O nouă abordare inovatoare în cercetarea diferențelor semnificative în utilizarea genelor între oameni și cimpanzei aduce lumina asupra procesului de evoluție care ne-a transformat în specia umană.
În urmă cu aproximativ 7 milioane de ani, strămoșii noștri s-au despărțit de cimpanzei și au urmat un traseu distinct al evoluției. În timpul acestei perioade relativ scurte din perspectiva evoluției, oamenii au dezvoltat trăsături distincte care ne definesc, cum ar fi creiere mult mai mari decât ale cimpanzeilor și adaptări pentru mersul pe două picioare. Aceste diferențe esențiale se datorează unor modificări subtile în ADN-ul nostru, dar identificarea acestor diferențe exacte a fost o provocare.
Cercetătorii, conduși de Jonathan Weissman de la MIT și Alex Pollen de la Universitatea California din San Francisco, au dezvoltat o metodă deosebită pentru a se concentra pe acele diferențe genetice cheie care au jucat un rol semnificativ în evoluția umană. Ei au utilizat o tehnică numită interferență CRISPR (CRISPRi), care le-a permis să dezactiveze individual fiecare genă în celule stem umane și cimpanzei și să observe cum acest lucru afectează multiplicarea lor normală. Diferențele în utilizarea genelor, mai degrabă decât diferențele în secvența ADN-ului sau expresia genelor, au fost punctul focal al abordării lor.
Această metodă a dus la identificarea a 75 de gene esențiale pentru cimpanzei, dar nu pentru oameni, care sunt implicate în reglarea ciclului celular. Acest lucru susține ipoteza că evoluția creierelor mari la oameni a fost influențată de faptul că celulele progenitoare neuronale umane se divid mai rapid, permițând dezvoltarea unui creier mai mare. Când aceste gene-cheie sunt pierdute în celulele progenitoare neuronale de cimpanzeu, acestea rămân într-o fază de inactivitate, pe când în celulele umane, diviziunea continuă. Acest fenomen sugerează că strămoșii noștri umani au dezvoltat o abilitate deosebită de a rezista la schimbări care limitează numărul de diviziuni celulare, ceea ce a contribuit la dezvoltarea creierelor mai mari.
Această cercetare adâncime contribuie la înțelegerea evoluției noastre și a diferențelor subtile care au jucat un rol semnificativ în formarea creierelor noastre mai mari. Această abordare ar putea deveni un instrument valoros în studierea altor aspecte ale biologiei umane, inclusiv în cercetarea bolilor, pentru a identifica diferențele genetice care stau la baza trăsăturilor și a sănătății umane.
