în Luna Pelerinajului, potrivit calendarului islamic. Când se...

    Suedia resimte efectul tarifelor lui Trump. Cât de tare este afectată economia țării

    Economia și gospodăriile Suediei deja resimt efectele tarifelor impuse de Donald Trump. Incertitudinile politicilor comerciale ale SUA afectează piețele economice...

    Popular

    spot_imgspot_imgspot_imgspot_img