PUBLICITATE

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Donald Trump o numește pe republicana Elise Stefanik în funcția de ambasador al SUA la ONU

  • Elise Stefanik a confirmat că acceptă funcţia într-o declaraţie.
  • „În conversaţia mea cu preşedintele Trump am spus cât de profund onorată sunt să accept nominalizarea lui”, a declarat ea.
  • Stefanik este o republicană din statul New York, aflată la al cincilea mandat de doi ani în Camera Reprezentanților.

Preşedintele ales Donald Trump a anunţat că i-a oferit reprezentantei republicane Elise Stefanik postul de ambasador al Statelor Unite la ONU. „Sunt onorat să o numesc pe preşedinta Elise Stefanik pentru a activa în administraţia mea ca ambasador al SUA la Naţiunile Unite. Elise este o luptătoare incredibil de puternică, tenace şi inteligentă a Americii”, a afirmat Donald Trump pentru New York Post.

Elise Stefanik a confirmat că acceptă funcţia într-o declaraţie pentru acest ziar, spunând că este „cu adevărat onorată”.

„În conversaţia mea cu preşedintele Trump am spus cât de profund onorată sunt să accept nominalizarea lui şi nerăbdarea mea de a obţine sprijinul colegilor mei din Senatul Statelor Unite”, a declarat ea. Numirea lui ei a fost relatată şi de CNN.

Stefanik este o republicană din statul New York, aflată la al cincilea mandat de doi ani în Camera Reprezentanților. Când a fost aleasă pentru prima oară în 2014 să reprezinte al 21-District electoral din New York în Camera Reprezentanților ea a devenit cea mai tânără femeie aleasă vreodată în Congresul SUA.

The post Donald Trump o numește pe republicana Elise Stefanik în funcția de ambasador al SUA la ONU appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Diana Nechita

In aceasta saptamana:

spot_imgspot_imgspot_img

stirile continua

Mai mult

    LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 1.207. Dronele ucrainene distrug sisteme rusești de apărare aeriană în Zaporojie

    Drone ucrainene distrug sisteme rusești de apărare aeriană în regiunea ocupată Zaporojie. Un Buk-M3 rusesc, un Pantsyr S1 și un...

    LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 618. 274 de persoane au fost ucise în apropierea locurilor de distribuție a ajutoarelor

    Medicii de la spitalele Al-Awda și Al-Aqsa din zonele centrale din Gaza au declarat că cel puțin 15 persoane...

    Erdogan a avut o convorbire telefonică cu Trump, pe fondul escaladării conflictului dintre Israel și Iran. Ce au discutat cei doi lideri

    Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a susținut o convorbire telefonică cu Președintele Americii, Donald Trump. Discuția dintre cei doi șefi...

    Macron a declarat că va apăra Israelul dacă Iranul îl va ataca: „Un Iran înarmat nuclear ar putea deveni un pericol pentru întreaga lume”

    Macron a declarat în cadrul unei conferințe de presă că va apăra Israelul dacă Iranul se decide din nou...

    Robbie Williams a fost numit ambasador muzical al FIFA. Artistul va cânta la festivitatea de deschidere a Cupei Mondiale

    Cântecul va fi dezvăluit în întregime înaintea meciului de deschidere al Cupei Mondiale a Cluburilor. Robbie Williams va cânta în...

    Marea Britanie mută avioane și alte mijloace militare în Orientul Mijlociu „pentru sprijin de contingență în regiune”

    Pregătirile au început vineri dimineața, în urma atacului Israelului asupra programului nuclear iranian. „Voi lua întotdeauna deciziile corecte pentru Marea...

    Donald Trump împlineşte 79 de ani. O paradă militară este organizată la Washington/ În toate statele sunt anunţate 2.000 de mitinguri

    Donald Trump se bucură de o paradă militară rară la Washington. În New York, Los Angeles, Chicago şi în paralel...

    Trump raportează venituri de peste 600 de milioane de dolari din criptomonede, cluburi de golf şi alte afaceri

    Intrarea președintelui în criptografie a contribuit substanțial la averea sa. În total, președintele a raportat active în valoare de cel...

    LIVE UPDATE. Război Israel-Iran: Atacurile continuă. Negocierile SUA-Iran pentru un acord nuclear au eșuat

    Israelul a lansat vineri operațiunea „Rising Lion” împotriva Iranului. 200 de avioane israeliene au lovit peste 100 de tinte...

    Putin condamnă atacurile Israelului asupra Iranului într-o conversație telefonică cu Trump

    Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a purtat o conversație telefoncă cu omologul său, Donald Trump, despre ostilitățile între Iran și...

    Benjamin Netanyahu: „Vom lovi fiecare țintă a regimului iranian. Ceea ce au simțit până acum nu este nimic în comparație cu ceea ce vor...

    El spune că armata distruge acum capacitatea Iranului de a fabrica rachete balistice. Ministrul israelian al apărării l-a avertizat pe...

    Ministerul de Externe al Iranului afirmă că Iranul nu va mai participa la următoarea rundă de negocieri cu America

    Decizia vine ca urmare a susținerii Americii în privința operațiunii militare desfășurate de Israel împotriva facilităților nucleare ale Iranului. Administrația...

    Popular

    spot_imgspot_imgspot_imgspot_img