Dacia și Renault inaugurează platforme pentru evaluarea vehiculelor Second Hand

Dacia și Renault au lansat două platforme specializate, “Carculator” Dacia și “Tradein” Renault, care oferă estimări ale valorii vehiculelor second-hand. Clienții, fie ei persoane fizice sau juridice, pot utiliza aceste platforme pentru a obține o evaluare a vehiculului lor, indiferent de marcă sau model. Evaluarea online se bazează pe date în timp real de pe piață, iar utilizatorii nu sunt obligați să cumpere un vehicul nou. Evaluarea online este urmată de o evaluare fizică la un partener Renault Selection, iar dacă ambele părți sunt de acord, clienții pot vinde mașina existentă și să utilizeze suma obținută ca avans pentru achiziționarea unui model nou Dacia sau Renault.

Cerințele pentru evaluare includ:

  • Vehicule înmatriculate în Uniunea Europeană cu cel puțin 6 luni vechime și minimum 8.000 km parcurși (prima dintre cele două valori atinse).
  • Vehicule înmatriculate în Uniunea Europeană cu maxim 12 ani și cu maximum 200.000 km parcurși (prima dintre cele două valori atinse).
  • Vehicule care nu au fost modificate.
  • Vehicule cu o valoare de piață estimată de un furnizor de date pentru valori reziduale al companiei Renault între 2.500 euro și 30.000 euro.

Aplicația nu oferă estimări pentru mărcile SAAB, LEXUS, ROVER, CHRYSLER, IVECO, MASERATI și LADA, iar Renault își rezervă dreptul de a completa și actualiza această listă pe baza mărcilor excluse de la estimare. Estimările nu sunt disponibile pentru vehicule cu o greutate de peste 3.5 tone.

Site-urile sunt:  https://carculator.dacia.ro şi https://tradein.renault.ro

What do you think?

Written by GoNews

Aeroporturile din Damasc și Alep au fost scoase din funcțiune, după ce au fost lovite de rachete israeliene

Viktor Orban: Ungaria nu va permite desfăşurarea niciunei demonstraţii de susţinere a ”organizaţiilor teroriste”. ”Este şocant că în Europa au loc manifestaţii de susţinere a acestora”