

- Performanța lor remarcabilă demonstrează nivelul ridicat al educației STEM din România.
- La competiție au participat peste 250 de echipe din întreaga lume.
- Această realizare inspiră tinerii români să se implice în robotică și să viseze la performanțe.
Două echipe de liceeni din România, CSH și Eastern Foxes din Timișoara și Ploiești au făcut istorie la nivel mondial! Între cei mai buni din întreaga lume, acești tineri inovatori. Au obținut locul 3 la Campionatul Mondial de Robotică First Tech Challenge. Au concurat cu peste 250 de echipe din întreaga lume și au demonstrat că talentul și pasiunea pot duce România pe podiumul global al tehnologiei.
Ce a făcut diferența pentru echipa ta în timpul concursului?
Eric Mihalache, echipa Estern Foxes: „Dacă trebuie să vorbim de performanța noastră pe teren și performanța robotului, este clar că am fost una dintre puținele echipe care au avut unul dintre cei mai buni și constanți roboți din lume. Datorită acestui fapt, am reușit să facem o alianță puternică cu care am reușit să luăm locul 3 mondial pe teren, deci datorită robotului.
Pe partea de inginerie și prezentarea modului de lucru și a gândirii noastre, am reușit să luăm premiul Sting 1, care este cel mai important și cel mai mare premiu luat de o echipă românească la Campionatul Mondial din Houston. Astfel, prin acest premiu, am dovedit că suntem adevărați ingineri, pentru că am prezentat ideile și inovația pe care am reușit să o aducem într-un mod unic și care ne-a ajutat să ne diferențiem de celelalte echipe”.
Care a fost cea mai memorabilă experiență sau cel mai dificil moment?
Eric Mihalache: „Dacă este să aleg o experiență memorabilă, cred că momentul în care am fost aleși să reprezentăm România la Campionatul Mondial, a fost moment unic și plin de euforie. A fost o acceptare, am simțit că suntem apreciați și că munca noastră a fost înțeleasă de organizatori. Am reușit să reprezentăm România cu succes, cum am promis.
Dar dacă e să spun un moment dificil, cred că e o serie repetată de momente în care trebuie să găsim o balanță între școală și robotică. Astfel că, stând acum în fața voastră, pot spune că noi am găsit-o și că suntem mândri că am reușit să ne atingem obiectivele”.
The post Echipele CSH și Eastern Foxes au luat locul 3 la Campionatul Mondial de Robotică First Tech Challenge. Eric Mihalache: „Am avut unul dintre cei mai buni și roboți din lume” appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Lupea Briana