Studiile recente privind forma și comportamentul Lunii generează o mai bună înțelegere a caracteristicilor sale interne. Cercetătorii au descoperit că Luna, la fel ca și Pământul, suferă deformări periodice ca rezultat al forței gravitaționale exercitate de Pământ.
Potrivit cercetătorilor de la Centrul Aerospațial German din Berlin, nucleul Pământului este o sferă texturată care își schimbă ocazional rotația în sens invers. În contrast, interiorul Lunii rămâne un mister. Se crede că sub mantaua sa se află un strat parțial topit, dar acest aspect nu a fost încă confirmat în mod definitiv.
Studiul, condus de Michaela Walterová, s-a concentrat pe compararea a două modele diferite ale interiorului lunar, pentru a determina care dintre ele explică cel mai bine măsurătorile referitoare la forma și mișcarea Lunii.
Deformările periodice ale Lunii sunt un rezultat al atracției gravitaționale exercitate asupra sa de către Pământ. Aceste deformări au un impact semnificativ asupra fenomenelor ca mareele oceanice și pot afecta densitatea și vâscozitatea interiorului Lunii. Prin urmare, înțelegerea acestor procese este esențială pentru cercetarea evoluției sistemului solar și a fenomenelor geologice lunare.
Prin comparația modelelor și analizarea datelor, cercetătorii încearcă să dezvăluie misterele legate de structura internă și evoluția Lunii. Există două teorii principale: una sugerează existența unui strat topit sub suprafața lunară, care ar dispersa energia mareelor și ar împiedica schimbările semnificative ale crustei lunare. Cealaltă teorie presupune că deformările măsurate ale Lunii pot fi explicate prin comportamentul rocilor solide la temperaturi relativ scăzute, fără existența unui strat topit.
Aceste cercetări contribuie la extinderea cunoașterii despre una dintre cele mai misterioase entități ale sistemului solar și la aducerea unei noi lumini asupra originii și evoluției Lunii.